ICCJ. Decizia nr. 5335/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5335/2005
Dosar nr. 1013/2005
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 2003, reclamantul M.B. a solicitat obligarea pârâtei R.R. SA cu sediul în Bucureşti, la plata sumei de 306.806.198 lei, reprezentând: profit minim garantat în cuantum de 166.592.616 lei pentru perioada 1999-2001 şi majorări de întârziere în sumă de 140.213.582 lei calculate până la 31 octombrie 2002, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 541 din 15 ianuarie 2004 a respins acţiunea reclamantului.
Apelul declarat de M.B., împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia civilă nr. 582 din 10 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
S-a reţinut în considerentele deciziei că prin sentinţa civilă nr. 4993/2000 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, rămasă definitivă s-a constatat dreptul de proprietate al intimatei pârâte asupra apartamentelor. Că în raport de această hotărâre şi de actul adiţional, reclamantul nu mai deţine nici o cotă de aport asupra acestui imobil, întrucât a cedat-o pârâtei, iar din anul 2000 aceasta este proprietara apartamentelor din acest imobil.
Împotriva acestei decizii M.B. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a invocat motive de nelegalitate a acesteia, având în vedere voinţa părţilor exprimată prin contractul de asociere în sensul că durata asocierii este pe toată perioada existentă construcţiei.
Părţile au convenit modificarea contractului prin actul adiţional, prin care a avut loc o tranzacţionare a cotelor de profit, dar prin care s-a stipulat că toate celelalte prevederi ale contractului de asociere rămân neschimbate.
S-a susţinut că hotărârea judecătorească nr. 4993/2000 a Judecătoriei sector 3 a statuat că echivalentul cotei de aport a Consiliului cuprinsă în contract, ce face obiectul convenţiei încheiate între părţi.
A invocat recurentul că în mod greşit s-au respins debitele solicitate începând cu anul 1999, deoarece sentinţa a fost pronunţată în anul 2000.
Prin întâmpinare, intimata R.R. SA, cu sediul în Bucureşti, a solicitat respingerea recursului cu motivarea că sentinţa Judecătoriei sector 3 Bucureşti, nu a statuat ceea ce părţile au convenit prin semnarea actelor aşa cum s-a susţinut, ci a constatat dreptul de proprietate al intimatei asupra apartamentelor.
Recursul nu este fondat.
Părţile au încheiat contractul de asociere din 21 aprilie 1993 ce avea ca obiect terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii, punerea în exploatare şi exploatarea distinctă de către acestea a blocului situat în Bucureşti.
S-a prevăzut în contract aportul reclamantului de 10,81 %, iar a pârâtei de 89,19 % şi obligaţia acesteia din urmă de a achita anual taxa de concesionare a terenului, cota de aport a reclamantei de 1.059.443 lei actualizată anual cu rata inflaţiei şi să plătească valoarea profitului minim garantat anual în sumă de 675.625 lei indexată anual cu rata inflaţiei.
De comun acord, la 30 mai 1995, părţile au încheiat actul adiţional la contractul de asociere, prin care reclamantul a transmis cota sa de aport de 10,81 % pârâtei şi astfel aceasta a dobândit 100 % din suprafaţa utilă reprezentând 1575,87 mp.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 4992 din 29 martie 2000 rămasă definitivă s-a constatat că intimata pârâtă are un drept de proprietate asupra apartamentelor.
În raport de aceste considerente, în mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu mai are nici o cotă de aport asupra acestui imobil, iar pretenţiile privind obligarea pârâtei la plata profitului minim garantat şi a majorărilor de întârziere, nu au temei legal.
Faţă de cele reţinute, susţinerea recurentului că hotărârea judecătorească s-a pronunţat în anul 2000, iar debitele solicitate se referă la anul 1999, va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.
Celălalt motiv de recurs invocat în temeiul art. 3041 C. proc. civ., privind examinarea de către instanţă a cauzei sub toate aspectele nu este aplicabil în speţă, deoarece se referă numai la litigiile care nu sunt supuse căii de atac a apelului.
Pentru toate aceste considerente, se constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.B., împotriva deciziei nr. 582 din 10 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5333/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5336/2005. Comercial → |
|---|
