ICCJ. Decizia nr. 5932/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5932/2005
Dosar nr. 2093/2005
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 mai 2004, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, în dosarul nr. 499/2004, s-a încuviinţat cererea de executare silită formulată de creditoarea S.O., împotriva debitoarei SC A.P. SA în conformitate cu titlurile executorii prezentate. Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că prin titlurile executorii, sentinţa nr. 342 din 4 iulie 2002 a Curţii de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.U. în dosarul nr. 276/2002 şi încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 24 septembrie 2002 de Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.U. în dosarul nr. 276/2002, debitoarea C.M.A.P. a fost obligată să lase în deplină proprietate şi posesie creditoarei imobilul situat în Bucureşti, Bd. Iuliu Maniu şi să evacueze imobilul mijloc fix menţionat.
S-a mai reţinut că în conformitate cu art. 40 din Legea nr. 31/1990, SC A.P. SA a luat fiinţă prin transformarea C.M.A.P., succesoarea de drept a acestei organizaţii.
Împotriva încheierii din 14 mai 2004, a declarat apel debitoarea SC A.P. SA, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 207/2005 a respins excepţiile de necompetenţă materială şi funcţională invocate de intimată precum şi apelul declarat de debitoarea SC A.P. SA.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, la data investirii instanţei, erau în vigoare dispoziţiile art. 336 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 5 din OUG nr. 58/2003, competenţa revenindu-i curţii de apel.
Din examinarea criticilor aduse încheierii, Curtea de apel a reţinut că apelanta este succesoarea C.M.A.P., aşa cum rezultă din contractul de societate al SC A.P. SA înregistrat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, contract prin care se prevede că societatea a luat fiinţă prin transformarea fostei C.M.A.P., după desprinderea de U.C.E.C.O.M., şi că aceasta este succesoarea de drept a fostei organizaţii cooperatiste, având în proprietate întreg patrimoniul pe care membrii cooperatori îl deţineau în această calitate. S-a mai reţinut că hotărârea arbitrală care constituie titlu a fost pronunţată la data de 4 iulie 2002, în contradictoriu cu C.M.A.P. şi nu cu apelanta debitoare SC A.P. SA, întrucât la acel moment contractul şi statutul iniţial al societăţii fuseseră anulate prin sentinţa penală nr. 659/2000 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, astfel că se renăscuse ca persoană juridică C.M.A.P., prin a cărei transformare luase naştere apelanta. Ulterior, prin încheierea din data de 10 iunie 2003, a judecătorului delegat, care nu s-a avut în vedere la pronunţarea deciziei nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la care se referă apelanta, a fost admisă cererea formulată de SC A.P. SA şi s-a dispus înscrierea menţiunilor privind noile acte constitutive ale SC A.P. SA, respectiv contractul de societate autentificat la 14 noiembrie 2001 şi statutul societăţii autentificat la 14 noiembrie 2001.
În fine, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat procedura încuviinţării executării silite prin dispoziţiile art. 3731 C. proc. civ., care este o procedură necontencioasă ce nu exclude verificarea legitimării procesuale a părţilor în urma transmiterii drepturilor şi obligaţiilor procesuale dând posibilitatea părţilor să exercite căile de atac ca o garanţie a dreptului la apărare.
Împotriva deciziei nr. 207 din 16 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 1075/2004 a declarat recurs, debitoarea SC A.P. SA Bucureşti, prin care s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
1. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., recurenta a susţinut:
Titlul executoriu, sentinţa arbitrală nr. 342/2002 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.U. Bucureşti nu se referă la debitorul SC A.P. SA întrucât nu a fost parte în convenţia arbitrală şi în litigiul arbitral. În accepţiunea art. 372 C. proc. civ., debitoare în raport de titlul executoriu pe baza căruia s-a încuviinţat executarea silită este C.M.A.P., astfel că hotărârea se aduce la îndeplinire de către partea împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea.
Încheierea de încuviinţare a executării ca act incipient în faza de executare silită pronunţată împotriva unei alte persoane juridice, alta decât debitoarea din titlul executoriu, este lovită de nulitate pentru că s-au încălcat prevederile art. 37 şi următoarele C. proc. civ., raportate la art. 105 alin. (2), art. 106 alin. (1) şi art. 108 C. proc. civ.
2. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. a fost argumentat pe lipsa de identitate dintre C.M.A.P. şi SC A.P. SA, ambele fiind subiecte de drept distincte. Fiind persoană juridică cu capital privat, distinctă de cei care au constituit-o, bunurile SC A.P. SA nu pot fi urmărite decât de creditorii sociali ai acesteia. Prin urmare, SC A.P. SA nu poate fi urmărită cu privire la un imobil din patrimoniul său care a fost adus ca aport în natură la constituirea sa încă din 1991, de către C.M.A.P., debitoarea din hotărârea arbitrală.
