ICCJ. Decizia nr. 5706/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5706/2005
Dosar nr. 1870/2005
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A.A.P.P.S. prin S.R.P.T. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul S.F., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 235.660.910 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în executarea contractelor de cazare şi prestări servicii hoteliere.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 798 din 20 ianuarie 2004 a admis în parte acţiunea obligând pe pârât la 167.078.849 lei penalităţi de întârziere şi la 15.784.654 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că părţile au încheiat contracte de cazare şi prestări servicii, pârâtul închiriind vila până la data de 6 aprilie 2001 şi plătind cu întârziere facturile emise aşa încât penalităţile calculate, de expertiza M.G., în conformitate cu art. 6 din contract s-au ridicat la suma de 167.078.849 lei Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 144 din 25 februarie 2005, a admis apelul reclamantei a schimbat în parte sentinţa atacată obligându-l pe pârât şi la plata sumei de 23.402.327 lei.
Instanţa de apel a considerat că expertiza a greşit compensând garanţia depusă de pârât, cu plata penalităţilor pe lunile ianuarie şi februarie 2000, întrucât nu erau condiţiile prevăzute de art. 1144 C. civ., precum şi atunci când a redus T.V.A. - ul de la calculul sumei datorate, însă pentru perioada 1 februarie – 5 aprilie 2000, când raporturile părţilor s-au desfăşurat în temeiul tacitei relocaţiuni, instanţa de fond întemeiat nu a acordat penalităţi.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel a greşit neacordând suma de 45.113.764 lei cu titlu de penalităţi întrucât contractul încheiat între părţi nu are o reglementare proprie iar prelungirea tacită a însemnat o aplicare a regulilor ce guvernează locaţiunea.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contract, părţile au convenit ca pârâtul să beneficieze de servicii de cazare şi alte prestaţii pentru vila pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 1 martie 1999, contra plăţii sumei de 1610,40 dolari S.U.A. ce se va face la 30 zile de la emiterea facturii după care curg penalităţile de 0,25 % pe fiecare zi de întârziere (art. 5 şi 7 din contract).
La sfârşitul perioadei în care s-au produs efectele, respectiv 1 martie 2000, părţile au continuat tacit executarea contractului.
Contractul încheiat între părţi este într-adevăr un contract nenumit, însă el capătă caracterul unui contract de locaţiune, reclamanta obligându-se să asigure pârâtului folosinţa temporară a lucrului, in schimbul unei sume de bani determinate.
Dacă după expirarea termenului convenit de părţi locatarul rămâne în folosinţa lucrului fără ca locatorul să-l împiedice, contractul se consideră reînnoit, cu toate că părţile nu au convenit expres la aceasta.
Deşi locaţiunea se consideră a avea loc în condiţiile primului contract, aceasta pierde termenul pentru care s-a încheiat şi stipulaţiile privind garanţiile pentru executare şi evaluarea convenţională a vreunui prejudiciu.
Instanţa de apel, analizând astfel judicios raportul juridic dedus judecăţii, stabilind că lipsa unui înscris care să exprime voinţa părţilor de a evalua prejudiciul printr-o clauză penală, nu poate fi prezumată dincolo de limitele contractului, aşa încât pentru perioada 1 martie – 5 aprilie 2000 contractul nu este supus regulilor prevăzute de art. 1066 C. civ.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 144 din 25 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A.A.P.P.S., prin S.R.P.T. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 144 din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5704/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5710/2005. Comercial → |
|---|
