ICCJ. Decizia nr. 514/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2896 din 16 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta B.I.L. cu sediul Nicosia, Cipru și cu sediul ales în București, în contradictoriu cu pârâta SC R.A.R. SA, cu sediul în Ploiești, județul Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin hotărârea nr. 11 adoptată de Consiliul de Administrație al SC R.A.R. SA, din data de 23 septembrie 2003, s-a dispus aprobarea declanșării procedurii de majorarea capitalului social cu valoarea de 187.765.776.000 lei, reprezentând valoarea aportului în natură efectuat de acționarul SC I. SA.
în conformitate cu dispozițiile art. 116 din O.U.G. nr. 28/2002, așa cum a fost aprobată cu modificări de Legea nr. 525/2002, sunt interzise aporturile în natură la majorarea capitalului social al societății deținute public. Ca atare, se poate concluziona ca majorările de capital efectuate cu încălcarea acestui text de lege sunt lovite de nulitate absolută. însă textul de lege menționat prevede și unele excepții cum ar fi cazul prevăzut de art. 116 lit. c) potrivit căruia sunt permise aporturile în natură aduse la majorarea capitalului social ca urmare a unor obligații asumate în contractele de privatizare, respectiv de postprivatizare. în speță, acționarul SC I. SA, s-a obligat prin contractul de privatizare nr. 1488 din 23 decembrie 1997, încheiat cu F.P.S. să aducă investiții în sumă de 87.481.000.000 lei la SC R.A.R. SA.
în baza acestei obligații se investiții asumate, Consiliul de Administrație al pârâtei a adoptat hotărârea nr. 11 din 23 septembrie 2003 de majorare a capitalului social în valoare de 187.765.766.000 lei constând în aportul în natură efectuat de SC I. SA, cu următoarele obiective: mijloace fixe aferente Terminal, produse petroliere Giurgiu, teren aferent Terminal, produse petroliere Giurgiu, mijloace fixe aferente, F.A. Giurgiu și terenul aferent acestuia.
Așadar, după cum s-a indicat în hotărârea atacată, aportul în natură adus la capitalul social de acționarul SC I. SA constă în bunuri imobile indivizibile care prin modalitatea de exploatare și prin valoarea lor servesc obiectului de activitate al societății pârâte.
în raport de obligațiile de investiție asumate prin contractul de privatizare menționat mai sus se poate concluziona ca majorarea de capital efectuată prin hotărârea atacată se încadrează în dispozițiile art. 116 lit. c) din O.U.G. nr. 28/2002, deci nu este lovit de nulitate absolută. Mai mult, din examinarea hotărârii nr. 11 din 23 septembrie 2003 a Consiliului de Administrație, rezultă că s-a dispus doar declanșarea procedurii de majorare a capitalului social cu suma de 187.765.766.000 lei reprezentând valoarea aportului în natură, astfel că nu se poate pune problema încălcării dispozițiilor art. 116 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 28/2002, respectiv reactualizarea prealabilă a valorii imobilizărilor aflate în patrimoniu și stabilirea primei de emisiune așa cum a susținut reclamanta.
Astfel, atâta vreme cât Consiliul de Administrație a hotărât doar declanșarea procedurii, toate actele sunt premergătoare majorării efective de capital social și urmează a fi efectuate după emiterea hotărârii, reclamanta având posibilitatea să atace ulterior Hotărârea A.G.A. de majorare în condițiile în care ar fi dispuse cu încălcarea textelor de lege invocate.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 341 pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2004, a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de reclamanta B.I.L. cu sediul ales în București, împotriva sentinței civile nr. 3896 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC R.A.R. SA, cu sediul în Ploiești, Județul Prahova.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că motivul de apel referitor la încălcarea dispozițiilor art. 131 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale este neîntemeiat, întrucât din practicaua încheierii din 9 decembrie 2003 rezultă că la data la care s-a soluționat litigiul și s-au pus concluzii pe fondul cauzei părțile s-au aflat în Camera de Consiliu și nu în ședință publică. Pronunțarea a fost amânată la data de 16 decembrie 2003, în practicaua sentinței fiind menționată din eroare ședință publică în loc de Cameră de Consiliu.
Apelanta nu a făcut dovada că cererea s-a soluționat în ședință publică și nici că sunt îndeplinite cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul pricinuirii unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale.
