ICCJ. Decizia nr. 5782/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5782/2005
Dosar nr. 2132/2005
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7969 din 30 octombrie 2003 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC A.L. SRL cu sediul în Constanţa şi pârâta SC V.M. SRL cu sediul în Constanţa a fost obligată la plata sumei de 247.900.800 lei, reprezentând contravaloare lucrări agricole, ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu luna iulie 2001 până la data achitării debitului şi la 18.565.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 72 din 4 martie 2004 a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 191.923.200 lei reactualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, sumă rămasă de achitat după compensarea parţială a datoriilor reciproce.
S-au menţinut celelalte dispoziţii şi reclamanta a fost obligată la 7.097.000 lei cheltuieli de judecată în apel către pârâtă.
SC V.M. SRL a formulat contestaţie, în temeiul art. 399 şi următoarele C. proc. civ. la titlu executor, respectiv Decizia civilă nr. 72 din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, asupra înţelesului întinderii şi aplicării dispozitivului şi anularea actelor de executare emise, conform somaţiei din dosarul de executare nr. 462/2004.
Prin Decizia nr. 66 din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis contestaţia la titlu, s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 72/2004 a Curţii de Apel Constanţa, în sensul că menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii primei instanţe vizează doar obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în fond, nu şi plata debitului actualizat în raport de indicele de inflaţie începând cu luna iulie 2001.
S-a reţinut că instanţa de apel prin Decizia nr. 72 din 4 martie 2004 în urma reaprecierii probelor a stabilit că pârâta datorează suma de 247.900.800 lei către reclamantă, care la rândul său a recunoscut contravaloarea lucrărilor efectuate în favoarea sa de 55.977.600 lei, conform facturii.
Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1143-1144 C. civ., şi a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru compensarea datoriilor reciproce până la concurenţa cele mai mici, fără a fi necesară formularea unei cereri reconvenţionale.
În raport de această situaţie de fapt reţinută, pârâta a fost obligată la 191.923.200 lei, reactualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, sumă rămasă de achitat după compensarea parţială a datoriilor reciproce.
S-a stabilit că referirea din cuprinsul dispozitivului „menţine celelalte dispoziţii" se referă la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în fond şi nu şi la data de la care se calculează şi indicele de inflaţie.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.L. SRL a declarat recurs şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că prin Decizia curţii de apel s-a schimbat în parte sentinţa tribunalului numai cu privire la suma datorată de pârâtă, şi s-a precizat că se menţin celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond, deci cele referitoare la actualizare.
S-a susţinut că instanţa de apel nu putea să schimbe sentinţa tribunalului cu privire la perioada supusă actualizării cu indicele de inflaţie pentru că nu a fost investită cu un motiv de apel în acest sens.
Recurenta a precizat că suma de 191.923.200 lei din dispozitivul deciziei instanţei de apel este datorată încă din luna iulie 2001, astfel că se justifică actualizarea cu indicele de inflaţie.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât Decizia nr. 72 din 4 martie 2004 a rămas irevocabilă, prin nerecurare.
Pe fond a solicitat respingerea recursului întrucât lămurirea dispozitivului prin Decizia recurată s-a făcut pe calea contestaţiei, cu respectarea prevederilor art. 399-400 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Excepţia privind inadmisibilitatea recursului invocată de intimata pârâtă, nu este fondată.
Contestaţia la titlu formulată de pârâtă se referă la Decizia nr. 72 din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, supusă căii de atac a recursului potrivit art. 299 C. proc. civ., aşa încât recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia la titlu, este supusă aceleaşi căi de atac în condiţiile art. 402 alin. (3) C. proc. civ.
Pe fond, recursul declarat de reclamantă, nu este fondat.
Prin Decizia nr. 72 din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ce constituie titlu executor, s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul că pârâta SC V.M. SRL a fost obligată la plata sumei de 191.923.200 lei reactualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, sumă rămasă de achitat după compensarea parţială a datoriilor reciproce; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei instanţei de fond.
În momentul punerii în executare a hotărârii, au apărut incidente în legătură cu data de la care trebuie calculat indicele de inflaţie şi pârâta a formulat contestaţie, în temeiul art. 399 C. proc. civ.
În mod corect instanţa a admis contestaţia şi a lămurit dispozitivul deciziei în sensul că referirea din cuprinsul dispozitivului „menţine celelalte dispoziţii", priveşte numai obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în fond, şi nu data de la care se calculează şi indicele de inflaţie.
Susţinerea recurentei că menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond se referă şi la data de la care se actualizează suma cu indicele de inflaţie, nu poate fi reţinută, cât timp instanţa de apel în exercitarea controlului judiciar în urma reaprecierii probelor a stabilit că prin compensarea datoriilor reciproce, pârâta datorează suma de 191.923.000 lei reactualizată cu indicele de inflaţie, la momentul plăţii.
A interpreta dispoziţiile deciziei recurate în sensul dorit de reclamantă, ar însemna să se încalce principiul puterii lucrului judecat, stabilit prin Decizia nr. 72 din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, ce constituie titlu executor.
De menţionat că, instanţa investită cu soluţionarea unei contestaţii la executare, nu este îndreptăţită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părţi, şi trebuie să se conformeze hotărârii puse în executare.
Pentru toate aceste considerente, se constată că Decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea dispoziţiilor legale şi pe cale de consecinţă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.L. SRL, împotriva deciziei nr. 66/ COM din 18 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5778/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5785/2005. Comercial → |
|---|
