ICCJ. Decizia nr. 5247/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5247/2005
Dosar nr. 9488/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A.D.E.T. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC Ş.Ş.A. SA Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună evacuarea pârâtei din spaţiul deţinut, fără titlu, în Bucureşti.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a S.R. prin M.F. pe motiv că cei 1615 acţionari au dobândit un drept de proprietate de la S.R. şi în situaţia admiterii acţiunii principale chematul în garanţie să acopere prejudiciul suferit de aceşti acţionari.
Prin sentinţa nr. 8829 din 26 iunie 2002 a fost anulată acţiunea reclamantei ca insuficient timbrată şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 1698 din 3 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pârâta şi-a precizat cererea de chemare în garanţie în privinţa raportului juridic obligaţional dedus judecăţii, apreciind că prin modul în care acesta s-a constituit şi având în vedere scopul şi finalitatea urmărite la momentul naşterii raportului juridic, natura sa este una contractuală, iar temeiul cererii de chemare în garanţie îl reprezintă răspunderea civilă contractuală (art. 1336, art. 1352 şi art. 1360 C. civ.).
Prin sentinţa civilă nr. 15403 din 28 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Prin Decizia nr. 252 din 3 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi evacuării pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, format din teren, construcţii şi dotări.
Totodată, s-a respins cererea de chemare în garanţie pentru lipsa calităţii procesuale pasive a M.F.P.
S-a luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că apelantei-reclamante i s-a constatat printr-o sentinţă irevocabilă dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe – teren, construcţie şi dotări (sentinţa civilă nr. 5027 din 16 decembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, dos. nr. 6900/2002, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1305 din 17 septembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi irevocabilă prin Decizia nr. 1891 din 13 mai 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Ca urmare, s-a reţinut că hotărârea judecătorească irevocabilă de constatare a dreptului de proprietate a R.A.D.E.T. se bucură de autoritate de lucru judecat şi că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că reclamanta are la îndemână acţiunea în revendicare.
Deasemenea, s-a reţinut că în mod eronat a apreciat instanţa de fond că într-o acţiune în evacuare nu se pot compara titlurile din moment ce evacuarea se pronunţă ca urmare a analizei existenţei sau inexistenţei titlului.
Considerând că proba dreptului de proprietate se poate face atât prin actele juridice translative de proprietate cât şi prin cele declarative de drepturi, instanţa de apel a reţinut că intimata-pârâtă nu a fost în măsură să prezinte probe în susţinerea titlului său.
Constatând că din probele administrate în cauză rezultă că intimata-pârâtă nu a avut în proprietate niciodată spaţiul format din teren, construcţii şi dotări instanţa de apel a reţinut că aceasta nu-l putea înscrie în capitalul social în momentul constituirii sale ca societate comercială prin Decizia organului administraţiei locale şi ca atare îl deţine fără titlu.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată cu neobservarea dispoziţiilor legale procedurale privind obiectul cauzei (temeiul juridic) şi a celor privind obligativitatea verificării corectei investiri a instanţei, sub aspectul competenţei materiale, că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recurenta susţine că acţiunea în evacuare nu era de competenţa secţiei comerciale a tribunalului întrucât reclamanta nu putea formula decât o acţiune în revendicare, iar competenţa de soluţionare a acesteia revenea instanţei civile.
Deasemenea, susţine că anterior reorganizării realizată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 SC Ş.Ş.A. SA a avut un drept de administrare şi de folosinţă asupra imobilelor în discuţie, iar prin reorganizarea în societate comercială pe acţiuni a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor respective, care au intrat în capitalul social, deţinut iniţial de stat şi ulterior de acţionari.
Pentru susţinerea motivelor de recurs, se face trimitere la o întâmpinare depusă în dosarul nr. 6940/1999 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
La data de 27 iulie 2005 recurenta depune un recurs împotriva aceleiaşi decizii întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care cuprinde dezvoltarea acestui motiv precizat în recursul declarat în termen.
Examinându-se susţinerile recurentei se constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor şi lucrărilor se constată că instanţa a fost sesizată cu o acţiune în evacuare şi că părţile în proces sunt societăţi comerciale, situaţie în care competenţa de soluţionare revine instanţei comerciale şi nu instanţei civile cum susţine recurenta nesocotind principiul disponibilităţii.
Reclamanta s-a adresat instanţei cu o cerere de evacuare pentru lipsă de titlu a pârâtei, existenţa dreptului de proprietate al acesteia fiind stabilită prin sentinţa civilă nr. 5027 din 16 decembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1305 din 17 septembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi irevocabilă prin Decizia nr. 1891 din 13 mai 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Existenţa dreptului de proprietate fiind stabilită nu mai era necesară o acţiune în revendicare care ar fi pus în discuţie un drept recunoscut.
Faţă de această situaţie şi având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta a avut în proprietate spaţiul format din teren, construcţii şi dotări, situaţie în care nu putea să-l înscrie în capitalul social în momentul constituirii sale, instanţa de apel a considerat în mod corect că Decizia nr. 1213 din 17 decembrie 1990 a P.M.B., prin care s-a înfiinţat SC Ş.Ş.A. SA cu un capital social de cca. 33 mil. lei, din care nu făceau parte bunurile în litigiu, (dosar nr. 220/2004 Curtea de Apel Bucureşti) nu constituie titlu de proprietate care să poată fi opus reclamantei.
Susţinerea recurentei că după reorganizarea în societate comercială pe acţiuni a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor respective care au intrat în capitalul său social prin cumpărarea de acţiuni de către acţionari nu poate fi reţinută întrucât pe de o parte aceste imobile nu făceau parte din capitalul social, iar pe de altă parte contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 30 aprilie 1999 nu constituie titlu de proprietate, acţiunile constituind o fracţiunea din capitalul social format din aportul acţionarilor.
Dealtfel, din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni (art. 7.6 şi art. 8.10) rezultă că societatea nu deţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi că la încheierea acestui contract se cunoştea existenţa litigiului cu R.A.D.E.T.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC Ş.Ş.A. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 252 din 3 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5236/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5253/2005. Comercial → |
|---|
