ICCJ. Decizia nr. 5624/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5624/2005
Dosar nr. 8701/2004
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M.T.R.G. SA a chemat în judecată pe pârâta C.F.R. M. SA Bucureşti şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa, pârâta să fie obligată la plata sumei de 37.819.799.841 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 408.321.962 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta susţine că în baza contractului a executat lucrări de reparaţii la vagoanele de marfă proprietatea pârâtei, aceasta din urmă şi-a achitat cu întârziere obligaţia de plată a preţului, iar potrivit clauzei penale stabilită prin art. 26 din contract, pârâta datorează penalităţi de întârziere de 0,15 %, pentru fiecare zi de întârziere.
Tribunalul Mehedinţi prin sentinţa nr. 1400/ C din 20 noiembrie 2002 şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Craiova reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 C. proc. civ., litigiul având o valoare de peste 10 miliarde lei.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mehedinţi, excepţie invocată de pârâta C.F.R. M. SA Bucureşti.
Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii invocată de către aceeaşi pârâtă, instanţa de fond a reţinut că aceasta urmează să fie analizată de instanţa competentă.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, investită cu soluţionarea litigiului după declinarea competenţei de către tribunal, prin sentinţa nr. 16 din 8 aprilie 2004, a admis acţiunea precizată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 31.880.940.726 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi 440.606.950 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., având în vedere corespondenţa purtată între părţi în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv convocarea la conciliere iniţiată de reclamantă la 18 iunie 2002 prin adresa din aceeaşi dată şi rezultatul negocierilor dintre părţi confirmate prin „minuta" din data de 13 februarie 2002, prin care se recunoaşte debitul restant şi se convine asupra eşalonării şi modalităţii de stingere a facturilor neachitate şi asupra penalităţilor de întârziere.
S-a reţinut de asemenea că ulterior pârâta nu a respectat termenul de plată, reclamanta fiind nevoită să promoveze acţiune în instanţă.
Asupra fondului cauzei, s-a reţinut în considerentele sentinţei astfel pronunţate că potrivit contractului încheiat între părţi, reclamanta avea obligaţia să efectueze reparaţiile pentru restabilirea stării tehnice iniţiale a vagoanelor de marfă pentru aducerea la parametrii funcţionali, iar pârâta avea obligaţia de plată a facturilor, în caz de întârziere a plăţilor, aceasta urmând să achite penalităţile prevăzute în art. 26 din contract.
Cum la contractul de prestări servicii, părţile au încheiat acte adiţionale privind modalitatea de stingere a plăţilor şi prin compensare, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, obiectivul acestei probe fiind stabilirea cu exactitate a penalităţilor datorate de către pârâtă prin compensare.
Instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al expertului care a stabilit contravaloarea penalităţilor datorate prin compensare în cuantum de 8.148.190.136 lei la care s-a adăugat suma de 23.745.667.978 lei penalităţi necontestate de către pârâtă şi stabilite prin minuta încheiată între părţi.
În drept, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 C. civ.
Împotriva sentinţei de fond a declarat apel pârâta C.F.R. M. SA Bucureşti criticile vizând netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei pronunţate.
Astfel, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prematurităţii introducerii acţiunii, se susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., „minuta" încheiată între părţi având ca obiect în exclusivitate o factură în sumă de 23.745.667.987 lei ce reprezintă preţul lucrărilor şi nu penalităţile de întârziere, ca atare nu făcea obiectul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, criticile vizează modul greşit de calcul al penalităţilor, interpretarea greşită a instanţei de fond asupra recunoaşterilor debitului restant, în realitate pârâta datorând doar 15.300.334.440 lei.
Cu prilejul dezbaterilor în fond a pricinii, recurenta pârâtă a invocat excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea litigiului faţă de dispoziţiile OG nr. 58/2003 aplicabile în momentul pronunţării deciziei. Astfel, susţine recurenta, hotărârea pronunţată la fond era supusă apelului, dosarul urmând a fi trimis tribunalului.
Analizând cu prioritate excepţia de ordine publică astfel invocată, de altfel şi motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că faţă de obiectul dedus judecăţii raportat la noile dispoziţii de modificare a Codului de procedură civilă aduse prin Legea nr. 219/2005, excepţia este întemeiată şi pe cale de consecinţă urmează a o admite.
Potrivit noilor reglementări ce stabilesc competenţa materială a instanţelor, norme imperative de imediată şi strictă aplicare, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard lei şi, în consecinţă în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza pentru judecata pe fond Tribunalului Mehedinţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 16 din 8 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, casează sentinţa recurată şi trimite cauza pentru judecata pe fond la Tribunalul Mehedinţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5603/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5625/2005. Comercial → |
|---|
