ICCJ. Decizia nr. 5778/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5778/2005
Dosar nr. 1215/2005
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2003, la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtul M.B. prin P.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa acesta să fie obligat să îi predea spaţiul din str. Şelari, în suprafaţă de 43.75 mp, precum şi la plata de daune cominatorii de un milion de lei vechi pe zi de întârziere de la data pronunţării hotărârii până la predarea efectivă a spaţiului.
Prin încheierea din data de 10 decembrie 2003, pronunţată în dosarul 2735/2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, în raport de natura comercială a pricinii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 5703 din 3 mai 2004, pronunţată în dosarul nr. 992/2004 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că încheierea contractului de închiriere, privind spaţiul comercial în litigiu s-a făcut între D.G.A.F.I. în calitate de locator, fiind semnat de către directorul acesteia şi reclamant, pârâtul chemat în judecată nefiind parte contractantă şi nici una şi aceeaşi persoană cu D.G.A.F.I., astfel că pârâtul nu are legitimare procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul P.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2005 a respins apelul ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că într-adevăr ordinul de repartizare al spaţiului comercial în discuţie a fost dat de P.M.B., în conformitate cu prevederile Legii nr. 42/1990, însă obligaţia de predare a spaţiului cât şi menţiunile cu privire la rezilierea unilaterală a contractului de închiriere se bazează pe acesta din urmă şi nu pe ordinul de repartizare.
Contractul de închiriere din 20 iunie 2000, arată instanţa de apel, a fost încheiat în calitate de locator de P.M.B., prin D.P.I. – D.G.A.F.I., prin urmare la acel moment calitatea procesuală pasivă în ceea ce priveşte acţiunea reclamantului ar fi avut-o locatorul menţionat.
Însă, se reţine totodată, că ulterior încheierii contractului de închiriere, prin H.C.G.M.B. din 29 mai 2001 a intervenit reorganizarea responsabilităţilor privind fondul imobiliar la nivelul locatorului, desfiinţându-se D.G.A.F.I. din competenţa P.M.B. şi s-a înfiinţat o nouă entitate A.F.I., cu personalitate juridică, al cărei obiect de activitate, în legătură cu cauza este conform anexei şi administrarea spaţiilor cu această destinaţie, astfel că această nouă instituţie, succesoare a D.G.A.F.I., poate sta în nume propriu în justiţie.
Cum hotărârea c.l. mai sus menţionată a intervenit anterior formulării acţiunii (18 iunie 2003), rezultă că reclamantul trebuia să cheme în judecată în calitate de pârât A.F.I., P.M.B. nemaiavând calitate procesuală pasivă, a mai motivat soluţia, Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată s-a mai reţinut că reclamantul nu a înţeles să-şi precizeze acţiunea în acest sens, după cum nu a avut în vedere nici dispoziţiile art. 5802 – 5803 C. proc. civ., în raport de solicitarea de daune cominatorii.
La data de 22 martie 2005, recurentul P.I. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.
Recurentul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., criticile vizând nelegalitatea deciziei atacată, în sensul că la data perfectării contractului de închiriere, locatorul era P.M.B., iar D.G.A.F.I. era un departament în subordinea acestuia, fără personalitate juridică. Împrejurarea că ulterior încheierii contractului de închiriere, D.G.A.F.I. s-a reorganizat, devenind A.F.I., ca instituţie cu personalitate juridică, în subordinea aceleiaşi primării, nu este de natură a considera că titularul locator din contractul în speţă şi-a pierdut legitimarea procesuală, astfel că, ambele instanţe greşit au reţinut că cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, cu trimitere spre rejudecarea fondului, Tribunalului Bucureşti.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
La data încheierii contractului de închiriere, respectiv 20 iunie 2000, titularul dreptului de administrare a suprafeţei locative cu altă destinaţie, decât aceea de locuinţă era P.M.B., D.P.I. – D.G.A.F.I., parte contractantă în calitate de locator, prin reprezentantul legal, directorul general, cea care în fapt şi în drept a convenit cu locatarul reclamant, închirierea spaţiului comercial în litigiu, în condiţiile şi termenii acolo stipulaţi.
Predarea-primirea spaţiului a fost convenită a fi realizată potrivit celor stipulate la art. 3 din contract prin proces verbal.
Intimata pârâtă a recunoscut prin întâmpinarea formulată în apel că se află în imposibilitate de predare a spaţiului, fiind în litigiu cu o altă societate (S.V.) ce pretinde că deţine un titlu valabil pentru utilizarea acestuia, astfel că anexa nu a mai putut fi întocmită şi predat în fapt spaţiul.
În acest context, contractul fiind semnat chiar de P.M.B., prin departamentul specializat la acea dată, conferă acesteia legitimarea procesuală pasivă, care în mod greşit nu a fost reţinută de ambele instanţe de judecată.
Împrejurarea că ulterior încheierii contractului de închiriere departamentul din cadrul P.M.B. a fost reorganizat prin H.C.G.M.B., conferindu-i-se acesteia personalitate juridică, nu este de natură a împiedica obţinerea dreptului de a cere executarea convenţiei prin instanţă de către reclamant, în contradictoriu cu partea contractantă.
Reorganizarea succesivă a d.P.I. prin acte de administraţie ale C.G.M.B., cum este cea invocată de pârâtă, nu poate conduce la exonerarea p.M.B. de a fi chemată în judecată, câtă vreme aceasta este cea care a semnat contractul şi singura cu personalitate juridică la acea dată.
Prin urmare, cauza acţiunii de faţă o constituie contractul de închiriere din 20 iunie 2000, părţi contractante fiind P.M.B. în calitate de locator şi P.I., locatar, astfel că orice pretenţie izvorâtă din acest act trebuie soluţionată între aceste părţi, ele însele doar convenind termenii şi condiţiile unui contract nedenunţat.
Aşa fiind, Curtea constată că motivele de recurs formulate de reclamant sunt legale şi în temeiul art. 312 teza 1 C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia atacată şi sentinţa nr. 5703 din 3 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti şi va trimite cauza pentru judecata în fond, Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.I., împotriva deciziei nr. 12 din 13 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 5703 din 3 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti şi trimite cauza pentru judecata în fond Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5777/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5782/2005. Comercial → |
|---|
