ICCJ. Decizia nr. 5731/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5731/2005
Dosar nr. 11035/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3538 din 11 martie 2004 (dosar nr. 10037/2002) Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P.I. SA, împotriva pârâtei A.V.P.S.U. Bucureşti şi a dispus rezilierea contractului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii şi a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii şi respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pronunţat Decizia comercială nr. 401 din 6 septembrie 2004, prin care a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de apelantă şi a respins, ca nefondat apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la excepţiile invocate privind lipsa calităţii procesuale active şi a lipsei de interes că între cele două părţi se afla în derulare un contact având ca obiect predarea în folosinţă a unor bazine piscicole pe o perioadă de 20 ani (până la 31 decembrie 2007) de la reclamanta-intimată (succesoare a i.P. SRL) către pârâta-apelantă (fostă A.V.P.S.U. SA), contract modificat ulterior prin actul adiţional din 23 septembrie 1999.
În temeiul acestui contract reclamanta s-a legitimat procesual activ, în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 care i-a conferit calitatea de proprietar al bazinelor piscicole amenajate, prin construcţiile lor hidrotehnice.
În ceea ce priveşte HG nr. 930/2002, invocată de apelantă, aceasta are, oricum, un caracter constatativ şi nu constitutiv de drepturi, fiind contestată de intimată. Însăşi apelanta arată în cererea sa că între A.D.S. (ca administrator în numele statului) şi intimată s-a încheiat un contract de concesiune, dat fiind că statul este proprietarul terenului ocupat de bazinele piscicole.
De altfel, aşa cum a arătat şi intimata, toate bazinele ce fac obiectul contractului sunt bazine piscicole amenajate (de tip iaz), aşa cum sunt definite la art. 3 şi 4 din Legea nr. 192/2991, a fondului piscicol, a pescuitului şi a acvaculturii, bazinele acvatice (piscicole) naturale aparţinând domeniului public, însuşi actul normativ invocat de apelantă atestând doar apartenenţa la domeniul public a anumitor bunuri.
Pe fond, s-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate şi a dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ., din expertiza efectuată rezultând că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile asumate în capitolul II din contract printre care şi să execute lucrări de amenajare, ameliorare, repopulări anuale, lucrări de combatere a vegetaţiei dăunătoare vieţii peştelui, să ia măsuri de întreţinere a digurilor, stăvilarelor, gurilor de alimentare cu apă şi a celor de evacuarea, precum şi pentru păstrarea unui nivel de apă care să asigure reproducerea, creşterea şi iernarea peştelui.
Împotriva hotărârii pârâta a formulat recurs întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
A susţinut prin primul motiv de recurs că instanţa de apel a aplicat greşit legea ignorând efectele juridice ale HG nr. 930/2002, care a fost emisă în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică, toate bazinele ce fac obiectul contractului a cărui reziliere a fost dispusă trecând din proprietatea publică a statului şi administrarea A.D.S. în proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Ilfov şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, care, ca titular al dreptului de proprietate publică, le poate concesiona sau închiria şi nu reclamanta în cauză.
Astfel, faţă de regimul juridic al bunurilor, instanţa de apel a concluzionat nelegal că reclamanta este proprietara bunurilor şi are astfel calitatea procesuală activă şi interes în susţinerea acţiunii.
Totodată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute având putere de lege între părţile contractante, schimbarea contextului economic neputând fi cauză legală pentru rezilierea contractului.
Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., a invocat nepronunţarea instanţei de apel asupra dovezilor administrate în cauză din care rezultă că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate cu privire la unele bazine, sens în care a concluzionat şi expertul tehnic desemnat, reclamanta invocând drept motiv pentru rezilierea contractului interesul său economic şi chiria modică, iar rezilierea întregului contract, nu se poate justifica în aceste condiţii, cu atât mai mult cu cât contractul a avut ca obiect mai multe bazine distincte şi puteau fi delimitate obligaţiile asumate şi modul cum a fost îndeplinite pentru fiecare în parte.
Recursul este nefondat.
Obiectul acţiunii priveşte rezilierea unui contract de închiriere în care figurează ca părţi reclamanta şi pârâta, încât faţă de această situaţie intimata reclamantă are legitimare procesuală şi interes în susţinerea acţiunii în reziliere, având în vedere modul cum au fost îndeplinite obligaţiile contractuale de către recurenta pârâtă, fiind lipsit de relevanţă juridică dacă locatorul este sau nu şi proprietarul bunurilor închiriate.
De altfel, în cauză, s-au şi produs dovezi în acest sens reţinute de instanţă, iar HG nr. 930/2002 a fost contestată în ceea ce o priveşte pe intimata reclamantă, iar efectele sale juridice au fost suspendate prin hotărâre judecătorească irevocabilă până la soluţionarea acţiunii în anulare a actului administrativ, încât soluţia este dată cu respectarea legii din punct de vedere al soluţionării excepţiilor.
Cât priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., una dintre consecinţele reciprocităţii obligaţiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezoluţiunea pentru neexecutare prevăzută de art. 1020 C. civ., potrivit căreia dacă una din părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile, cealaltă parte poate cere rezoluţiunea (rezilierea), clauza rezolutorie fiind subînţeleasă când părţile nu au prevăzut-o expres.
Instanţa de apel atunci când a analizat legalitatea hotărârii instanţei de fond a avut în vedere în principal obligaţiile asumate şi neîndeplinite de recurenta pârâtă prin capitolul II din contract, această situaţie constituind şi cauza acţiunii şi nu considerentele de ordin economic invocate, iar sancţiunea intervine asupra contractului în integralitatea sa, încât soluţia este legală şi sub acest aspect.
Cât priveşte soluţionarea pe fond s-a mai invocat şi nepronunţarea instanţei cu privire la unele probe administrate şi care erau hotărâtoare fără a le preciza însă, cu excepţia expertizei tehnice asupra căreia instanţa de apel s-a pronunţat şi pe care a analizat-o, încât critica nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., ci aceluia prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat în prezent.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.V.P.S.U. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 401 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5730/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5733/2005. Comercial → |
|---|
