ICCJ. Decizia nr. 5672/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5672/2005
Dosar nr. 10854/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2145 din 13 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă acţiunea formulată de A.P.A.P.S. cu sediul social în Bucureşti, în contradictoriu cu pârât SC F. SA cu sediul social în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în baza convenţiilor, pârâtei i-au fost acordate credite fără dobândă, din fondul de redresare financiară, în scopul plăţii energiei electrice şi a gazelor naturale, în valoare totală de 3.103.000.000 lei, cu condiţia restituiri lor, obligaţie pe care pârâta nu şi-a îndeplinit-o. Prin sentinţa civilă nr. 7713 din 23 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială în dosarul nr. 3585/2000, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi pârâta a fost obligată să plătească acesteia suma de 1.099.450.000 lei, reprezentând credite pentru plata energiei electrice şi a gazelor naturale şi suma de 1.446.468.550 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în plata creditelor acordate. Deşi această hotărâre judecătorească a devenit definitivă şi irevocabilă, reclamanta nu a solicitat executarea ei pe cale silită, având o atitudine pasivă până la momentul promovării prezentei acţiuni.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 472 din 24 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.), împotriva sentinţei comerciale nr. 2145 din 13 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC F. SA.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că nu poate considera întemeiate pretenţiile reclamantei pentru penalizări, pentru că la baza lor trebuie să existe elementul culpă al pârâtei. Ori de la data când hotărârea a devenit executorie, reclamanta îşi putea obţine creditul pe calea executării silite, aspect pe care singură îl recunoaşte în apel că este un drept exclusiv al creditorului însă nu a depus diligenţe, iar instanţa nu poate reţine culpa pârâtei, când întârzierea în plată s-a datorat pasivităţii reclamantei. Pentru plata penalităţilor trebuie să se constate culpa exclusivă a uneia din părţi, aspect care nu se regăseşte în cauză, faţă de pasivitatea totală a apelantei. Mai mult, trebuie reţinută culpa exclusivă a reclamantei care nu a înţeles să-şi exercite dreptul conferit de un titlu executor, conform art. 7209 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 472 din 24 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs A.V.A.S., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că debitoarea trebuia în mod voluntar să achite suma prevăzută în titlu executoriu, creditorul se poate manifesta în orice moment în interiorul termenului de prescripţie fără a putea fi acuzat de pasivitate, temeiul juridic al penalităţilor dă dreptul reclamantei de a solicita în continuare penalizări aferente debitului iniţial neachitat, a fost interpretat greşit actul dedus judecăţii cererea supusă judecăţii nefiind o dublă penalizare, fiind invocate ca bază legală a cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările cauzei, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, pentru următoarele considerente.
Instanţele judecătoreşti anterioare, printr-o completă şi integrală apreciere a probelor, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc în cadrul celor 6 convenţii prin care i-au fost acordate pârâtei credite fără dobândă, precum şi cadrul legal aplicabil litigiului de natură comercială.
Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei SC F. SA Bucureşti la plata sumei totale de 1.928.842.100 lei cu titlu de majorări şi penalităţi datorate pentru plata cu întârziere a ratelor scadente, în baza unor convenţii în baza cărora s-a beneficiat de credite fără dobândă pentru plata energiei electrice şi a gazelor naturale, cu specificarea că suma de 1.796.908.100 lei are titlul de majorări de întârziere şi suma de 131.934.000 lei are titlul de penalităţi de întârziere.
Relevanţa juridică în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept revine şi sentinţei civile nr. 7713 din 23 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, conform căreia a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta F.P.S. Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC F. SA Bucureşti şi obligată pârâta la plata sumelor de 1.099.450.000 lei, reprezentând credite pentru plata energiei electrice şi a gazelor naturale şi 1.446.468.550 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în plata creditelor acordate. În mod constant, prin întâmpinările depuse de pârâtă în faza procesuală a fondului şi a apelului, aceasta a recunoscut că a beneficiat de credite în circumstanţele expuse anterior, însă rambursarea nu s-a putut face la termenele stabilite prin graficele anexă la convenţiile existente, ca urmare a blocajului financiar între societăţile cu capital majoritar de stat.
Apare ca nejustificată critica formulată de recurentă în sensul că debitoarea trebuia să achite în mod voluntar suma prevăzută în titlul executor, fără a fi necesară solicitarea creditului sau punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, deoarece, în materia executării silite există, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 3711 alin. (2) C. proc. civ., situaţia că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Era interesul legitim al reclamantei să depună toate diligenţele şi să-şi valorifice juridic creanţa sa, conform prevederilor legale permise şi numai după epuizarea lor se putea trece la promovarea unei acţiuni de natura prezentei cauze. Se instituie o culpă în sarcina reclamantei, aşa cum bine argumentat şi amplu motivat, s-a reţinut prin hotărârile judecătoreşti prezentate.
Raţiunile juridice expuse determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 472 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5671/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5681/2005. Comercial → |
|---|
