ICCJ. Decizia nr. 5909/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5909/2005
Dosar nr. 2159/2005
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 824 din 29 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta O.M.T. cu sediul în comuna Tulnici judeţul Vrancea, prin reprezentanţii săi legali, împotriva pârâtei SC C.F. SRL judeţul Vrancea, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 329.010.950 lei cu titlu de preţ marfă, suma de 441.874.613 lei cu titlu de penalităţi şi 58.260.222 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în principal că la data de 15 aprilie 2002 între părţi s-a încheiat contractul de livrare, care prevede furnizarea de masă lemnoasă pe fir din partidă, din producţia anului 2002, în cantitate de 1482 m.c. pentru valoarea de 1.120.572.804 lei fără T.V.A. Ulterior, la data de 23 septembrie 2002 s-a întocmit un act adiţional la contractul iniţial, pentru livrarea a 16 m.c. material lemnos din partida 791 pentru suma de 10.584.000 lei. Din concluziile expertizei contabile rezultă că pârâta datorează reclamantei suma de 329.010.947 lei, reprezentând diferenţa mărfii livrate cu facturile din 1 iulie 2002 şi 30 august 2002, în valoare plătibilă conform actelor, la care se adaugă penalităţi de întârziere în sumă de 436.174.613 lei.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia civilă nr. 49/ A din 13 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.F. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 824 din 29 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 1051/C+C/2004.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de apel a stabilit că contrar susţinerilor apelantei care a contestat îndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., intimata a făcut dovada că s-a conformat dispoziţiilor legale susmenţionate potrivit cărora, în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Pe fondul cauzei, pentru cantităţile de masă lemnoasă pe picior livrată apelantei pârâte în baza contractului s-au întocmit facturile din 31 iulie 2002 şi din 30 august 2002, în ambele fiind înscris numele delegatului apelantei pârâte C.N., care a confirmat prin semnătură primirea acestora, iar apelanta nu a contestat valabilitatea semnăturii. Din conţinutul raportului de expertiză rezultă că valoarea mărfii livrate reprezintă 932.177.446 lei, iar sumele achitate de apelanta pârâtă în perioada 8 mai 2002 – 27 martie 2004 reprezintă 603.166.496 lei, stabilindu-se că se datorează o diferenţă de preţ de 329.010.947 lei. Au fost calculate şi penalităţile pentru întârzierea decontării preţului de 0,15 % pe zi în sumă de 436.174.613 lei, iar pentru neridicarea masei lemnoase rămasă în stoc, valoarea penalităţilor de 8 % convenită de părţi prin art. 25 al contractului reprezintă suma de 23.107.088 lei. Pentru stabilirea stocului de masă lemnoasă din partida, instanţa de fond a dispus şi o expertiză tehnică, context în care apelanta nu a formulat obiecţiuni la cele două rapoarte de expertiză şi în atare situaţie, depunerea unor avize de expediţie cu cantităţi inferioare celor confirmate ca livrate de administratorul apelantei nu este concludentă cauzei.
Împotriva deciziei civile nr. 49/ A din 13 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a promovat recurs pârâta SC C.F. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că la judecata în fond a pricinii, la ultimul termen, a fost depus un raport de expertiză, fără a fi pus în discuţia părţilor şi fără a putea fi formulate obiecţiuni, iar raportul de expertiză contabilă a fost întocmit numai pe baza documentelor puse la dispoziţie de reclamantă, precum şi împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv contractul încheiat de reclamantă cu SC G. SRL pentru verificarea cantităţii de material lemnos contractată, fără a fi invocat temeiul de drept al cererii de recurs.
Intimata reclamantă O.M.T. a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.F. SRL, pentru următoarele considerente.
Este nejustificată critica recurentei privind aspectul ca raportul de expertiză nu a fost pus în discuţia părţilor şi nu s-au putut formula obiecţiuni, instanţa de fond soluţionând de această manieră cauza. Din verificarea documentaţiei existente reiese neîndoios că raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. E.M. a fost depus la dosarul cauzei la data de 5 noiembrie 2004, iar din încheierea din Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004, la cererea reprezentanţilor ambelor părţi a fost acordat un termen cu scopul de a se lua cunoştinţă de conţinutul acestui raport de expertiză. Termenul acordat la data de 23 noiembrie 2004 a fost suficient pentru luarea la cunoştinţă de conţinutul expertizei, precum şi de a formula eventuale obiecţiuni. Mai mult, la termenul din 23 noiembrie 2004, când s-a constatat cauza în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor, a fost amânată pronunţarea pentru 29 noiembrie 2004, fără însă ca reclamanta să depună note scrise, prin care să-şi exercite dreptul la apărare.
Din conţinutul raportului de expertiză contabilă, întocmit de expertul contabil B.R., se desprinde cu maximă claritate că prin scrisori recomandate au fost convocate părţile, pentru data de 14 octombrie 2004 ora 9,00, în vederea efectuării expertizei, cu toate actele necesare.
De remarcat, că nici una din părţi nu a formulat obiecţiuni la cele două rapoarte de expertiză, însuşindu-şi concluziile.
Amplu documentat şi bine argumentat, au fost preluate elementele de calcul oferite de expertize, care coroborate cu înscrisurile depuse de părţi, au condus la o justă apreciere a sumelor de bani datorate de pârâtă.
Pentru raţiunile juridice expuse anterior, urmează ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta SC C.F. SRL să fie înlăturate ca neîntemeiate, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 49/ A din 13 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi secţia comercială, respingând ca nefondat recursul.
În baza art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta pârâtă la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă O.M.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.F. SRL Soveja, judeţul Vrancea, împotriva deciziei nr. 49/ A din 13 aprilie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă la plata a 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă O.M.T., jud. Vrancea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5907/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5910/2005. Comercial → |
|---|
