ICCJ. Decizia nr. 5396/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5396/2005
Dosar nr. 767/2005
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C.O.S. SA Târgovişte în prezent SC M. SA Târgovişte a chemat în judecată SC E. SRL Târgovişte, pentru a se rezilia contractul de furnizare utilităţi din 18 ianuarie 2002 şi a fi obligată pârâta la încheierea unui nou contract de furnizare utilităţi, în condiţii echitabile motivând că între părţi s-a încheiat acel contract de livrare de către pârâtă de utilităţi (oxigen, hidrogen, apă potabilă şi apă tratată industrial) dar că ulterior preţul acestor utilităţi a crescut reclamanta nu mai poate obţine profit şi astfel convenţia este lipsită de un element esenţial urmărit la încheierea contractului şi anume cauza.
Prin sentinţa nr. 1543 din 4 octombrie 2004, Tribunalul Dâmboviţa a respins acţiunea, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada inexistenţei cauzei la momentul încheierii contractului şi anume a faptului că este falsă, ilicită sau imorală şi că rezilierea contractului poate fi dispusă numai în cazul neexecutării culpabile a unei obligaţii izvorâte dintr-un contract sinalagmatic cu executare succesivă, iar valabilitatea contractului a fost prelungită până la 31 decembrie 2004.
Cât priveşte al doilea capăt de cerere a reţinut că în raport de principiul libertăţii contractuale este de neconceput ca instanţa să oblige părţile la încheierea unui nou contract.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 14 din 11 ianuarie 2004 a respins apelul declarat de reclamantă reţinând că părţile au renegociat preţul penalităţilor până la data de 31 decembrie 2004 şi astfel nu se poate susţine că preţul utilităţilor este nerentabil pentru reclamantă, iar cu privire la încheierea unui nou contract a motivat că prin admiterea unei asemenea cereri instanţa s-ar substitui voinţei părţilor.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit instanţele au reţinut că în contractul încheiat între părţi cauza nu ar fi ilicită şi imorală atâta timp cât preţul pentru utilităţi este foarte mic raportat la costuri iar, desfiinţarea unui astfel de contract este posibilă şi în cazul în care executarea a devenit imposibilă datorită schimbării fundamentale a împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii contractului respectiv.
A doua critică priveşte nepronunţarea instanţei asupra cererii prin care a solicitat efectuarea unei expertize contabile, probă utilă pentru soluţionarea legală a cauzei.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Conform art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar potrivit art. 970 din acelaşi cod convenţiile trebuie executate cu bună credinţă.
Contractul din 18 ianuarie 2002 a fost încheiat pe termen de un an dar preţul utilităţilor a fost renegociat în mod periodic, ultima dată prin actul adiţional din 22 aprilie 2004, până la data de 31 decembrie 2004.
În raport de acest act adiţional cererea de chemare în judecată a pârâtei pentru rezilierea contractului de furnizare utilităţi la data de 15 aprilie 2004, motivată pe existenţa preţurilor mici la utilităţi, a rămas fără obiect.
Atâta timp cât părţile au negociat preţul se prezumă că au avut în vedere toate condiţiile care l-ar putea influenţa şi ca atare preţul stabilit este serios şi cel puţin până la 31 decembrie 2004 nu putea fi modificat, fără acordul pârâtei.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei cauze ilicite şi imorale, instanţa de fond şi instanţa de apel în mod corect au reţinut că obligaţia are la bază o cauză reală şi licită.
Şi cea de a doua critică este neîntemeiată.
Într-adevăr, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize contabile şi aceeaşi cerere a formulat şi la termenul din 11 ianuarie 2005, dar potrivit dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ., instanţa încuviinţează administrarea unei asemenea probe numai dacă trebuie să lămurească anumite împrejurări de fapt, ori în cauza de faţă s-a apreciat că efectuarea unei asemenea expertize nu este utilă soluţionării procesului.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA Târgovişte, împotriva deciziei nr. 14 din 11 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5389/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5400/2005. Comercial → |
|---|
