ICCJ. Decizia nr. 5929/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5929/2005
Dosar nr. 2417/2005
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă, în rejudecare după admiterea contestaţiei în anulare
Prin cererea înregistrată la data de 8 ianuarie 2002, reclamanta C.N.A.P.M.C. a chemat în judecată pârâta SC U. SA Constanţa, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 756.842.147 lei, reprezentând daune provenite din refuzul la plata contravalorii chiriei platforme şi tariful de utilizare domeniu portuar.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că între părţi existau raporturi juridice contractuale în temeiul cărora în calitate de proprietar şi administrator al domeniului public a pus la dispoziţia pârâtei, bunuri imobile situate în I.P. reprezentând spaţii administrative, platforme şi teritoriul portuar aferent.
Pentru anul 1999, conform anexei s-a prevăzut că se pune la dispoziţie în vederea desfăşurării activităţii următoarele suprafeţe cu teritoriul portuar aferent: 34.229 mp platformă tehnologică, 6400 mp platformă situată la vest de dana, 2250 mp platformă, 2640 mp platformă, sub căi de rulare macara, 25.000 mp. platformă tehnologică, 5508 mp platformă tehnologică de sub linii.
Pentru folosirea acestor suprafeţe în perioada ianuarie 1999 – februarie 2000, reclamanta a emis un număr de 14 facturi, refuzate parţial la plată pe motiv că reprezintă suprafeţe ce nu-i aparţin.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 998, 999 şi 1073 C. civ.
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 iunie 2003, reclamanta C.N.A.P.M.C. a chemat în judecată aceiaşi societate pârâtă, SC U. SA solicitând obligarea la plata sumei de 96.735.576 lei, reprezentând refuzul la plata contravalorii facturii din 7 august 2002, pentru chirie platforme tehnologice în suprafaţă de 25.000 mp şi 6400 mp şi utilizare domeniu portuar pentru suprafaţa de 6400 mp.
În susţinerea pretenţiilor se invocă acelaşi contract încheiat în anul 1999 cu menţiunea că prin hotărârea consiliului de administraţie s-a dispus suspendarea provizorie a facturării suprafeţelor folosite de pârât.
Prin încheierea şedinţei publice de la 18 septembrie 2003 s-a dispus în baza art. 164 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. 170/2003 la dosarul nr. 4/2002.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii motivând că pentru suprafaţa de 34.229 mp situat cu denumirea de platformă tehnologică este în realitate un drum de acces, nefiind precizată noţiunea de platformă tehnologică, fiind un drum accesibil tuturor, neputând percepe taxe de la un singur utilizator.
Pentru suprafaţa de 6.400 mp se susţine că aceasta face parte din suprafaţa de 63.000 mp fiindu-i atribuită în folosinţă, procedând la betonarea acesteia.
Pe cale reconvenţională pârâta solicită să se delimiteze strict, prin semne de hotare perimetrul suprafeţei ce ar fi în folosinţa sa exclusivă, iar pe de altă parte solicită să se stabilească proprietatea SC U. SA, pentru suprafaţa de 2.250 mp, 2.640 mp.
Pentru suprafaţa de 2.640 mp se invocă şi prematuritatea cererii, pretinzând că nu s-a făcut concilierea prealabilă în condiţiile art. 720 C. proc. civ.
Se mai invocă lipsa calităţii procesuale pasive în ce privesc pretenţiile pentru suprafaţa de 5.508 mp. platformă sub liniile CF pe care nu le foloseşte, iar pentru suprafaţa de 25.000 mp pârâta susţine că este o platformă betonată de către societate aşa cum rezultă din procesul verbal de recepţie preliminară din 2 iulie 1992, cât şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
În cauză la cererea părţilor s-au administrat proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce, expertiză tehnică şi contabilă potrivit rapoartelor depuse.
Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, prin sentinţa nr. 408 din 23 decembrie 2003 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis acţiunea formulată şi a obligat pârâta la plata sumei de 863.977.753 lei contravaloare chirie platforme tehnologice şi 34.722.000 lei cheltuieli de judecată şi conform încheierii de îndreptare eroare materială.
