ICCJ. Decizia nr. 5876/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5876/2005
Dosar nr. 7377/2004
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 1 august 2002, reclamantul M.B. a solicitat instanţei să oblige pârâta SC S.G. SRL la plata sumei de 3.775 dolari S.U.A., reprezentând debit la chiria neachitată pentru perioada noiembrie 2000 – 30 aprilie 2002 şi 2.000,41 dolari S.U.A., reprezentând penalizări de întârziere la plata chiriei aferente aceleiaşi perioade plătibili în lei la cursul oficial al B.N.R. de la data efectuării plăţii, precum şi să dispună evacuarea pârâtei din spaţiul cu altă destinaţie situat în Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
La 28 octombrie 2002 reclamantul şi-a majorat cuantumul pretenţiilor la suma de 8.054,52 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare folosinţă spaţii şi penalităţi pentru perioada decembrie 2000 – 30 septembrie 2002.
Prin sentinţa civilă nr. 13001 din 28 octombrie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite acţiunea formulată de reclamant, obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4.740 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plăţii, reprezentând contravaloare folosinţă spaţiu pentru perioada decembrie 2000 – 30 septembrie 2002 penalităţi de întârziere pentru aceeaşi perioadă în sumă de 3.314,52 dolari S.U.A. în lei, dispune evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, pentru lipsă de titlu, cu 75.000 lei cheltuieli de judecată şi 1.500 lei timbru judiciar.
Prin Decizia comercială nr. 504 din 4 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, constată perimat recursul promovat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond.
Pentru a decide astfel instanţa a reţinut că de la data de 23 septembrie 2003, când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 1 C. proc. civ., nefiind solicitată judecata în lipsă, nu a fost îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare mai mult de şase luni din vina părţilor.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs susţinând că instanţa a nesocotit nejustificat cererea acordării unui termen în vederea depunerii convenţiei de prelungire a termenului de achitare a datoriei către reclamant, că în mod greşit a făcut aplicarea art. 248 C. proc. civ., întrucât recurenta a făcut numeroase demersuri pe lângă reclamant în vederea încheierii unei convenţii de reeşalonare a datoriilor concomitent cu cererea de aprobare a schimbării profilului de activitate, astfel că nu se poate reţine că ar fi lăsat dosarul în nelucrare, că instanţa nu a apreciat faptul că a fost împiedicată în a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa, neobţinând, cu toate eforturile, aprobările necesare din partea M.B., că în mod greşit instanţa a suspendat cauza conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., părţile solicitând doar un termen pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, fără a mai fi ulterior legal citată.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Prin încheierea din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a suspendat judecate cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., la cererea recurentei acceptată de intimată, după ce, la termenul anterior se acordase un termen la solicitarea părţilor, în vederea soluţionării cauzei pe cale amiabilă, astfel că nu poate fi primită critica referitoare la greşita suspendare a judecăţii de către Curtea de Apel Bucureşti.
De la data suspendării judecăţii, timp de mai mult de 6 luni pricina a rămas în nelucrare, pârâta recurentă ne mai îndeplinind nici un act de procedură.
Demersurile întreprinse de recurenta pârâtă pe lângă M.B. în vederea aprobării schimbării profilului de activitate şi reeşalonării datoriilor faţă de reclamant nu pot fi calificate drept acte de procedură îndeplinite în dosarul de recurs. Mai mult, dificultăţile întâmpinate de recurenta – pârâtă în obţinerea aprobărilor necesare din partea M.B. nu pot fi calificate drept cauze care au împiedicat, fără vina părţii, mai presus de voinţa sa, stăruinţa în judecarea pricinii. Astfel fiind, în mod corect instanţa a făcut aplicarea art. 252 C. proc. civ. şi ale art. 248 C. proc. civ., constatând recursul perimat.
Solicitarea formulată de pârâta – recurentă la termenul din 4 septembrie 2004, pentru a i se acorda un noi termen de judecată întrucât a făcut cerere de amânare şi prelungire a termenului de plată a datoriilor faţă de reclamant nu poate fi calificat drept act de procedură de natură să influenţeze termenul de perimare, întrucât acesta se împlinise deja.
De altfel, nici adresa P.M.B. prin care aceasta acceptă să amâne punerea în executare a sentinţei nr. 13001 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, sub condiţia achitării de către pârâta recurentă a debitului în maxim 45 zile de la primirea adresei, condiţie neîndeplinită de recurentă, nu este un act care ar putea influenţa soluţia pronunţată în cauză.
Astfel fiind se constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.G. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 504 din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5875/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5884/2005. Comercial → |
|---|