Deşi prin sentinţa penală nr. 659/2000 pronunţată de Judecătoria sector 3 s-a dispus anularea contractului de societate şi a statutului care au stat la baza înfiinţării SC A.P. SA, aceasta din punct de vedere juridic a continuat să existe întrucât sentinţa prin care s-a dispus constituirea nu a fost anulată. Noile acte constitutive au fost înregistrate la data de 28 februarie 2002 ori, la data pronunţării sentinţei arbitrale societatea era legal constituită.
Întrucât nu există identitate între debitoarea din sentinţa nr. 342 din 4 iulie 2002 şi SC A.P. SA, recurenta a solicitat admiterea recursului, şi în fond, respingerea cererii de încuviinţare a executării silite.
Intimata prin întâmpinare a susţinut în esenţă că, recurenta SC A.P. SA este continuatoarea persoanei juridice, autorizată prin sentinţa nr. 167/1991 de Judecătoria sector 3 Bucureşti şi succesoarea C.M.A.P., aşa cum rezultă din actele constitutive, nota de fundamentare şi din sentinţele pronunţate în contestaţie la executare cu privire la executarea aceluiaşi titlu. Prin aceste sentinţe s-a constatat în soluţionarea contestaţiilor la executare că hotărârea arbitrală nr. 342/2002 este opozabilă recurentei care este succesoarea de drept a C.M.A.P.
Recursul este nefondat.
1. Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere (pct. 5) „când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin care se stipulează că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor ..".
Din argumentele aduse în sprijinul acestui motiv, care a fost invocat pentru prima dată în recurs, se constată că recurenta nu se referă la acte de procedură cărora să le poate fi aplicată sancţiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Ori, textul articolului redat mai sus se referă la sancţiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui.
În realitate prin acest motiv recurenta a pus în discuţie însuşi titlul, hotărârea arbitrală şi executarea însăşi prin faptul că nu există identitate între debitoarea stabilită prin titlu şi SC A.P. SA.
Este adevărat aşa cum susţine recurenta că procedura încuviinţării silite este un act incipient fazei propriu-zise de executare silită, dar nu este mai puţin adevărat aşa cum rezultă din prevederile art. 3731 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., că executarea silită se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, iar încuviinţarea executării silite se realizează în cadrul unei proceduri necontencioase.
Aceasta înseamnă că, instanţa de încuviinţare fără să depăşească limitele procedurii necontencioase reglementate în Cartea a III-a C. proc. civ., din punct de vedere formal poate să-l identifice pe debitor în persoana succesorului fără să cerceteze fondul, cum de altfel rezultă din Decizia instanţei de apel.
Având în vedere că instanţa de apel a cercetat sub aspect formal calitatea de succesor a recurentei în raport cu C.M.A.P., nu sunt motive de nulitate a deciziei recurate. Validitatea titlului, opozabilitatea acestuia şi repunerea în discuţie a bunului care poate fi executat prin această procedură sunt chestiuni care vizează fondul dreptului care nu pot fi valorificate într-o procedură necontencioasă.
În cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 106 alin. (1) şi art. 108 C. proc. civ., întrucât s-a atacat pe această cale, care de altfel în prezent în procedura încuviinţării este suprimată în mod expres, o decizie a instanţei de apel şi nu un act procedural în sensul articolelor la care a făcut trimitere recurenta. Textele pe care şi-a întemeiat critica recurenta sunt aplicabile în situaţia în care se invocă neregularităţi procedurale referitoare la hotărârea pronunţată în apel.
2. Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin această critică recurenta a pus în discuţie pe de o parte identitatea debitorului din titlul arbitral în raport de SC A.P. SA, aşa cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte, a pus în discuţie urmărirea însăşi întrucât a considerat că SC A.P. SA nu poate fi urmărită cu privire la un imobil cuprins în patrimoniul său chiar dacă aportul a fost adus în societate de către C.M.A.P., debitoarea din hotărârea nr. 342/2002.
Aceste susţineri ale recurentei sunt în realitate apărări de fond care nu pot fi examinate în procedura necontencioasă, întrucât se referă la un drept potrivnic şi nu doar la identificarea succesorului în persoana debitorului. Ori, aceste aspecte nu pot fi examinate decât într-o procedură contencioasă, potrivit dispoziţiilor procedurale în materie.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea SC A.P. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 207 din 16 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5930/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5935/2005. Comercial → |
|---|