A respins cererea reconvenţională ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică în principal considerând că între părţi s-au stabilit raporturi contractuale, suprafeţele în discuţie fiind incluse în contractul de închiriere, iar pârâta nu poate să înfrângă forţa obligatorie a contractului.
Astfel s-a arătat că suprafaţa de 34.229 mp reprezintă o platformă tehnologică care potrivit raportului de expertiză este aceiaşi cu platforma de depozitare, iar cu privire la celelalte suprafeţe s-a obligat prin contract la plata tarifelor solicitate.
S-a respins cererea reconvenţională cu motivarea că pârâta nu poate să reclame proprietatea asupra platformelor tehnologice întrucât acestea fac parte din infrastructura portuară şi urmează regimul juridic al domeniului public al statului, putând pretinde cel mult un drept de creanţă asupra plăcii de beton turnată peste platforma brută.
S-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu motivarea că factura din 7 august 2002 a fost emisă pentru plata contravalorii chiriei şi utilizării domeniului portuar în baza contractului, pentru perioada octombrie – decembrie 1999, iar reclamanta a susţinut că prin hotărârea din 29 octombrie 1999, consiliul de administraţie, a dispus suspendarea facturării chiriei aferente suprafeţei de 6.400 mp platformă tehnologică, fapt necontestat de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta criticile vizând faptul că instanţa de judecată a schimbat temeiul juridic al acţiunii formulate susţinând că între părţi s-au stabilit raporturi contractuale însă prin cererea introductivă temeiul juridic l-a constituit art. 998, 999 şi 1073 C. civ., deci aplicarea răspunderii delictuale.
S-a mai arătat că instanţa a dat o interpretare eronată concluziilor raportului de expertiză considerând pentru suprafeţele în litigiu că reclamanta este proprietara acestora.
Cu privire la prescrierea dreptului la acţiune pentru suma de 96.735.576 lei se apreciază ca eronată motivarea instanţei potrivit căreia părţile, prin acordul lor au prorogat scadenţa obligaţiei de plată la data soluţionării conflictului de interese ivit.
Curtea de Apel Constanţa, secţia maritim şi fluvial, prin Decizia civilă nr. 11 din 24 iunie 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa criticată în sensul respingerii cererii privind plata sumei de 96.735.576 lei ca fiind prescrisă.
În motivarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond nu a încălcat principiul disponibilităţii apreciind că în mod tendenţios a semnat contractul cu obiecţiuni pentru a se sustrage de la plata legală a unor facturi, prevalându-se de faptul că nu a existat relaţii contractuale între părţi.
Dispoziţiile art. 969 C. civ. consacră principiul forţei obligatorii a contractului, astfel că obiectivele pentru care s-au solicitat tarifele fac parte din contractul încheiat, pârâta-apelantă având obligaţia achitării.
Cu privire la platforma în suprafaţă de 34.229 mp instanţa a considerat că s-a stabilit în puterea lucrului judecat că aceasta reprezintă o platformă tehnologică şi nu este posibilă o delimitare întrucât folosinţa acesteia este comună pentru cei doi operatori respectiv SC U. SA şi S. fiecare dintre ei suportând chiria pentru 50 % din suprafaţa acestei platforme.
Cu privire la suprafaţa de 2.640 mp, aceasta nu reprezintă un teren situat sub liniile CF ci este platformă tehnologică cuprinsă în contractul încheiat, fiind acceptată integral prin adresa din 8 februarie 1999, privind obiecţiile la anexă.
Cu privire la suprafaţa de 5.508 mp reprezintă o platformă între linii CF pe care îşi desfăşoară activitatea numai apelanta încă din anul 1993.
Referitor la platformele în suprafaţă de 25.000 mp, 6.400 mp şi 2250 mp, acestea fac parte din platforma înregistrată în patrimoniul reclamantei-intimate mijloc fix pus în funcţiune cu procesul verbal, iar faptul că SC U. SA a efectuat îmbunătăţiri asupra bunului închiriat (proprietatea statului) nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate, nefiind unul din modurile de dobândire a proprietăţii.
