ICCJ. Decizia nr. 575/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3164 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția comercială, la data de 28 noiembrie 2003, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C.B. în contradictor cu pârâta SC A.G. SRL, s-a dispus rezilierea contractului încheiat la 30 noiembrie 2001 și repunerea părților în situația anterioară, fiind obligată pârâta și la plata sumei de 18.396.000 lei cu titlu de chirie.
Prin aceiași sentință s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor pe care și le-a asumat în calitate de locatar, prin contractul de închiriere pe care l-a încheiat la data de 30 noiembrie 2001 cu reclamanta, constând în executarea pe cont propriu a lucrărilor cuprinse în procesul verbal din 30 noiembrie 2001.
în raport de prevederile contractuale care stipulează pentru locator înlăturarea obligației de garanție pentru vicii, cererea reconvențională s-a apreciat a fi neîntemeiată.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială, prin decizia nr. 130 din 14 aprilie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței.
Criticile apelantei cu privire la natura reparațiilor ce se impuneau a fi făcute în sensul că acestea erau reparații capitale ce reveneau locatorului și că în mod greșit nu s-a reținut culpa reclamantei în neexecutarea contractului ca și cele privind existența obligației de garanție chiar dacă locatorul a recunoscut deficiențele și la care nu a renunțat au fost înlăturate de instanța de apel.
în motivarea deciziei s-a reținut că în baza art. 969 C. com., convenția părților are putere de lege, iar pârâta nu a avut obiecții la momentul contractării deși parte din dotările brutăriei închiriate erau defecte.
în această situație se prezumă că pârâta a fost de acord să primească bunurile în starea în care se aflau, iar obligația de garanție prevăzută de art. 1422 C. com., nu operează în speță.
S-a mai reținut că locatorul nu răspunde pentru vicii aparente ci numai pentru vicii ascunse, a căror existență însă nu s-a dovedit în cauză.
în contra deciziei a declarat recurs pârâta SC A.G. SRL Curtea de Argeș, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., invocând:
- greșita interpretare a prevederilor art. 1422 C. civ., în sensul că obligația de garanție este instituită în favoarea locatorului iar nu a locatarului;
- semnarea inventarului și plata chiriei fără rezerve nu implică acceptarea tacită de către locatar a condițiilor necorespunzătoare incompatibile cu destinația spațiului, aceea de brutărie, expertiza constatând starea bunului;
- locatorul datorează obligația de garanție nu numai pentru imobil dar și pentru bunurile mobile.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate care în mod corect a reținut că potrivit contractului locatarul este cel obligat să efectueze toate lucrările necesare pentru amenajarea spațiului.
Recursul nu este fondat.
Din expunerea criticilor formulate rezultă că singurul motiv de nelegalitate invocat de recurentă se referă la interpretarea prevederilor art. 1422 C. civ., care instituie obligația de garanție pentru locator, la cazul în speță.
Contractul de închiriere pe care părțile l-au încheiat la 30 noiembrie 2001 a avut ca obiect spațiul B.B.
La aceiași dată părțile au încheiat proces verbal de predare-primire și au semnat lista de inventar.
Potrivit art. 1431 C. civ., locatarul trebuie să restituie lucrul în starea în care l-a primit, conform inventarului, iar în lipsa de inventar (art. 1432 C. civ.) se prezumă că locatarul a primit lucrul închiriat în starea în care locatorul trebuia să-l predea conform art. 1421 C. civ. "în așa stare, încât să poată fi întrebuințat".
Drept urmare, la momentul închirierii, bunul închiriat nu se impune a fi numai în perfectă stare de întrebuințare, conform destinației lui ci să, și poată fi adus la o asemenea stare prin lucrări specifice.
Locatarul în speță, conform art. 8 pct. 1, din contract s-a obligat să execute pe cont propriu lucrările de întreținere curente și de igienizare cuprinse în anexa la contract care ar fi adus deci cuptorul din starea de "funcționabil" constatată în procesul verbal de predare primire în starea de "funcțional".
Tot locatarul s-a obligat să obțină autorizațiile necesare pentru activitatea desfășurată printre care și cea sanitară.
Neobținerea autorizației sanitare din cauza neîndeplinirii condițiilor igienico sanitare la care s-a obligat recurenta pârâtă a făcut imposibilă temporar punerea în stare de funcționare a brutăriei, proces în care s-ar fi putut identifica eventuale vicii ascunse.
în atare situație, cererea reconvențională a pârâtei recurente prin care a solicitat să se constate culpa reclamantei intimate în neexecutarea contractului, fiind de acord cu rezilierea solicitată de reclamantă prin acțiune, (și care de fapt echivalează cu o întâmpinare, ea neidentificând pretenții proprii) în mod corect a fost respinsă de instanțe, obligația de garanție instituită de art. 1422 C. civ., nefiind operantă în speța de față.
Așa fiind, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat, ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 831/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 591/2005. Comercial → |
|---|
