ICCJ. Decizia nr. 5714/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5714/2005
Dosar nr. 3183/2005
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 140 din 7 ianuarie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, reclamanta A.P.A.P.S., a chemat în judecată A.S.P.E. Câmpina, şi a solicitat ca pârâta să fie obligată să efectueze investiţia stabilită prin clauza 7 – 8 coroborată cu anexa 2 din contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni din 15 august 1997, cu scadenţă la 31 decembrie 2000 în cuantum de 1.000.000.000 lei.
A solicitat şi obligarea pârâtei la plata de penalităţi de 200.000.000 lei pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de efectuare a investiţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 4053 din 24 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în esenţă că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia investiţională conform raportului de audit financiar întocmit de SC R.C.A. SRL, că pârâtei i se poate recunoaşte conform convenţiei încheiate cu societatea beneficiară o cotă de 48,78 % din totalul investiţiei stabilită prin audit, corespunzător obligaţiei asumate prin clauza contractuală 7.8.
Împotriva sentinţei, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât în speţă pârâta nu a făcut dovada efectuării investiţiei, că din înscrisurile depuse în apărare reiese că pârâta nu a efectuat din surse proprii investiţia, în facturi apărând cumpărător societatea beneficiară.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 370 din 5 mai 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a ordonat din oficiu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu obiective identificarea investiţiilor la care intimata – pârâtă s-a obligat potrivit contractului şi anexei nr. 2, analiza investiţiilor în materialitatea lor fizică şi în funcţie de evidenţele contabile identificarea celui care a efectuat investiţiile în situaţia în care acestea există.
În raport de concluziile expertizei, instanţa de apel a reţinut că investiţiile au fost realizate încă din 1998, astfel a apreciat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
În termen legal împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, reclamanta A.P.A.P.S. devenită A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului iar pe fond admiterea acţiunii formulate dereclamantă.
Prin motivele de recurs formulate, reclamanta a arătat:
- hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu greşita aplicare a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În contextul acestui motiv recurenta arată că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor imperative ale legii respectiv art. 696, 982, 1093, 1073 şi 1069 C. civ.
Astfel arată recurenta instanţa de apel în motivarea soluţiei date a preluat considerentele reţinute de Tribunalul Bucureşti apreciind că în speţa de faţă „contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni prin care părţile au prevăzut efectuarea în societatea privată, pe o perioadă de 3 ani, a unei investiţii de 3.000 mil. lei, reprezintă o stipulaţie pentru altul apelanta – reclamantă având calitatea de stipulat, intimata pârâtă de promitent, iar SC E. SA de terţ poprit".
De asemeni mai menţionează recurenta instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiată şi a înlăturat critica apelantei referitoare la faptul că aceste investiţii au fost realizate de un terţ, (chiar de beneficiar), pentru că obligaţia prevăzută prin contractul în discuţie este o obligaţie intuitu personae şi pentru că nu s-a dovedit că stipulantul are un interes anume ca obligaţia să fie îndeplinită chiar de promitent.
Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că în conformitate cu art. 1093 C. civ., realizarea investiţiilor de către SC E. SA, terţ faţă de contract, este valabilă.
Recurenta mai menţionează că în conformitate cu dispoziţiile clauzei nr. 7.8 din contractul de vânzare – cumpărare acţiuni din 15 august 1997 „cumpărătorul se obligă să investească în societate într-o perioadă de 3 ani, 3.000 mil. lei în conformitate cu programul de investiţii, anexa 2, întocmită conform programului de dezvoltare şi retehnologizare din oferta cumpărătorului raportat la dispoziţiile clauzei 78.2 pentru urmărirea şi verificarea respectării obligaţiei prevăzute la pct. 7.8., cumpărătorul se angajează să predea vânzătorului începând cu 1998, nu mai târziu de 10 zile de la data termenului de predare a bilanţului anual, stabilit de M.F., un certificat semnat de cenzorii societăţii sau de o firmă autorizată de audit, executarea de către cumpărător a investiţiilor în anul precedent.
Din interpretarea textelor menţionate rezultă că voinţa juridică a fost clar exprimată de către părţile contractante în sensul realizării obligaţiei investiţionale de către cumpărătorul A.S.P.E. din surse proprii şi pe seama sa.
Mai mulat arată recurenta în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (2) din OG nr. 26/2002, privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale cu modificările şi completările ulterioare pentru perioada scursă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, A.V.A.S. ar fi putut conveni prin act adiţional aplicarea prevederilor alin. (1), dar A.S.P.E. în calitate de cumpărător nu a solicitat încheierea unui act adiţional în vederea modificării contractului de privatizare, dispoziţiile ordonanţei cuprinse în Capitolul IV respectiv art. 13 care stabileşte sursele de finanţare, raportat la dispoziţiile art. 11 nu pot fi incidente în cauză.
Realizarea investiţiilor, concluzionează recurenta, de către SC E. SA terţ faţă de contractul de privatizare, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, dovedeşte în mod expres că este vorba de o plată a acestor investiţii făcute de către societatea privatizată din patrimoniul acesteia şi nu investiţii efectuate de cumpărătorul, care avea obligaţia efectuării investiţiilor.
Recurenta mai arată că un alt motiv în baza căruia instanţa a considerat că cererea A.V.A.S. este neîntemeiată a fost că nu a făcut dovada prejudiciului produs în propriul patrimoniu, prejudiciu a cărui reparare se impune. Mai mult arată recurenta această dovadă nu poate fi suplinită prin invocarea prevederilor OG nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care o legitimează să monitorizeze desfăşurarea procedurii de privatizare.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi a actelor şi lucrărilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că este o hotărâre legală.
Astfel, curtea de apel din oficiu a ordonat în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu obiective: identificarea investiţiilor la care intimata s-a obligat potrivit contractului şi anexei nr. 2, analiza investiţiilor în materialitatea lor fizică şi în funcţie de evidenţele contabile, identificarea celui care a efectuat investiţiile în situaţia în care acestea există.
Din raportul de expertiză şi din raportul suplimentar reiese că investiţiile au fost realizate încă din anul 1998 existând facturi şi fiind evidenţiate în contabilitate. De asemeni expertul a precizat că aceste investiţii au fost realizate de societatea privatizată prin repartizarea profitului ce i s-ar fi cuvenit, în investiţii.
În mod corect ambele instanţe au reţinut că în realitate investiţia de 17.732.559.000 lei, stabilită prin raportul auditorului este realizată şi de intimata – pârâtă prin repartizarea profitului ce i s-ar fi cuvenit în investiţii, proporţia în care a participat aceasta din urmă, recunoscută şi de terţul beneficiar, fiind de 39,96 % corespunzătoare sumei de 7.089.929.378 lei, deci o valoare de două ori mai mare decât o valoarea prevăzută în contract.
În consecinţă având în vedere că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 370 din 5 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5710/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5730/2005. Comercial → |
|---|