Cu privire la prescrierea dreptului la acţiune pentru suma de 96.735.576 lei, instanţa de apel a reţinut că între părţi nu a existat nici un acord privind parafarea scadenţei obligaţiei de plată, situaţiile de suspendare respectiv de întrerupere a cursului prescripţiei fiind de strictă interpretare.
Apelanta SC U. SA a formulat la data de 30 august 2004 două cereri una de îndreptare a erorii materiale şi alta de lămurire a înţelesului dispozitivului deciziei nr. 11 din 24 iunie 2004.
Prima cerere a vizat consemnarea eronată a susţinerilor apelantei privind suprafaţa de 2.640 mp şi 5.508 mp, iar cea de-a doua vizează cuantumul cheltuielilor de judecată şi modul de acordare a acestora.
Prin încheierea Camerei de Consiliu de la 14 octombrie 2004, instanţa de apel a respins ca nefondate cererile de îndreptare a erorii materiale, motivând pe de o parte că aşa cum rezultă din motivele de apel, consemnările din decizie coincid cu cele ale apelantei, iar pe de altă parte cheltuielile la care apelanta a fost obligată la instanţa de fond, au fost reduse proporţional cu valoarea taxei de timbru aferentă sumei de 96.735.576 lei.
Împotriva soluţiei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi.
Criticile reclamantei vizează aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 în ce priveşte soluţia adoptată pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru suma de 96.735.576 lei, susţinând că instanţa a schimbat înţelesul vădit neîndoielnic al acordului intervenit între părţi cu privire la prorogarea termenului de plată a sumei până la soluţionarea litigiului dintre ele, astfel că la data de 7 august 2002 a început să curgă termenul de prescripţie acţiunea fiind introdusă la data de 25 iunie 2003, înainte de împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani.
Pârâta critică Decizia instanţei de apel şi încheierea de respingere a cererilor de îndreptare eroare materială şi completare dispozitiv ce fac parte integrantă din conţinutul deciziei atacate, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel se susţine că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate urmare admiterii apelului fără să aibă în vedere în afara taxei de timbru şi cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert.
De asemenea se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare şi dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
- pentru suprafaţa de 2.640 mp instanţa nu s-a pronunţat pe motivul de apel privind excepţia de prematuritate a acţiunii
- pentru suprafaţa de 5.508 mp instanţa nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; în condiţiile în care această suprafaţă nu figurează în contractul încheiat aferent perioadei 1999 – 2000 şi nici nu poate fi identificată în teren
- suprafaţa de 34.229 mp are cu totul altă destinaţie decât cea reţinută de instanţă şi nu poate fi utilizată decât în procent de 23 %
- pentru suprafaţa de 6.400 mp şi 2.250 mp instanţa nu a examinat apărările formulate.
Recursul SC U. SA este fondat.
În adevăr din conţinutul deciziei criticate se reţine că în adevăr instanţa de apel a omis să examineze apărările şi susţinerile care definesc situaţia juridică a terenurilor, faţă de facturile emise în vederea încasării taxelor şi clauzelor contractului încheiat.
Temeiul legal al acţiunii formulată l-a constituit art. 998 şi art. 999 C. civ., cu motivarea că prejudiciul derivă din neachitarea integrală a unor facturi, pentru ca motivarea în fapt să se facă pe clauzele contractului încheiat.
De altfel instanţa de apel nu examinează lipsa consimţământului contractual faţă de obiecţiunile formulate la contract, fiind încălcat principiul disponibilităţii când instanţele inferioare contrar temeiului legal invocat îşi argumentează soluţia pe principiul forţei obligatorii a contractului statornicit de dispoziţiile art. 969 C. civ.
De altfel instanţele nu au fost în măsură să delimiteze sumele ce reprezintă contravaloare chirie şi taxă utilizare portuară, facturile emise nefiind explicite sub acest aspect.
