ICCJ. Decizia nr. 5730/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5730/2005
Dosar nr. 11033/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 iunie 2003, reclamantul M.B. a chemat în judecată pe pârâta SC P.I.I.E. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de 6.096,06 dolari S.U.A. penalizări, 1846 dolari S.U.A., cota de profit pentru perioada 1 august 2000 – 31 martie 2003, 2636 dolari S.U.A. contravaloare lipsă de folosinţă calculată în perioada 5 ianuarie 2001 – 15 august 2001 şi 3.428,44 dolari S.U.A. daune aferente contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 5 ianuarie 2001 – 31 martie 2003.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de asociere din 9 iulie 1997, pentru repararea, modernizarea şi exploatarea spaţiului situat în Bucureşti.
Prin Decizia nr. 5152 din 18 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie pârâta a fost obligată la plata cotei de profit până la data de 31 iulie 2000, suma de 6.096,06 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi la cota de profit în perioada 1 august 2000 şi 31 martie 2003. De la data de 1 august 2000 şi până la data rezilierii contractului de asociere din 5 ianuarie 2001 a fost calculată cota de profit în cuantum de 1846 dolari S.U.A., penalităţile aferente fiind în sumă de 1998,11 dolari S.U.A. pentru perioada 1 august 2000 – 31 martie 2003.
A mai arătat reclamanta că pârâta a continuat să folosească spaţiul şi după rezilierea contractului prin D.P.G., astfel încât datorează suma de 2.636 dolari S.U.A. contravaloare lipsă de folosinţă, calculată în perioada 5 ianuarie 2001 – 15 august 2001 şi daune în cuantum de 3.428,44 dolari S.U.A.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 969, 1073, 1066, 1082 şi 1084 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1769 din 5 februarie 2004 (dosar nr. 10159/2003) Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M.B. în contradictoriu cu pârâta SC P.I.I.E. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a constatat că prin Decizia nr. 5152/2002 a Curţii Supreme de Justiţie s-a dispus evacuarea pârâtei, reţinându-se că rezilierea contractului a operat în baza pactului comisoriu înserat în contract. Aşadar, întrucât la data introducerii primei acţiuni (4 septembrie 2000) contractul era reziliat, rezultă că cererea privind sumele solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere (6.096,06 dolari S.U.A.) calculate la cota de profit pe perioada 1 august 2000 – 31 martie 2003, precum şi cu titlu de cotă de profit (1846 dolari S.U.A.) calculată pe perioada 1 august 2000 – 5 ianuarie 2001 şi cu titlu de penalităţi de întârziere (1998,11 dolari S.U.A.) nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor de 2.636 dolari S.U.A., contravaloare lipsă de folosinţă pe perioada 5 ianuarie-15 august 2001 şi de 3.428,44 dolari S.U.A. s-a constatat că au fost calculate în baza contractului încheiat între părţi la data de 9 iulie 1997, deşi contractul era reziliat, răspunderea pârâtei pentru eventualele prejudicii aduse reclamantei neavând caracter contractual. Cum nu se poate prezuma că sumele stabilite cu titlu de cotă de profit echivalează cu valoarea dreptului de folosinţă asupra imobilului, iar calcularea penalităţilor de întârziere (intitulate „daune") în lipsa unui C. civ., au fost respinse ca neîntemeiate şi aceste capete de cerere.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare arată că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii. Astfel, arată că penalităţile solicitate la debitul constatat prin sentinţă definitivă şi irevocabilă sunt întemeiate întrucât reprezintă o evaluare a pagubelor şi totodată o sancţiune pentru neexecutarea obligaţiilor şi au caracter reparator pentru partea prejudiciată, în conformitate cu OG nr. 11/1996 modificată prin OG nr. 61/2000 aceste penalităţi urmând a fi aplicate la debitul înregistrat şi calculate până la data achitării efective a întregului debit.
Mai arată că rezilierea contractului a intervenit în data de 5 ianuarie 2001, prin dispoziţia P.G. nr. 24 din 5 ianuarie 2001, întrucât în contract aceasta este singura modalitate de reziliere prevăzută.
În ceea ce priveşte suma stabilită cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă spaţiu arată că a fost determinată în acelaşi cuantum cu suma ce a fost percepută drept chirie, având în vedere că acesta este beneficiul minim pe care a apreciat că îl putea obţine prin exploatarea spaţiului comercial, dacă ar fi fost reintrodus în circuitul civil.
Majorările de întârziere reprezintă în opinia apelantei o evaluare a pagubelor şi au un caracter reparator, în conformitate cu art. 1084 C. civ., fiind calculate în baza H.C.G.M.B. nr. 221/1998, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 455 din 20 septembrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.B. prin P.G.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal şi motivat, reclamanta P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin reiterarea motivelor din apel sub forma criticilor în recurs, susţinând în esenţă că instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că rezilierea îşi produce efectele din data de 18 septembrie 2002, data pronunţării deciziei nr. 5152 a Curţii Supreme de Justiţie, considerând că sunt întemeiate pretenţiile pentru suma de 1846 dolari S.U.A. cota de profit pe perioada 1 august 2000 – 5 ianuarie 2001 şi 1.998,11 dolari S.U.A. penalizări de întârziere pentru acest debit.
De asemenea, recurenta, învederează un al doilea motiv de recurs, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că hotărârea privind obligarea intimatei pârâte la contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului şi a daunelor aferente, instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate fără a motiva în concret acest aspect.
În consecinţă, recurenta reclamantă, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că ambele instanţe au apreciat, în mod corect şi judicios actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în dosar, pronunţând hotărâri temeinice şi legale care nu pot fi reformate prin acest recurs declarat de reclamantă.
Criticile formulate de recurentă că rezilierea contractului îşi produce efectele de la data pronunţării deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 5152 din 18 septembrie 2002 şi ca atare pretenţiile sale sunt justificate, precum şi că respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind obligarea intimatei la contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului şi a daunelor aferente sunt neîntemeiate.
În mod corect au reţinut ambele instanţe că prin Decizia civilă nr. 5152/2002 a Curţii Supreme de Justiţie s-a dat eficienţă pactului comisoriu prevăzut la art. 13 alin. (4) din contract, potrivit căruia în situaţia în care asociatul nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract pe o perioadă mai mare de 3 luni, contractul de asociere se reziliază de drept prin dispoziţia P.G.M.B.
Aşa fiind, instanţa supremă a constatat doar că rezilierea şi-a produs efectele de drept, în virtutea art. 13 şi 18 din contract, astfel că în mod judicios ambele instanţe au reţinut că nu sunt întemeiate capetele de cerere privind sumele solicitate.
De asemenea, nici critica recurentei prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată întrucât, ambele instanţe, au motivat soluţia adoptată de respingere a pretenţiilor reclamantei ca nedovedite.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 455 din 20 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5714/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5731/2005. Comercial → |
|---|
