ICCJ. Decizia nr. 5927/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5927/2005
Dosar nr. 10853/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4045 din 24 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta P.E. domiciliată în Bucureşti şi pe pârâta A.V.A.B. cu sediul în Bucureşti în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea că potrivit art. 45 din OUG nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001 cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. sunt de competenţa Curţii de Apel a cărei rază teritorială se află sediul sau după caz domiciliul pârâtului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 151 din 5 octombrie 2004 a respins ca nefondată acţiunea cum a fost precizată formulată de reclamanta P.E., în contradictoriu cu pârâta mandatară A.V.A.S. Bucureşti şi pe cale de consecinţă a respins cererea de chemare în garanţie a B.C.R. cu sediul în Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, pe fond, s-a reţinut că reclamanta nu a probat susţinerile sale potrivit cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., respectiv probele nu relevă că a fost stinsă integral creanţa, A.V.A.S. preluând prin cesiune o creanţă în valoare de 14.819.534.630,23 lei vizând pe debitorul cedat SC M.P. SA Bucureşti.
Anexa A la contractul de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999, care face parte din acest contract, stabileşte că creanţa precizată este relevată de titlul de creanţă constând în Convenţia de Credit din 1 septembrie 1995.
Anexa B la acelaşi contract care de asemenea face parte din conţinutul acestuia, relevă garanţiile date de SC M.P. SA cu privire la creditul vizând convenţia, fiind inserate şi contractele de ipotecă în litigiu.
Convenţia de credit, potrivit art. 969 C. civ., reprezintă legea părţilor, până la dovada contrară fiind un acord perfect valabil, nefiind nevoie de autentificarea acestui înscris, iar garanţiile constând în ipoteci imobiliare constituite potrivit contractelor de ipotecă sunt autentificate.
În urma tranzacţiei prin partajarea bunurilor comune dintre reclamantă şi fostul ei soţ, intervenită după încheierea addendumului la convenţia, reclamanta a preluat imobilele respective grevate de sarcini şi este disponibilitatea sa de a acţiona în sensul desfiinţării actelor juridice care i-ar provoca prejudicii. Nu se poate reţine că s-a stins obligaţia garantată prin rambursarea integrală a creditului garantat la contract, neputând fi ignorată convenţia de credit cât timp nu este desfiinţată precum şi addendumul la aceasta. Pe cale de consecinţă, întrucât capetele unu şi doi din cerere nu apar fondate, nu este admisibil nici capătul trei din acţiune.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 151 din 5 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta P.E., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă sub aspectele că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu au fost probate susţinerile potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., existând acte care dovedesc că creditul garantat s-a stins prin plată, iar o altă garanţie valabilă nu s-a mai constituit, impunerea prorogării legalităţii excede atribuţiile puterii judecătoreşti şi nu au fost analizate normele imperative prevăzute de art. 1747 şi art. 1772 C. civ., fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 299 – 308 C. civ., OG nr. 51/1998, art. 1747, 1769, 1772, 1788 şi 1800 C. civ.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei P.E. pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a precizat-o ulterior, a solicitat să se constate încetarea efectelor contractelor de ipotecă autentificate la 16 iulie 1994, 26 iulie 2004 şi 25 iulie 1994 de notariatul de stat al sectorului 2 Bucureşti, prin stingerea obligaţiei garantate ca urmare a rambursării integrale a creditului garantat conform contractului de credit din 20 iulie 1994, să se constate că nu există obligaţii de plată derivând din acte juridice valabil încheiate între părţi şi să se radieze înscrisurile ipotecate efectuate de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în baza contractelor de ipotecă mai sus enumerate.
Din verificarea documentaţiei existente, reiese că prin contractul de cesiune de creanţă la 7 iulie 1999 încheiat între SC B.R.C.E.B. SA Bucureşti, în calitatea de creditor cedent şi A.V.A.B. Bucureşti, în calitatea de cesionar s-a stabilit cesionarea de către cedentul SC B. SA şi preluarea de către cesionarul A.V.A.B. a creanţelor faţă de debitorul cedat SC M.P. SA Bucureşti, rezultată din titlurile de creanţă menţionate şi identificate în anexate A parte integrantă din contract. Ca accesorii ale creanţei cedate, a căror valabilitate, realitate şi actualitate a fost garantată de către banca cedentă, au fost transferate către A.V.A.S. şi contractele de garanţie imobiliară autentificate de notariatul de stat al sectorului 2 Bucureşti.
Amplu motivat şi bine argumentat, instanţa de fond a apreciat că prin addendumul din 11 martie 1996 încheiat între SC B. SA şi SC M.P. SA, părţile au convenit doar prelungirea valabilităţii celor trei contracte de ipotecă şi pentru împrumutul aferent convenţiei de credit din 1 septembrie 1995.
Pentru raţiunile juridice expuse anterior, urmează ca toate criticile formulate de reclamanta P.E. în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică sentinţa nr. 151 din 5 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.E., împotriva sentinţei nr. 151 din 5 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5916/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5928/2005. Comercial → |
|---|
