ICCJ. Decizia nr. 5369/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5369/2005
Dosar nr. 3089/2005
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 17/ C din 13 ianuarie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, a fost admisă în parte cererea formulată de A.P.A.P.S. transformată în A.V.A.S. şi a fost obligată pârâta SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 1.687.294.023 lei dividende pe anul 2000, a sumei de 1.046.664.782 lei dividende pe anul 2001 a sumei de 1.039.537.224 lei daune interese pe anul 2000 şi a sumei de 328.489.146 lei, cu titlu de daune interese pe anul 2001.
Pentru a pronunţa sentinţa instanţa de fond a reţinut următoarele.
Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.687.294.023 lei dividende şi 1.312.367.336 lei daune interese pentru anul 2000, a sumei de 1.046.664.732 lei dividende şi 564.780.298 lei penalităţi de întârziere calculate conform art. 3 din OUG nr. 64/2001 cu motivarea că reclamanta a fost acţionar al societăţii pârâte, cuvenindu-i-se dividende pe anii 2000 şi 2001, iar pârâta nu le-a achitat.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză s-a constatat că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate în parte.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 72/A/C din 11 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 935/COM/2005 s-a admis apelul declarat de reclamantă.
S-a schimbat în parte sentinţa în sensul că a fost obligată pârâta şi la plata sumei de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii pentru expertiză şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Reclamanta a declarat recurs criticând Decizia pentru nelegalitate.
În motivele de recurs invocate în esenţă se susţine de recurenta reclamantă că în mod greşit s-a apreciat că instanţa de fond nu se putea pronunţa asupra cererii sale precizatoare de majorare a pretenţiilor încălcându-se prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
De asemeni se mai susţine de recurentă că acelaşi raţionament greşit s-a aplicat şi cererii sale de plată în continuare de către pârâtă a daunelor moratorii a penalităţilor de întârziere.
Se mai invocă faptul că nu se vor putea aplica prevederile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., cum a susţinut instanţa de apel atâta vreme cât obligaţia de achitare în continuare a daunelor interese şi a penalităţilor de întârziere nu sunt cuprinse în titlul executor, respectiv sentinţa instanţei de fond.
Recurenta a mai precizat că în cauză s-a făcut o interpretare eronată a prevederilor OG nr. 64/2001, în sensul că aceasta se aplică creanţelor bugetare nu şi dividendelor care au natură comercială.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurante în sensul admiterii apelului şi pe fond schimbarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în întregime a acţiunii aşa cum a fost formulată.
Criticile formulate nu sunt fondate.
În mod corect s-a reţinut că recurenta-reclamantă prin acţiunea sa iniţială a solicitat daune interese pentru creanţa principală calculate pe perioada 16 iunie 2001 – 25 septembrie 2003, respectiv 1 mai 2002 – 25 septembrie 2003.
Ulterior după mai multe termene, la 20 aprilie 2004 reclamanta a depus o cerere prin care a solicitat plata dividendelor şi a daunelor interese-penalităţi de întârziere pe aceeaşi perioadă, la fel a procedat recurenta şi la 10 mai 2004.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au avut în vedere perioadele menţionate în acţiunea iniţială şi cele două cereri ulterioare.
După depunerea expertizei la 12 august 2004 recurenta şi-a precizat pretenţiile pentru daune interese, respectiv penalităţi de întârziere până la 5 iulie 2004.
În mod corect instanţa de apel a considerat că asupra cererii formulate la 12 august 2004 prima instanţă nu s-a pronunţat în consecinţă nici curtea de apel nu o putea rezolva, C. proc. civ., prevăzând soluţionarea acestor cereri pe calea acţiunii în completare, aceeaşi situaţie fiind şi în cazul cererii de obligare în continuare a pârâtei la plata daunelor.
S-a reţinut în mod corect de instanţa de apel că daunele interese pentru anul 2000 au fost calculate până la 20 septembrie 2003 şi ele pot fi calculate în continuare odată cu executarea important fiind recunoaşterea dreptului reclamantei de către instanţă atât pentru creanţa principală cât şi pentru curgerea dobânzilor, pentru restul perioadei cât curg dobânzile până la execuţie acestea putând fi calculate la data plăţii de executor conform art. 371/2 alin. (2) C. proc. civ.
De asemeni în mod corect s-a opinat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile OG nr. 64/2001, deoarece creanţa principală a reclamantei, dividende nu este creanţă bugetară ci creanţă izvorâtă din raporturi contractuale şi în consecinţă recurenta nu poate solicita ca instanţa să-i recunoască un alt regim juridic al acestora şi nu se pot acorda penalităţile de întârziere prevăzute de OG nr. 34/2004 acest act normativ neavând aplicabilitate în raporturile comerciale, el reglementează regimul profitului contabil al societăţilor de stat.
Faţă de considerentele mai sus menţionate se constată că în cauză nu subzistă nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să poată duce la modificarea sau casarea deciziei apelată.
În concluzie conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de recurenta reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 72/ A-C din 11 mai 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5358/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5371/2005. Comercial → |
|---|
