ICCJ. Decizia nr. 5771/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5771/2005
Dosar nr. 2814/1998
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1405 din 8 aprilie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi de tardivitate invocată de pârâtă; s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de SC M.E.I. SA şi pârâta SC A. SA ambele cu sediul în Bucureşti a fost obligată la următoarele sume către reclamantă: 227.763.920 lei contravaloare comisioane, 189.131.727 lei penalităţi de întârziere în decontare, 64.371.547 lei dobândă comercială, 20.726.762 lei dobândă de 6 % pe an şi la 7.444.694 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că reclamanta a încheiat în anul 1988 un contract de comision cu Î.M.U.A. Bucureşti, care s-a divizat în mai multe societăţi comerciale, printre care şi pârâta SC A. SA, contract a cărei valabilitate a fost prelungită până în anul 1995 inclusiv.
Pârâta a devenit parte în contractul de comision, conform faxului din 10 octombrie 1992, aceasta preluând drepturile şi obligaţiile fostei SC R. SA, aşa încât reclamanta are calitate procesuală activă.
Pe fondul litigiului, în raport de probele administrate în cauză care atestă încasarea preţului produsului de la export, concluziile raportului de expertiză contabilă şi răspunsul la obiecţiuni, s-a reţinut că pârâta datorează reclamantei cu titlu de contravaloare comision suma de 227.763.920 lei.
S-a reţinut că pârâta datorează conform clauzei penale inserată la art. 5.1. din contractul de comision suma de 189.131.727 lei penalităţi de întârziere şi potrivit art. 43 C. com. suma de 64.371.547 lei dobânzi comerciale.
Instanţa a apreciat că cererea reclamantei privind acordarea dobânzii legale de 6 % pe an în cuantum de 20.726.762 lei este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 1088 C. civ. şi decretul nr. 311/1954.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond, a fost respins prin Decizia civilă nr. 381 din 6 martie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Împotriva acestei decizii pârâta SC A. SA Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că între intimată şi recurentă nu a existat nici un contract, deci reclamanta nu are calitate procesuală activă. Că în anul 1991 SC A. SA nu exista ca persoană juridică, iar reclamanta SC M.E.I. SA şi-a încasat comisionul de 9 %, respectiv 7.474.515 lei la data de 30 august 1991.
În cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., s-a invocat că ambele instanţe nu s-au pronunţat asupra unor dovezi administrate respectiv înscrisuri. Că intimata – reclamantă a recunoscut într-o adresă oficială către M.F. că SC A. SA pe cheltuiala sa a finalizat exportul în China, suma fiind de 3.486.702.778 lei.
Cu adresa din 16 septembrie 2003 intimata – reclamantă a comunicat instanţei că prin sentinţa civilă nr. 1697/1999 a Tribunalului Bucureşti depusă la dosar, s-a admis cererea de faliment formulată de aceasta şi alte creditoare împotriva debitoarei SC A. SA şi s-a dispus începerea lichidării judiciare a bunurilor din averea acesteia.
La data de 13 ianuarie 2003 a fost încasată de la SC A. SA suma de 509.438.650 lei, conform planului de distribuţie stabilit.
Faţă de înscrisul depus la dosar, de faptul că intimata a primit suma la care recurenta a fost obligată cu titlul de comision, iar pe parcursul soluţionării cauzei aceasta nu s-a mai prezentat în instanţă, pentru a-şi formula apărări, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti, prin lichidator SC R.C. SRL, împotriva deciziei nr. 381 din 6 martie 1998, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5764/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5772/2005. Comercial → |
---|