ICCJ. Decizia nr. 5186/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5186/2005
Dosar nr. 410/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Prahova la data de 28 aprilie 2004, înregistrată la nr. 2997, reclamanta, SC M.H. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, SC M. SA, majorarea cuantumului daunelor cominatorii stabilite în sarcina acesteia prin sentinţa nr. 1063 din 27 iulie 2001, pronunţată de Tribunalul Prahova de la 50.000.000 lei /zi la 100.000.000 lei /zi, cu cheltuieli de judecată.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, prin sentinţa nr. 1126, pronunţată la data de 11 mai 2004 a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantei.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. civ., întrucât, prin sentinţa Tribunalului Prahova nr. 1063 din 27 iulie 2001, pârâta a fost obligată la plata daunelor cominatorii.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 723, pronunţată la data de 18 octombrie 2004, în dosarul nr. 7440/2004, constatând că, în lipsa identităţii de obiect între cele două acţiuni, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului Prahova nr. 1126 din 11 mai 2004, pe care a anulat-o, stabilind termen pentru judecarea fondului cauzei la data de 9 noiembrie 2004, iar prin Decizia nr. 834, pronunţată la data de 8 decembrie 2004, evocând fondul, aceeaşi instanţă a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, cu motivarea că majorarea daunelor cominatorii nu se justifică, întrucât cererea nu se execută direct, fiind necesară transformarea lor în daune cominatorii în funcţie de paguba suferită de creditor prin întârzierea executării obligaţiei debitorului, în acest sens fiind şi modificările aduse codului de procedură civilă prin OG nr. 138/2000.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs, reclamanta, SC M.H. SRL, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că, instanţa de apel a aplicat în mod greşit, dispoziţiile art. 5802 şi art. 5805 şi a ignorat prevederile art. 3712.
Intimata a solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului apreciind Decizia atacată ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Astfel, posibilitatea acordării daunelor cominatorii, creaţie a practicii judiciare în lipsa unei reglementări legale, a fost recunoscută în cazul obligaţiilor de a face, nesusceptibile de executare silită, în scop de constrângere a debitorului obligaţiei la îndeplinirea acesteia, sub sancţiunea plăţii unei sume de bani pentru fiecare zi, sau pentru altă unitate de timp, de întârziere.
Având în vedere că, în situaţia în care debitorul nu execută, execută cu întârziere sau necorespunzător obligaţia asumată, instanţa nu va acorda daune cominatorii ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin aceasta creditorului, întrucât daunele cominatorii nu au nici o legătură cu prejudiciul încercat de către creditor, datorită neexecutării obligaţiei de către debitor, cum, cu justeţe, se susţine în doctrina relevantă şi că, prin aplicarea art. 5803 C. proc. civ., constrângerea debitorului unei obligaţii de a face, care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, se poate realiza prin aplicarea unei amenzi civile, care se achită în folosul statului şi nu al creditorului obligaţiei, acesta având dreptul de a primi numai daune interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei, se constată că Decizia pronunţată în apel se bazează pe aceste argumente nu pe dispoziţiile art. 5802 şi art. 5805, cum, greşit, susţine recurenta, iar art. 3712 C. proc. civ. nu este aplicabil în speţă, dat fiind caracterul provizoriu, nedeterminat al daunelor cominatorii din punctul de vedere al întinderii lor şi, deopotrivă, faptul că acestea nu au caracter reparator ci mai degrabă caracterul unei „pedepse civile", raţiunea instituirii lor fiind tocmai aceea de a constrânge debitorul obligaţiei să dea curs măsurilor luate de instanţă, care nu pot fi puse în executare silită prin intermediul executorului judecătoresc, considerente ce înlătură incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în speţă.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.H. SRL Ploieşti, împotriva deciziei nr. 834 din 8 decembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5185/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5188/2005. Comercial → |
|---|
