ICCJ. Decizia nr. 5283/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5283/2005
Dosar nr. 10795/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC L.I. SRL Craiova a formulat contestaţie împotriva procesului verbal de licitaţie din data de 22 mai 2003, solicitând în contradictoriu cu C.J.T. şi SC C.P. SRL Tulcea să se anuleze licitaţia întrucât activele supuse executării silite care au aparţinut SC P. SA fac obiectul unui contract de asociaţie în participaţiune încheiat de contestatoare cu această societate. A mai susţinut contestatoarea că, activele supuse licitaţiei se află pe terenul pe care îl deţine conform contractului de concesiune din 12 ianuarie 2001, încheiat cu C.J.T. pe o perioadă de 30 de ani şi că prin nerecunoaşterea dreptului de preemţiune, licitatorul i-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea licitaţiei.
Contestatoarea a chemat în garanţie SC P. SA şi a precizat că deşi a înştiinţat în termen comisia despre faptul că activele supuse executării silite şi adjudecate de intimata SC C.P. SRL Tulcea aparţineau SC P. SA Tulcea şi făceau obiectul contractului de asociaţie în participaţie, comisia de licitaţie nu a ţinut seama de aceste înştiinţări.
Judecătoria Tulcea, după examinarea probelor dosarului, prin sentinţa nr. 618 din 4 martie 2004 a respins contestaţia formulată de reclamanta SC L.I. SRL Craiova şi cererea de chemare în garanţie formulată împotriva SC P. SA Tulcea, cu motivarea că bunurile puteau fi executate silit întrucât asocierea în participaţie nu constituie în favoarea celui de-al treilea o persoană juridică distinctă, iar cel de-al treilea potrivit art. 253 C. com., nu are nici un drept şi nu se obligă decât faţă de cel cu care a contractat.
În acest context, bunurile debitoarei au fost urmărite silit prin vânzare la licitaţie fiind adjudecate de SC C.P. SRL.
S-a mai reţinut că SC L.I. SRL are un drept real asupra terenului în suprafaţă de 446 ha., pe care se află activele executate silit în baza unui contract de concesiune însă contestatoarea nu avea înscrise eventuale drepturi sau sarcini asupra activelor, şi că în cauză nu a fost făcută nici dovada prevăzută de art. 21 din contractul de concesiune din 12 ianuarie 2001, în sensul înregistrării contractului de concesiune în registrele de publicitate imobiliară, în termen de 30 de zile de la data înregistrării lui.
În ce priveşte dreptul de preemţiune la cumpărare invocat de contestatoare, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu a solicitat aplicarea art. 96 din OG nr. 1/2001, potrivit căruia, valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în cazul în care, înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, pe parcursul ei sau după finalizare, dacă bunul nu a fost vândut, persoana a oferit cel puţin preţul de evaluare prevăzut de art. 97 şi 98 din ordonanţa citată.
Cererea de chemare în garanţie a fost respinsă ca nefondată pentru motivul că după organizarea licitaţiei de către C.J.T., prin actul adiţional din 1 iulie 2003 la contract, mijloacele fixe vândute aparţinând SC P. SA au fost scăzute din anexa la contractul de asociaţie în participaţie.
Sentinţa nr. 618/2004 a Judecătoriei Tulcea a fost apelată de contestatoarea SC L.I. SRL Craiova, iar Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 273 din 30 septembrie 2004 a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii contestaţiei la executare ca tardiv formulată.
Pentru a decide astfel, Curtea a luat în examinare excepţia tardivităţii declarării contestaţiei formulată de intimatele C.J.T., SC C.P. SRL Tulcea şi SC P. SA Tulcea şi a reţinut că nu au fost respectate prevederile art. 125 alin. (2) din OG nr. 61/2002, care stipulează un termen de 15 zile socotit de la executarea silită, respectiv de la data ţinerii licitaţiei. Sancţiunea încălcării termenului de 15 zile, a mai reţinut instanţa de apel, este decăderea, stipulată expres de art. 125 alin. (1) din acelaşi act normativ. În fine, în considerente, instanţa s-a referit şi la prevederile art. 125 alin. (3) din OG nr. 61/2002, potrivit cărora contestatoarea are deschisă calea acţiunii de drept comun, separată pentru valorificarea dreptului său. Celelalte susţineri ale apelantei referitoare la aplicarea Legii nr. 137/2002 şi aspectele legate de dreptul de preemţiune şi contractul de asociaţie în participaţie nu au mai fost examinate fiind subsidiare excepţiei privind tardivitatea declarării contestaţiei la executare.
Împotriva deciziei nr. 273 din 30 septembrie 2004 a declarat recurs, contestatoarea SC L.I. SRL, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (6-10) C. proc. civ., fără să le argumenteze în fapt şi în drept aşa cum prevede art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în propria cale de atac i s-a creat o situaţie mai grea întrucât contestaţia la executare a fost respinsă ca tardiv declarată în timp ce prima instanţă a respins cererea sa pe fond.