Instanța de fond a apreciat corect, legalitatea operațiunii de majorare a capitalului social al SC R.A.R. SA, prin aport în natură, făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 161 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate aprobată prin Legea nr. 525/2002.
Potrivit art. 208 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 majorarea capitalului social al unei societăți deținute public, se face potrivit O.U.G. nr. 28/2002.
Art. 161 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus menționat, prevede că sunt interzise aporturile în natură la majorarea capitalului social al societăților deținute public cu excepția aporturilor în natură aduse la majorarea capitalului social, ca urmare a unor obligații asumate în contractele de privatizare, respectiv de post-privatizare.
Legiuitorul a exceptat de la interdicția legală a aporturilor în natură obligațiile asumate în contractele de privatizare sau post-privatizare la care Statul și-a vândut participația, în cauză fiind încheiat contractul nr. 1488 din 23 decembrie 1997 între acționarul SC I. SA și F.P.S., actualmente A.P.A.P.S.
începând cu anul 1998 SC I. SA și-a executat obligațiile asumate prin contract efectuând investiții și majorări de capital realizate în baza hotărârilor Consiliului de administrație cu respectarea dispozițiilor legale, majorări ce nu au fost contestate de apelant.
Apelanta susține că nelegalitatea majorării contestate, respectiv a hotărârii Consiliului de Administrație din 23 septembrie 2003, constă în faptul că s-a procedat la majorarea capitalului, depășindu-se obligația ce o avea SC I. SA de 87.481.000.000 lei, procedându-se la o majorare de 187.765.766.000 lei. Aportul în natură efectuat în cauză s-a făcut după evaluarea efectuată de SC V. SA așa cum rezultă din actele depuse în apel, activele aduse la aport având valoarea ce a constituit majorarea de capital.
Datorită modalităților de exploatare, aportul în natură ce reprezintă bunuri mobile și imobile incorporate în activele denumite "F.A. Giurgiu" și "Terminal produse petroliere Giurgiu" nu poate fi divizat.
în ceea ce privește supraevaluarea aportului în natură, intimata a făcut dovada cu raportul de evaluare că a apelat la serviciile unei firme autorizate, însă acest aspect nu a fost analizat de instanța de fond, întrucât apelanta nu a contestat inițial modul de evaluare a activelor.
Nici critica referitoare la faptul că în cauză nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 31/1990, respectiv al art. 210 din lege, nu este întemeiată față de cele mai sus menționate. Intimata s-a conformat dispozițiilor legale citate anterior, aportul în natură fiind evaluat de firma SC V. SA, evaluare care la fond nu a fost contestată de apelantă.
Hotărârea Consiliului de Administrație nu putea fi urmată de o hotărâre a Adunării generale față de dispozițiile art. 114 din Legea nr. 31/1990 care prevăd că exercițiul atribuțiilor menționate la art. 113 lit. e) din lege, privind majorarea de capital poate fi delegată Consiliului de Administrație. Majorarea capitalului social s-a făcut în baza actului adițional autentificat sub nr. 4113 din 15 decembrie 2003, cu respectarea art. 199 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia actul constitutiv al societății poate fi modificat prin hotărârea adunării generale, printr-un act adițional la actul constitutiv și prin hotărârea instanței judecătorești.
împotriva deciziei civile nr. 341 din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta B.I.L., cu sediul social ales în București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate iar pe fondul cauzei admiterea în tot a acțiunii și anularea hotărârii nr. 11 a Consiliului de Administrație al R.A.R. din 23 septembrie 2003, publicată în (M. Of. nr. 2432/13.10.2003), deoarece au fost încălcate normele procedurale imperative privind judecarea cererii în sala de consiliu, atât instanța de fond cât și de apel soluționând cauza în ședință publică.
De asemenea, instanța de apel, prin admiterea probei cu înscrisuri pentru intimată, a respins apelantei proba cu o expertiză tehnică de specialitate a aporturilor în cauză, încălcând dreptul la apărare și la un proces echitabil. în esență, hotărârea atacată este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii în privința operațiunii de majorare a capitalului social prin aport în natură, aportul în natură al acționarului SC I. SA în valoare de 187.765.766.000 lei este mult supraevaluat în raport cu valoarea reală a bunurilor ce fac obiectul raportului, au fost încălcate normele generale și speciale în materia majorărilor de capital, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., precum și art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Intimata pârâtă SC R.A.R. SA Ploiești a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul promovat de reclamantă pentru următoarele considerente:
Instanțele judecătorești anterioare, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, legalitatea operațiunii de majorare a capitalului social, respectarea dispozițiilor referitoare la justa evaluare a aporturilor, publicitatea, respectarea dreptului de preemțiune al celorlalți acționari, precum și cadrul legal aplicabil în materie.
