ICCJ. Decizia nr. 5928/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5928/2005
Dosar nr. 72/2005
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 august 2003, reclamanţii A.A.C.P. prin reprezentanţi D.N., D.M., D.I.C., T.G., A.L., M.C., M.A., K.W.M., F.A., F.T., B.I., A.R.M., S.C., S.V. şi B.G., au chemat în judecată pârâţii SC A.C. SA, P.G., C.Ş., A.P., P.T., B.D., C.A., T.I. şi D.N. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a convocării din 31 ianuarie 2003, privind adunarea generală a acţionarilor SC A.C. SA făcută pentru data de 18 februarie 2003, a procesului verbal din aceeaşi zi încheiat în cadrul adunării generale a acţionarilor SC A.C. SA a hotărârii A.G.A. a acţionarilor din 18 februarie 2003 şi a actului adiţional privind modificarea competenţei C.A. a cenzorilor şi reprezentanţilor SC A.C. SA, autentificat la 18 februarie 2003.
Prin acţiunea înregistrată la aceeaşi instanţă la data de 2 decembrie 2003, reclamantul D.N. a chemat în judecată aceeaşi pârâtă solicitând constatarea nulităţii absolute a hotărârilor luate în adunarea generală ordinară a acţionarilor SC A.C. SA din 18 februarie 2003.
Prin încheierea de şedinţă din 3 mai 2004 s-a dispus conexarea celor două dosare în condiţiile art. 164 C. proc. civ., iar prin sentinţa nr. 1070 din 4 mai 2004 Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a A.A.C.P. a lui D.M. şi lipsei calităţii procesuale active şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit procesului verbal al adunării generale a A.A.C.P. din data de 29 ianuarie 2003, a fost ales consiliul director al asociaţiei, iar numitul A.P. a fost mandatat să reprezinte asociaţia în relaţiile cu terţii situaţie în care la data formulării acţiunii 8 august 2003, D.M. nu mai avea calitatea de reprezentant al asociaţiei.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reprezentanţilor persoane fizice, instanţa de fond a reţinut că potrivit registrului acţionarilor la SC A.C. SA, singurul acţionar al societăţii este A.A.C.P., situaţie în care raportat la dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 aceştia nu au legitimitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel reclamanţii.
Apelul A.A.C.P. nu a fost motivat, iar în motivele de apel, apelanţii persoane fizice au criticat soluţia instanţei de fond motivând că temeiul legal al acţiunii în nulitate l-a constituit art. 948 şi art. 966 C. civ. şi nu Legea nr. 31/1990, iar soluţionarea cauzei pe excepţia lipsei calităţii procesuale active s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialităţii, întrucât nu s-a ridicat această excepţie, ci aceea a inadmisibilităţii acţiunii.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 233 din 25 noiembrie 2004 a respins apelul A.A.C.P. prin D.M., a admis apelul promovat de persoanele fizice, a anulat sentinţa criticată în parte, numai în ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, respingerea acţiunii şi obligarea la plata sumei 110.000.000 lei cheltuieli de judecată. A păstrat celelalte dispoziţiile ale sentinţei şi a unit fondul cu excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, fixând termen pentru judecarea fondului.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că reclamanta apelantă A.A.C.P. a încălcat dispoziţiile art. 287 pct. 3 C. proc. civ., care prevede că cererea de apel va cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, cerinţă ce poate fi îndeplinită până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare sub sancţiunea decăderii.
Cu privire la apelul persoanelor fizice s-a reţinut că în adevăr temeiul legal al acţiunii a fost art. 948 şi art. 966 C. civ., fapt confirmat şi de intimata pârâtă, situaţie în care, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
Apelanţii reclamanţi au precizat că au promovat acţiunea în nulitatea absolută în calitate de terţi, potrivit dreptului comun, situaţie în raport de care intimata pârâtă a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar instanţa de fond a omis să se pronunţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs în termen şi legal timbrat, SC A.C. SA şi numiţii C.Ş. şi P.G. criticile vizând aspectele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se reţine că instanţa de apel nu a rezolvat în nici un fel excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, având în vedere că după ce a constatat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, iar nu asupra excepţiei de inadmisibilitate nu s-a pronunţat asupra ei fiind o omisiune ce impune casarea deciziei.
De asemenea se critică şi soluţia privind unirea cu fondul a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor întrucât nu sunt întrunite dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.
În privinţa apelului promovat de A.A.C.P., recurenţii susţin că deşi la termenul din 11 noiembrie 2004 au invocat lipsa capacităţii de folosinţă a apelantei, aceasta încetând a mai exista fiind radiată din registrul persoanelor juridice, instanţa de apel a trecut peste această excepţie şi a respins apelul pe fond.
În cadrul recursului, la data de 24 iunie 2005 au formulat cerere de intervenţie în interesul recurentei SC A.C. SA de către numiţii P.V., M.E. şi G.E., care nu a fost timbrată corespunzător astfel că s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Pe recursul declarat, se reţine că hotărârea judecătorească este actul de dispoziţie al instanţei cu privire la litigiul dintre părţi, care reprezintă şi actul final al judecăţii pronunţat pentru restabilirea ordinii de drept încălcată. Ea dezinvesteşte instanţa de proces, iar pentru părţi operează ca o rezolvare a conflictului de drept, protejând în concret un drept lezat.
Celelalte dispoziţii ale instanţei luate în cursul judecăţii nu fac decât să pregătească actul final al judecăţii.
Pe de altă parte exerciţiul căilor de atac deschis părţilor are în vedere dreptul şi obligaţia instanţelor superioare de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate, de a anula sau reforma hotărârile greşite sau de a le confirma pe cele legale şi temeinice.
Fie că sunt ordinare sau extraordinare, de retractare sau de reformare, căile de atac îndreptăţesc la exerciţiul controlului judiciar, în condiţiile în care instanţele inferioare s-au desistat, sau fără a se dezinvesti suspendă cursul judecăţii.
Faţă de celelalte acte procesuale săvârşite de instanţă în vederea pregătirii judecăţii sunt susceptibile a fi atacate odată cu hotărârea.
Caracterizând Decizia comercială nr. 233 din 25 noiembrie 2004, în privinţa soluţiei date criticilor formulate de persoanele fizice o dispoziţie a instanţei în vederea pregătirii judecăţii fondului, căile de atac deschise împotriva ei se vor exercita odată cu soluţionarea pe fond a apelului adică la momentul în care instanţa sesizată se va dezinvesti.
Cu privire la criticile referitoare la respingerea apelului pe fond şi nu pe lipsa capacităţii de folosinţă a A.A.C.P., se reţine că soluţia instanţei de apel este în concordanţă cu dispoziţiile art. 287 pct. 3 C. proc. civ., situaţie în care justificat instanţa de control judiciar examinând sentinţa apelată în baza art. 292 alin. (2) C. proc. civ., prin prisma motivelor invocate în faţa primei instanţe a considerat legală soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a lui D.M.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 299, raportat la 282 şi art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii SC A.C. SA Braşov, C.Ş. şi P.G., împotriva deciziei nr. 233/ Ap din 25 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, privind respingerea apelului promovat de reclamanta A.A.C.P. Braşov.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de aceeaşi pârâţi, privind admiterea apelului promovat de reclamanţii D.N., D.M., D.I.C., T.G., A.L., M.C., M.A., K.W.M., F.A., F.T., B.I., A.R.M., S.C., S.V. şi B.G., împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5927/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5929/2005. Comercial → |
---|