Faţă de acest considerent recurenta a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., pentru că a analizat excepţia invocată de intimate şi nu motivele de apel pe care le-a formulat SC L.I. SRL în calitate de apelantă.
În ce priveşte excepţia tardivităţii, recurenta a considerat că cererea prin care a contestat licitaţia a fost introdusă mai întâi la C.J.T. la data de 22 mai 2003, în 15 zile, aşa cum dispune OG nr. 61/2002 şi că în raport de data respectivă nu existau motive pentru admiterea excepţiei de tardivitate a introducerii contestaţiei la executare.
Recurenta a reluat şi susţinerile pe fond cu privire la dreptul de preemţiune, precum şi cu privire la drepturile rezultate din contractele de asociaţie în participaţie şi de concesiune.
La data de 21 martie 2005, recurenta a invocat dispoziţiile art. 125 alin. (2) din OUG nr. 61/2002 şi art. 104 C. proc. civ., şi a considerat că sunt motive suficiente şi temeinice pentru repunerea în termenul de contestaţie în conformitate cu art. 83.4 din ordonanţa citată. Pentru acest motiv argumentat şi pe faptul că cererea de repunere în termen se referă la o stare de fapt şi nu la o stare de drept, a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a se pronunţa pe cererea sa de repunere în termenul pentru exercitarea contestaţiei la executare prevăzută de OG nr. 61/2002.
Recursul este nefondat.
Din examinarea criticilor aduse deciziei nr. 273 din 30 septembrie 2004, având în vedere că recursul nu a fost motivat în drept prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se va opri asupra motivului prevăzut de pct. (9) potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin critica potrivit căreia în propria cale de atac i s-a creat o situaţie mai grea, recurenta a susţinut în alţi termeni că s-au încălcat dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., privind judecata în apel care prevăd că „Instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată".
După cum rezultă din conţinutul considerentelor deciziei acest aspect al principiului non reformatio in pejus, prevăzut de art. 296 teza II C. proc. civ., a fost avut în vedere de instanţa de apel. Mai mult, în legătură cu OG nr. 61/2002 instanţa a subliniat şi un alt aspect şi anume că apelanta contestatoare are deschisă şi calea prevăzută de art. 125 alin. (3) din ordonanţa citată, pentru realizarea dreptului său pe calea unei acţiuni separate de drept comun.
Prin urmare, prin admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare, apelantei, recurenta din acest dosar, nu i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Al doilea argument în legătură cu nelegalitatea deciziei pronunţată în apel care priveşte termenul de promovare a contestaţiei ar putea viza aplicarea art. 125 alin. (2) din OG nr. 61/2002. Potrivit acestor dispoziţii „contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă, cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării".
Recurenta a susţinut iniţial că nu a depăşit termenul de 15 zile întrucât a înregistrat contestaţia mai întâi la C.J.T., dată în raport de care contestaţia a fost formulată în termen.
Această susţinere va fi înlăturată întrucât contestaţia se introduce la instanţa competentă cel mai târziu în termen de 15 zile, din textul anterior citat fiind evident că partea se adresează instanţei şi nu C.J.T.
În cele din urmă, prin memoriul depus la data de 31 martie 2005, recurenta a reluat problema depăşirii termenului de sesizare a instanţei cu contestaţie împotriva procesului verbal de licitaţie invocând imposibilitatea de a acţiona în cele 15 zile prevăzute de ordonanţă datorită unui motiv independent de voinţa administratorului societăţii. În sprijinul acestui motiv, recurenta a invocat prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. şi a cerut casarea cu trimitere pentru examinarea cererii de repunere în termen.
Solicitarea recurentei nu se încadrează în prevederile motivului de recurs luat în examinare, cu atât mai mult cu cât această excepţie a fost analizată într-o cale de atac, instanţă în faţa căreia nu a fost pusă problema repunerii în termen.
Mai este de reţinut că textul la care s-a referit recurenta are în vedere un termen de 15 zile socotit de la data încetării împiedicării, termen în care se formulează atât cererea de repunere în termen cât şi cererea pentru exercitarea căii de atac, desigur în măsura în care se admite că o cerere în contestaţie este o cale de atac în sensul legii.
În consecinţă, faţă de caracterul normelor care reglementează dreptul terţului de a contesta licitaţia prin invocarea unui drept propriu, instanţa de apel a aplicat corect sancţiunea decăderii care are drept consecinţă pierderea dreptului procedural care nu a fost exercitat în termenul imperativ.
Celelalte motive, care constituie argumente subsidiare motivului analizat, urmează să fie înlăturate întrucât primează analiza termenului legal peremptoriu fixat de lege aşa cum corect a reţinut în alţi termeni instanţa de apel.
În consecinţă potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC L.I. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 273/ COM din 30 septembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5282/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5289/2005. Comercial → |
|---|