Astfel, conform art. 131 pct. 6 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cu modificările și completările sale ulterioare, inclusiv republicarea sa din 29 ianuarie 1998, care organizează și reglementează regimul juridic al societăților comerciale, prevede că hotărârile luate în adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar și pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra, iar cererea în anulare se va judeca în camera de consiliu. Verificând încheierea de ședință din 9 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 11483/2003 rezultă că ședința s-a desfășurat în camera de consiliu, împrejurare în care instanța a încuviințat pârâtei proba cu acte, a respins pentru pârâtă proba cu interogatoriu, a considerat cauza în stare de judecată, a acordat părților cuvântul în fond și la cererea reclamantei pentru a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 16 decembrie 2003.
Semnificație juridică, în sensul combaterii acestui motiv de recurs o are și împrejurarea că, la toate termenele de soluționare a acțiunii promovate de reclamanta SC B.I.L., în faza procesuală a fondului s-au desfășurat în ședința camerei de consiliu.
Astfel, la termenele din 11 noiembrie 2003, 25 noiembrie 2003 și 9 decembrie 2003, se menționează expres că încheierile Tribunalului Prahova sunt ale sentinței din camera de consiliu. Este adevărat că în practicaua sentinței nr. 3896 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova este menționat că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 2003, fiind consemnate în încheierea de la acea dată. Această consemnare apare în contradicție cu practicaua încheierii din 9 decembrie 2003, în care în mod cert s-a stabilit că încheierea din 9 decembrie 2003 este dată în ședința camerei de consiliu de la acea dată. Neconcordanța semnalată nu este de natură a constitui un motiv de casare, atât sub aspectul că într-adevăr au fost respectate toate normele imperative care impun soluționarea cauzei în camera de consiliu, dar mai ales că nu există nici o vătămare în drepturile legitime ale părților.
Nu este justificată nici critica referitoare la aspectul că în faza procesuală a apelului cauza nu a fost judecată în camera de consiliu și a fost judecată în ședința publică, prin înfrângerea acelorași norme imperative expuse anterior. Dispozițiile legale cuprinse în art. 282 - art. 298 C. proc. civ., referitoare la calea de atac a apelului, nu stabilesc situațiile referitoare la soluționarea cauzelor în camera de consiliu, iar argumentele textului din legea specială sunt obligatorii numai pentru instanța fondului.
în speță, instanța de apel nu a încălcat dreptul la apărare și nici dreptul la un proces echitabil al reclamantei apelante SC B.I.L. De remarcat că, la termenul din 1 martie 2004, reclamanta a depus motivele de apel, iar la termenul din 1 aprilie 2004, la cererea sa a fost acordat termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea pârâtei precum actele depuse la dosar în data de 29 martie 2004. De asemenea, la termenul din 20 aprilie 2004 au fost înmânate reprezentantului apelantei, copiile raporturilor de evaluare pentru activele Terminal de produse petroliere, Giurgiu, F.A. - Giurgiu și Anexa 3 de evaluare a mijloacelor fixe, în scopul de a lua cunoștință de conținutul loc. Respingerea cererii de efectuare a unei expertize contabile, prin care expertul să analizeze suma la care se face referire prin raportul de evaluare, probă solicitată de apelantă, a fost respinsă, în deplină concordanță cu reglementările art. 157 C. proc. civ., respectiv că dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii. Nu era necesară lămurirea unor împrejurări de fapt și nici a criteriilor valorice a activelor, deoarece rapoartele expertizei au fost întocmite de SC V. SA, care este membru asociat al A.N.E. din România, fiind prezentate detaliat obiectivele, metodologiile și standardele de evaluare, starea tehnică, definirea și descrierea activului, a principalelor construcții, mijloace fixe și utilități, explicarea metodelor de evaluare folosite, coeficienții de actualizare și concluzii, oferindu-se răspunsuri la toate exigențele impuse de o corectă apreciere financiară. Din partea instanței de apel a existat o preocupare majoră pentru respectarea efectivă a dreptului la apărare, în egală măsură părților din proces dar cu precădere pentru reclamantă, deoarece aceasta a solicitat, așa cum reiese din încheierea de ședință din 20 aprilie 2004 amânarea pronunțării pentru a depune note scrise, iar instanța a respectat această cerere și a dispus amânarea pronunțării la 27 aprilie 2005. Acest aspect este reglementat în art. 146 C. proc. civ., după cum urmează: "Părțile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susținerilor lor verbale. Părțile vor putea depune concluzii sau prescurtări chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate".
