ICCJ. Decizia nr. 5642/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5642/2005
Dosar nr. 648/2005
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.B. a chemat în judecată pe pârâta SC R.C. SRL Bucureşti, pentru a fi obligată la plata sumei de 2.291.034.631 lei, reprezentând 1.551.252.321 lei taxă concesionare teren, pentru anii 2000 – 2002 şi 739.782.310 lei majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2003.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de asociere, pentru terminarea execuţiei lucrărilor de construcţie şi punerea în funcţiune a blocului, din ansamblul Piaţa Victoriei, în scopul valorificării sale în comun şi că pârâta s-a obligat să achite taxa de cesionare a terenului în valoare de 44.953.612 lei, indexată anual cu rata inflaţiei, obligaţie contractuală pe care nu şi-a îndeplinit-o.
Ulterior reclamantul şi-a precizat acţiunea, majorându-şi pretenţiile la 3.114.188.859 lei taxă concesionare, aferentă cotei indivize de teren pentru blocul din ansamblul Pieţei Victoriei, reprezentând 2.146.101.086 lei taxă de concesionare aferente perioadei 2000 – 2003; 817.471.353 lei majorări de întârziere pentru 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2003, ca urmare a neachitării taxei de concesionare în cuantum de 817.471.353 lei 150.616.420 lei penalităţi de întârziere pentru 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2003, ca urmare a neachitării taxei de concesiune în cuantum de 150.616.420 lei.
Intimata – pârâtă SC R.C. SRL Bucureşti, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că potrivit contractului de vânzare – cumpărare, a fost vândut în întregime SC L.L. SA, care ulterior a fost vândut SC R. SA, societate care a acceptat şi preluarea obligaţiei de plată a taxe de concesionare a terenului aferent blocului.
La 18 februarie 2004, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 5125 din 21 aprilie 2004, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea înregistrată la 3 decembrie 1999, ce a făcut obiectul dosarului nr. 8940/1999, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC R.C. SRL Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 755.151.067 lei contravaloare taxă de concesionare, datorată în baza contractului de asociere.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 3552 din 5 iunie 2000, a respins acţiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, sentinţă care a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1899 din 17 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 618 din 17 decembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 5125 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Împotriva menţionatei decizii, reclamantul M.B. a declarat recurs în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi în fond admiterea acţiunii sale.
În criticile formulate, recurentul – reclamant susţine în esenţă că în cauză nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat, având în vedere că în primul litigiu reclamantă a fost P.M.B., iar în speţă acţiunea a fost promovată de M.B. şi că nu există identitate de obiect, în sensul că taxa de concesiune solicitată vizează perioade diferite, încălcându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul – reclamant mai susţine că hotărârea este criticată şi în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Decizia cuprinzând motive contradictorii, în sensul că deşi se reţine de instanţă că există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinită tripla identitate de cauză, obiect şi părţi, pe de altă parte se menţionează că perioada de calcul şi cuantumul taxei de concesionare sunt diferite.
Recursul este nefondat.
Curtea analizează Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de datele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că în cauză nu sunt îndeplinite nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea deciziei recurate.
Referitor la primul motiv de recurs, prin care recurentul reclamant susţine lipsa de identitate între părţi, în sensul că prima acţiune a fost formulată de P.M.B. şi că o a doua acţiune a fost formulată de M.B. nu poate fi reţinută, având în vedere că acţiunea a fost semnată tot de primarul general.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, în sensul că nu există identitate de obiect între cele două acţiuni, se constată că şi aceasta este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat, atunci când sunt îndeplinite cele trei cerinţe: identitate de părţi, au acelaşi obiect şi se întemeiază pe aceeaşi cauză.
În ceea ce priveşte părţile, identitatea este clară, reclamantul şi pârâta, sunt acelaşi: M.B., atât în prima cerere de chemare în judecată din 31 decembrie 1999, cât şi din a doua cerere formulată 19 decembrie 2003.
În ambele procese, obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei la pretenţii, reprezentând taxă de concesiune, majorări de întârziere, penalităţi de întârziere.
Este adevărat că, cuantumul pretenţiilor şi perioada pentru care s-a solicitat sunt diferite, însă se referă la pretenţii rezultând din acelaşi contract de asociere, pretenţii formulate împotriva aceleiaşi pârâte.
Ori, din sentinţa civilă nr. 3552/2000 a Tribunalului Bucureşti sentinţă irevocabilă, rezultă fără dubiu că acţiunea aceleaşi reclamante s-a respins ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă (imobilul fusese înstrăinat de aceasta).
Aşadar, chiar dacă reclamanta în prezenta acţiune şi-a formulat pretenţiile pentru o altă perioadă, faptul că solicită de la aceeaşi pârâtă pentru care s-a stabilit irevocabil că nu are calitate procesuală pasivă, sentinţa anterioară este opozabilă părţilor şi-şi produce efectele de plin drept, având autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
În consecinţă, recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., urmează a se respinge cererea intimatei pârâte pentru cheltuieli de judecată ca nedovedită, nefiind dovezi în dovedirea cheltuielilor pretinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.B., împotriva deciziei nr. 618 din 17 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată a intimatei pârâte SC R.C. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5625/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5649/2005. Comercial → |
|---|
