ICCJ. Decizia nr. 5885/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5885/2005
Dosar nr. 1461/2005
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui a respins cererea formulată de reclamantul G.E. asociat unic al SC R. SRL Vaslui, pentru obligarea pârâtului G.D. fost lichidator judiciar al societăţii debitoare, la plata de despăgubiri în sumă de 20.000.000 lei, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 242/ F din 7 septembrie 2004.
Recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei mai sus menţionate a fost constatat nul prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, prin care s-a reţinut că recurentul a încălcat dispoziţiile art. 301 şi art. 303 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu a motivat recursul în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii pe care a atacat-o.
Împotriva acestei decizii reclamantul G.E. a declarat recurs solicitând judecarea acestuia pe baza documentaţiei de la dosar, a art. 84.1 din Legea nr. 64/1995 şi art. 998-1000 C. civ.
Recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Conform art. 199 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
În speţă, hotărârea instanţei de fond a fost dată fără drept de apel, fiind atacabilă conform art. 2821 C. proc. civ., doar cu recurs, cale de atac exercitată de reclamantul G.E. şi soluţionată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin hotărâre irevocabilă nr. 91/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile nu se atacă cu recurs, recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs fiind inadmisibil.
În aceste împrejurări se constată că recursul declarat de reclamantul G.E. asociat unic al SC R. SRL Vaslui este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitorul G.E. asociat unic al SC R. SRL Vaslui, împotriva deciziei nr. 91 din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5884/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5891/2005. Comercial → |
---|