Suprafeţele pretins utilizate de pârâta-apelantă au fost descrise de reclamanta-intimată ca fiind cele ce au făcut obiectul contractului încheiat, susţinerea instanţei de apel potrivit căreia obiecţiunile la contract au fost făcute în mod tendenţios neputând fi primite, ştiut fiind că în măsura în care contractul s-a semnat cu obiecţiuni şi acestea nu s-au conciliat convenţia se consideră realizată la nivelul obiecţiunilor prin soluţia pronunţată aducându-se atingere dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Dacă se ia în considerare suprafeţele potrivit obiecţiunilor formulate (dosar fond) se reţine că suprafaţa totală este cu mult redusă faţă de cea prezentată în cererea introductivă.
De altfel din concluziile raportului de expertiză, ignorate de instanţe, reiese că suprafeţele închiriate sau folosite de către SC U. SA au un istoric extrem de complicat suferind modificări şi interpretări imposibil de explicat atât în ceea ce priveşte suprafaţa în sine cât şi încadrarea lor în vederea tarifării.
Aşa cum a reţinut şi raportul de expertiză suprafaţa de 34.229 mp este o suprafaţă virtuală imposibil de delimitat concret şi nu se poate stabili o folosinţă exclusivă a apelantei pârâte.
De altfel pentru această suprafaţă reclamanta intimată nu a fost în măsură să probeze cu ce titlu solicită sumele de bani facturate dacă reprezintă chirie (fiind un drum de acces) sau plată utilizare domeniu portuar.
În ce priveşte suprafaţa de 6.400 mp şi 2.250 mp acestea au fost identificate de expert ca făcând parte din suprafaţa de 63.000 mp atribuită în folosinţă, iar tot ceea ce se găseşte edificat aparţinând recurentei cu suprastructură construită fiind înregistrate ca mijloace fixe în evidenţele contabile, iar dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară potrivit încheierilor din 18 iulie 2001.
Suprafaţa de 25.000 mp, aşa cum a reţinut şi raportul de expertiză este în realitate o platformă de depozitare şi nu platformă tehnologică fiind proprietatea recurentei respectiv suprastructură pentru folosinţa terenuri domeniului public achitându-se taxa aferentă, în mod nelegal solicitându-se şi contravaloarea chiriei din moment ce aşa cum rezultă din actele anexate investiţia aparţine recurentei.
Aşa cum a reţinut şi raportul de expertiză suprafaţa de 2.640 mp este străbătură de fire de rulare macara şi nu poate fi delimitată concret, la fel şi suprafaţa de 5.508 mp care este o suprafaţă sub liniile de cale ferată, astfel că dreptul de folosinţă asupra acestei suprafeţe de teren l-ar avea căile ferate.
Pe excepţia prematurităţii formulării cererii cu privire la suprafaţa de 2.640 mp, instanţele s-au pronunţat motivând că au fost respectate dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., iar cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte suprafaţa de 5.508 mp, prin concluziile orale recurenta consideră că aceasta a fost invocată pe cale de apărare.
Faţă de cele arătate rezultă că la pronunţarea soluţiei instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi HG nr. 1045/2000, privind aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului.
În aceste condiţii faţă de actele depuse respectiv certificate urbanism, procese verbale de recepţie, încheieri intabulare carte funciară, în mod eronat a fost respinsă cererea reconvenţională a pârâtei apelantă aceasta fiind proprietara platformelor construite pe suprafeţele arătate, fapt necontestat de reclamanta-intimată acestea nefiind cuprinse, conform normelor indicate în domeniul public.
În ce priveşte recursul reclamantei-intimate, faţă de finalitatea recursului declarat de pârâta-intimată rămâne fără obiect.
Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC U. SA Constanţa. Modifică Decizia nr. 11/ MF din 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Constanţa şi încheierea nr. 14/ MF din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Admite apelul aceleiaşi pârâte, schimbă în tot sentinţa nr. 408/ MF din 23 decembrie 2003 a Tribunalului Constanţa în sensul că respinge acţiunea principală şi acţiunea conexă ca nefondată.
Admite în parte cererea reconvenţională a pârâtei, constată că este proprietara infrastructurilor (platforma) construite pe suprafaţa de 25.000 m.p., 2250 m.p. platformă şi 6400 m.p. platformă.
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.A.P.M.C., împotriva deciziei nr. 11/ MF din 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5928/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5930/2005. Comercial → |
|---|
