ICCJ. Decizia nr. 5185/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5185/2005
Dosar nr. 403/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 350 din 27 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de SC L.G. SRL Iaşi, împotriva pârâtului D.M. şi s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata către debitoarea SC D.M.P. SRL, societate în faliment a pasivului societăţii în valoare de 192.717.950 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel criticând-o ca fiind nelegală şi a solicitat admiterea şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii nefiind întrunite, în opinia sa, niciuna din situaţiile expres prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată pentru a fi atrasă răspunderea administratorului social.
Prin Decizia civilă nr. 137 din 8 iulie 2004, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că faţă de situaţia de fapt, corect reţinută de instanţa de fond, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora, tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societăţii să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Totodată, au fost înlăturate celelalte apărări privind condiţiile în care se poate formula o astfel de cerere şi împrejurarea că în contul creanţei reţinute s-a efectuat o plată prin vânzarea unui imobil ipotecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea este nelegală şi netemeinică deoarece, acţiunea a fost pornită de lichidatorul judiciar deşi calitate procesuală activă avea doar judecătorul sindic sau oricare dintre creditori, camera de comerţ sau tribunalul se putea sesiza din oficiu conform art. 126 din lege cauza fiind judecată, de altfel, de acelaşi judecător care are şi calitatea de judecător sindic, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii reglementată de art. 124 din lege şi nu s-a ţinut cont de soluţia legală care poate fi pronunţată, nefiind posibil să răspundă pentru tot pasivul, cu atât mai mult cu cât pentru aceeaşi creanţă creditorul mai avea un titlu executoriu.
Recursul este fondat.
Potrivit încheierii din 15 decembrie 2003, judecătorul sindic A.M., desemnat să administreze procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 R, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 131/F/2002 al Tribunalului Suceava privind pe debitoarea SC D.M.P. SRL a dispus suspendarea procedurii falimentului şi a sesizat tribunalul în vederea soluţionării cererii formulate de către lichidatorul judiciar, pentru antrenarea răspunderii administratorului social al debitoarei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 277/2004 dar sentinţa nr. 350 din 27 februarie 2004 a fost pronunţată tot de către judecătorul sindic, situaţie care nu contravine legii care era la momentul pronunţării, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 99/1999 antrenarea răspunderii făcându-se de către tribunal prin judecătorul sindic, la sesizarea persoanelor abilitate sau din oficiu, şi cum atribuţiile judecătorului sindic din vechea lege au fost preluate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, după caz, în temeiul art. 18 lit. j) şi art. 23 lit. k), trebuie interpretat că acesta are calitate procesuală activă într-o astfel de cerere.
În schimb, fiind o hotărâre pronunţată de judecătorul sindic, potrivit art. 7 din Legea nr. 64/1995 R, calea de atac este recursul şi nu apelul, astfel că, din oficiu, Înalta Curte aplicând dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., a pus în discuţie ca motiv de ordine publică legalitatea căii de atac, instanţa pronunţându-se în apel, în compunere de 2 judecători cu încălcarea dispoziţiilor legii speciale, care derogă de la dreptul comun în materia căilor de atac.
Admiţând recursul pe acest motiv, se impune a se face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea cauzei în recurs, ocazie cu care se vor avea în vedere şi criticile invocate pe fond de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul D.M., împotriva deciziei nr. 137 din 08 iulie 2004 a Curţii de Apel Suceava, casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecata căii de atac ca fiind recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5182/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5186/2005. Comercial → |
|---|
