ICCJ. Decizia nr. 5155/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5155/2005
Dosar nr. 2430/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 decembrie 2003 la Tribunalul Buzău, trimisă spre competentă soluţionare, faţă de existenţa clauzei compromisorii din contract, în favoarea Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă C.C.I. a României şi a M.B., reclamanta SC S. SA Buzău a cerut ca, în contradictoriu cu pârâta A.D.S. Bucureşti, să se dispună anularea notificării din 13 decembrie 2002 emisă de pârâtă, prin care s-a notificat rezilierea contractului de concesiune din 17 iunie 2002, modificat prin actul adiţional din 16 decembrie 2002.
Prin sentinţa arbitrală nr. 229 din 8 iulie 2004, acţiunea a fost admisă în sensul constatării nevalabilităţii rezilierii contractului de concesiune din 17 iunie 2002, cu obligarea pârâtei la 4.500.000 lei cheltuieli de arbitrare.
Curtea de Arbitraj a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că între părţi s-a încheiat contractul de concesiune din 17 iunie 2002, pentru un teren agricol de 923 ha. pe o perioadă de 49 ani.
Prin art. 5.13 din contract s-a prevăzut că neplata redevenţei în 30 zile conduce la rezilierea de drept a contractului.
În art. 12.3 s-a prevăzut că nerespectarea obligaţiilor contractuale atrage răspunderea părţii în culpă, cu excepţia intervenirii unui eveniment de forţă majoră.
Ori, din actele dosarului, certificatul de forţă majoră eliberat de C.C.I. Buzău la 17 ianuarie 2003, 15 decembrie 2003 a SC A., sucursala Buzău şi adresa S.M.B. a rezultat existenţa unui caz de forţă majoră, lipsa de precipitaţii, seceta prelungită din anul 2003, astfel că, reclamanta nefiind în culpă pentru neplata redevenţei, nu se poate reţine rezilierea contractului de concesiune, notificarea pârâtei în acest sens din 3 decembrie 2003 fiind nelegală.
În ce priveşte obligaţia asigurării culturilor agricole de către reclamantă, s-a reţinut îndeplinirea acesteia, însă societatea de asigurare, ţinând seama de seceta prelungită, scăderea rezervei de apă din sol şi prognoza meteorologică, a refuzat să înscrie seceta între riscurile asigurate.
Împotriva sentinţei arbitrale, pârâta a declarat acţiune în anulare, admisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 218/ R din 28 februarie 2005, hotărârea atacată fiind anulată iar pe fond s-a respins acţiunea.
În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că reclamanta nu se poate prevala de secetă, ca o situaţie de forţă majoră, întrucât nu a fost imprevizibilă şi invincibilă.
Regimul pluviometric deficitar şi nu regim termic ridicat, a fost cunoscut la data încheierii contractului, 17 iunie 2002, astfel că reclamanta trebuia să ia toate măsurile pentru respectarea obligaţiilor contractuale, plata redevenţei pentru a nu se ajunge la rezilierea contractului.
Împotriva deciziei menţionate, reclamanta a declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurs, formulând următoarele critici:
- acţiunea în anulare nu s-a întemeiat pe nici unul din motivele strict reglementate de art. 364 C. proc. civ., astfel că fără temei a fost admisă de curtea de apel;
- greşit s-a apreciat că forţa majoră, nu înlătură răspunderea pentru neplata redevenţei timp de 30 zile, astfel că pârâta a fost îndreptăţită să rezilieze contractul. A fost ignorat de instanţă art. 12.3 din contract, care prevede exonerarea de răspundere pentru caz de forţă majoră;
- rezilierea nu avea temei şi pentru faptul că pârâta a acceptat plata în natură, astfel că a achitat redevenţa datorată în raport de producţia obţinută.
Recursul este întemeiat.
Criticile formulate prin acţiunea în anulare de către pârâta A.D.S., nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Instanţa, încălcând art. 364 C. proc. civ., a reanalizat fondul cauzei, cercetând îndeplinirea clauzelor contractuale şi exonerarea de răspundere pentru caz de forţă majoră.
Ori, în speţă nu s-a invocat încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii, pentru a cerceta acţiunea în anulare, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.
În fapt, curtea de apel a analizat criticile pârâtei soluţionând cauza în fapt şi în drept, confundând acţiunea în anulare, cu calea ordinară de atac, apelul.
Dar, chiar aşa fiind, hotărârea este criticabilă, întrucât rezilierea este o sancţiune care duce la încetarea raporturilor contractuale determinat de culpa debitorului obligaţiei neîndeplinite.
Ori, în speţă, este necontestată de către ambele părţi, existenţa forţei majore, lipsa de precipitaţii, seceta prelungită, cauză străină, care, înlătură răspunderea pentru neexecutarea contractului, conform art. 1082 şi art. 1083 C. civ., principiu preluat de părţi în art. 12.1 şi art. 12.3 din contractul de concesiune.
Aşa fiind, recursul se reţine ca întemeiat, astfel că Decizia atacată urmează să fie modificată în sensul respingerii acţiunii în anulare şi menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei arbitrale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Buzău, împotriva deciziei nr. 218/ R din 28 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge acţiunea în anulare, formulată de A.D.S. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5154/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5157/2005. Comercial → |
|---|