Este un aspect al exercitării reale și o protecție eficace a dreptului la apărare, prin aceea că instanța a admis amânarea pronunțării pentru ca reclamanta să depună note scrise, dar acest drept nu a fost valorificat juridic de reclamantă, deoarece aceasta a refuzat depunerea notelor scrise solicitate expres prin reprezentantul său legal.
Apare cât se poate de evident că a fost pe deplin respectat art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, care statuează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Conform jurisprudenței internaționale, scopul principal al art. 6 este de a arăta care sunt garanțiile procedurale care trebuie să însoțească judecarea cauzelor privind drepturile civile: unele privitoare la instanță, independentă, imparțială, instituită de lege, având competența de a pronunța decizii cu forță obligatorie și altele privitoare la procedură - echitabilă, publică, desfășurată într-un termen rezonabil. Echitatea "cere ca fiecare parte la un proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă" (Curtea E.D.O. D.B.B.V. contra Olanda, hotărârea din 27 octombrie 1993, seria A nr. 274 pct. 19; Comisia E.D.O., dec. din 16 iulie 1968, plângerea nr. 2804/66, Annuaire de la Convension, vol. XI, pag. 381; Curtea E.D.O., Georgidis contra Greciei, hotărârea din 29 mai 1997).
Acest principiu impune ca partea să aibă un drept comparabil de acces la dosarul cauzei și posibilitatea să își expună punctul de vedere cu privire la existența, conținutul și autenticitatea acestor probe, într-o formă și într-un interval de timp adecvate, la nevoie și în scris (Curtea E.D.O. K. și alții contra Republica Cehă, hotărâre din 3 martie 2000). Convenția lasă în sarcina statelor problema reglementării, forței probante și a sarcinii probei, cu atât mai mult cu cât nu intră în competența organelor Convenției examinarea corectitudinii modului de apreciere de către instanțele interne a probelor administrate (Curtea E.D.O., P. și S. contra Franța, hotărâre din 25 martie 1999). Sarcina lor este de a ști dacă mijloacele de probă administrate au fost prezentate de o manieră să garanteze un proces echitabil.
Aprecierea probelor în prezenta cauză a condus la concluzii evident juste.
Referitor la ultimul motiv de recurs, privind operațiunea de majorare a capitalului social, rezultă că au fost respectate toate dispozițiile legale în materie. Majorarea de capital social efectuată de acționarul SC I. SA este fundamentată pe existența contractului de vânzare cumpărare nr. 1488 din 23 decembrie 1997 încheiat între acționarul SC I. SA și F.P.S. Relevanța juridică maximă, în acest context juridic, este conferită de prevederile O.U.G. nr. 28/2002,art. 116 pct. c care stipulează expres că sunt exceptate aporturile în natură aduse la majorarea capitalului social ca urmare a unor obligații asumate în contractele de privatizare, respectiv de postprivatizare. Aporturile în natură au fost efectuate în interesul societății pârâte, imobilele (teren și construcții), precum și mijloacele fixe fiind necesare normalei desfășurări a activității comerciale, a interesului legitim și obiectului de activitate. Evaluarea a fost efectuată, așa cum s-a specificat anterior, pe bază de criterii obiective, de SC V. SA, iar rapoartele de evaluare, bine documentate și amplu motivate au stabilit valori reale, fără a exista indicii de supraevaluare. Bunurile care au făcut obiectul aportului în natură, respectiv activele F.A. - Giurgiu (construcție, teren și mijloace fixe) și Terminalul de produse petroliere Giurgiu (construcție, teren și mijloace fixe), totalizează suma de 187.765.766.000 lei, iar prin structura lor sunt indivizibile.
Cadrul juridic și argumentele expuse anterior, au făcut ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC B.I.L., să fie înlăturate ca neîntemeiate, s-a respins, ca nefondat, recursul, nu a fost îndeplinită nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., s-a menținut ca legală și temeinică decizia nr. 341 din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 529/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 507/2005. Comercial → |
|---|
