ICCJ. Decizia nr. 5916/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.5916/2005

Dosar nr. 2969/2005

Şedinţa publică din 9 decembrie 2005

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1653 din 17 noiembrie 2004, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei SC L.I. SRL Oneşti, prin care a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Oneşti să restituie fila C.E.C., lăsată în garanţie de bună execuţie a contractului şi ca efect al încheierii relaţiilor contractuale între părţi şi constatarea datoriilor existente între părţi la data de 2 august 2004 şi obligarea pârâtei de a prezenta documentele legale, în baza cărora s-a stabilit că reclamanta datorează pârâtei cantitatea de 233 butoaie de 1/50, iar în caz contrar efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească situaţia ambalajelor existente la 2 august 2004.

Prin Decizia civilă nr. 13 din 10 februarie 2005, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3878 din 23 iunie 2005 a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta SC L.I. SRL Oneşti, împotriva deciziei instanţei de apel.

Împotriva menţionatei decizii, reclamanta a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii sale astfel cum a fost formulată şi precizată şi schimbarea deciziei din recurs, în sensul soluţionării acesteia pe fondul cauzei.

În criticile formulate revizuienta susţine că în mod greşit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a anulat recursul ca insuficient timbrat, fără să analizeze actele existente în dosar, în speţă a dovezii de achitare a taxei de timbru.

Cererea de revizuire este inadmisibilă.

Cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, ce poate fi promovată numai în situaţiile limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă după darea acesteia s-au descoperit înscrisuri noi, doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Ori critica formulată de revizuientă vizează neanalizarea de instanţa de recurs a dovezii de achitare a taxei de timbru care nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi ca atare, urmează a fi respinsă cererea acesteia ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, se constată că aceasta nu se mai impune a fi analizată, faţă de soluţionarea cauzei pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC L.I. SRL Oneşti, judeţul Bacău, împotriva deciziei nr. 3878 din 23 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5916/2005. Comercial