ICCJ. Decizia nr. 5197/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5197/2005
Dosar nr. 2563/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 644 din 8 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de A.F.P. Bucureşti, împotriva pârâtei SC C.C.P. SRL având ca obiect constatarea nulităţii menţiunii radierii societăţii din registrul comerţului, conform Legii nr. 314/2001, modificată prin Legea nr. 482/2002.
Prin Decizia comercială nr. 415 din 17 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.
A reţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de lege, de a avea o creanţă împotriva societăţii, dreptul de a cere executarea silită fiind prescris, încât radierea de drept trebuie menţinută.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece s-au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., art. 150 şi art. 167 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanţa la rol activ pentru aflarea adevărului şi să încuviinţeze acele probe care pot duce la dezlegarea pricinii, ori cererea sa de a face proba în sensul neprescrierii urmăririi sumelor invocate în titlurile de creanţă se încadra în această situaţie şi deci trebuia admisă şi nu respinsă.
În acest sens, în recurs, depune sentinţa civilă nr. 1555 din 20 decembrie 1999 dată de la care consideră că a început să curgă termenul de prescripţie de un an prevăzut de Legea nr. 32/1968, procesul verbal de contravenţie prin care s-a stabilit amenda de 700.000 lei fiind atacat în justiţie, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, plângerea suspendă executarea.
Totodată, s-au întocmit somaţiile din 10 februarie 2000, 22 septembrie 200 şi alte somaţii publice publicate în ziar în perioada 23 februarie 2002 – 28 septembrie 2002 adresa din 8 aprilie 2002 către S.G.D.P.J., nota de constatare din 9 ianuarie 2004, termenul de un an fiind întrerupt.
În aceeaşi măsură şi în paralel au fost întocmite forme de executare, conform OG nr. 11/1996 şi în ceea ce priveşte creanţa de 62.916.520 lei, reprezentând impozit pe profit sens în care invocă şi anexează toate somaţiile emise în perioada 10 februarie 2000 – 1 aprilie 2004, termenul de prescripţie de 5 ani, fiind întrerupt.
Recursul este nefondat.
Potrivit cererii de chemare în judecată recurenta a invocat în susţinerea acesteia procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 3 octombrie 1994 şi procesul verbal încheiat de G.F. din data de 3 octombrie 1994, în valoare totală de 63.616.520 lei (700.000 lei + 62.916.520 lei).
Actele depuse în recurs cu care recurenta tinde să dovedească că s-a încercat executarea creanţei, nefiind prescris dreptul de a cere executarea silită, nu sunt însă de natură a schimba soluţia pronunţată de instanţa de apel deoarece, pe de o parte, în privinţa creanţei de 62.916.520 lei, impozit pe profit, demersurile legale în vederea executării silite s-au făcut după trecerea termenului legal de 5 ani, prevăzut de OG nr. 11/1996, începând abia în anul 2000, iar în privinţa creanţei de 700.000 lei, amendă, chiar dacă în perioada soluţionării plângerii împotriva procesului verbal de contravenţie, termenul de un an privind executarea silită, prevăzut de Legea nr. 32/1968 era suspendat, în perioada 2000 – 2002 recurenta nu a întreprins măsuri de executare silită care să fi condus la întreruperea termenului de prescripţie privind executarea silită, ci doar anterior şi după această perioadă încât, la data radierii – 19 noiembrie 2001, nu exista creanţa.
Instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea hotărârii situaţia de fapt şi de drept rezultată încă din faza judecăţii la fond care este confirmată şi de probele noi depuse în recurs ceea ce demonstrează că ele au fost suficiente pentru dezlegarea pricinii, neputându-se reţine astfel, că s-au încălcat dispoziţiile referitoare la rolul activ al judecătorului, după cum nici cele privitoare la admisibilitatea şi administrarea probatoriilor, invocate ca temei pentru pretinsa nelegalitate a hotărârii.
Văzând art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi deci respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 415 din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5195/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5199/2005. Comercial → |
|---|
