ICCJ. Decizia nr. 579/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2003 și care formează obiectul D.4581/2002 al Tribunalului București, secția comercială, P.M.B. a chemat în judecată pe pârâta SC N.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 19.502,84 dolari S.U.A., reprezentând penalități aferente cotei de profit pentru perioada iulie 1994 - august 1998, rezilierea contractului de asociere nr. 196 din 11 iulie 1994 și evacuarea pârâtei din spațiul situat în str. Popa Tatu.
Prin contractul de asociere, pârâta s-a obligat să plătească lunar un procent de 3% din profitul net realizat în urma exploatării spațiului, dar nu mai puțin de contravaloarea în lei la cursul B.N.R., de 800 dolari S.U.A., pe lună, în caz contrar fiind stabilite penalități de întârziere.
Prin sentința civilă 5681 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția comercială, s-a admis excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune, respingându-se ca fiind prescrisă acțiunea reclamantei P.M.B., în temeiul art. 3 alin. (1) din D.167/1998, care reglementează prescripția acțiunea fiind introdusă la data de 27 februarie 2002.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, prin decizia nr. 1632 din 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admițând recursul și casând sentința a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru motivul că instanța de fond nu s-a pronunțat și pe capetele de cerere, privind rezilierea contractului și evacuarea pârâtei din spațiul folosit.
în fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 6 februarie 2003 și a format obiectul D.1828/2003. Prin sentința 16529 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reprezentând penalități de întârziere și s-a respins cererea formulată de reclamanta P.M.B., prin P.G., privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere ca fiind prescrisă. S-au respins capetele de cerere privind rezilierea contractului de asociere nr. 196/1994 încheiat între părți și evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, str. Popa Tatu, ca neîntemeiate.
împotriva acestei sentințe a declarat apel P.M.B., prin P.G. criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 3 alin. (1), coroborat cu art. 1 alin. (2) și art. 12 din D.167/58, reclamanta adresându-se instanței după împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani. Se mai arată că termenul de prescripție a început să curgă separat pentru fiecare obligație lunară, ultima dată fiind septembrie 1998.
Reclamanta mai susține că a introdus cererea de chemare în judecată după împlinirea termenului de prescripție, deoarece pârâta recunoaște debitul atât prin adresa 3783/1997 cât și în mod tacit, prin efectuarea unor plăți parțiale. Mai invocă în motivarea apelului că din conținutul raportului de expertiză rezultă că pârâta are datorii față de reclamantă.
Prin decizia nr. 152 din 26 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta P.M.B., prin P.G.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta arată că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății iar hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii sub aspectul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Invocă dispozițiile O.G. nr. 61/2002, privind colectarea creanțelor bugetare, potrivit cărora termenul de prescripție este de 5 ani și nu de 3 ani. Mai arată, că dreptul la acțiune la fiecare prestație succesivă se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din D.167/1958, iar potrivit art. 16 din același decret, în cazul în care debitorul recunoaște dreptul creditorului în favoarea căruia curge prescripția, aceasta se întrerupe, ștergerea prescripției începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.
Pârâta, a recunoscut debitul atât prin adresa nr. 3783 din 31 martie 1997, cât și în mod tacit prin efectuarea de plăți parțiale. Mai susține că rezilierea contractului operează de plin drept în situația în care obligațiile nu sunt îndeplinite mai mult de 3 luni, conform art. 11 alin. (4) din contract, fiind nejustificată cererea pe cale de chemare în judecată.
Recursul este nefondat.
în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei, se reține că aceste plăți privesc obligații succesive, cote de asociere lunare, părți ale unei obligații generale care formează întregul, care decurg de la sine, prin puterea contractului de asociere încheiat între părți, din 11 iulie 1994. Aceste penalități solicitate sunt aferente cotei de profit din perioada iulie 1994 - august 1998, ce au fost achitate cel mai târziu în septembrie 1998, de la această dată intimata ne mai figurând cu debite restante. Acțiunea a fost introdusă la data de 27 februarie 2002. Ca atare, în baza art. 3 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (2) și art. 12 din D.167/1958, în mod corect s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reprezentând penalități de întârziere.
Acțiunea a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
Termenul de prescripție nu a fost întrerupt prin alte plăți efectuate ulterior de intimată pentru că aceste plăți privesc alte obligații succesive (cote de asociere lunare ulterioare) și nu există dovada recunoașterii a acestor pretenții din partea intimatei. Nu există nici un caz de întrerupere a cursului prescripției dintre cele prevăzute de art. 16 din D.167/1958. în cauză nu se aplică termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de O.G. nr. 61/2002, deoarece suma pretinsă nu este o creanță bugetară, ci este plătiră de pârâtă în baza art. 8 din contractul de asociere încheiat între părți. Este o sumă rezultând dintr-o activitate comercială.
Cererea de majorare a cuantumului penalităților, formulate la 27 mai 2003 este o cerere modificatoare de acțiune, ce vizează perioada iulie 1994 - august 1998, instanța nefiind legal investită, iar cererea este prescrisă.
în ceea ce privește rezilierea contractului de asociere nr. 196/1994, încheiat de părți, nu se poate face aplicarea art. 11 alin. (4) din contract, coroborat cu art. 1020 și art. 1021 C. civ., deoarece pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate.
Evacuarea pârâtei din imobilul situat în București str. Popa Tatu, imobil ce formează obiectul asocierii părților, nu se poate dispune, deoarece nu s-a dispus rezilierea contractului, ce reprezintă un titlu valabil pentru intimată.
Ca atare, văzând dispozițiile art. 3123alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 591/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 589/2005. Comercial → |
|---|
