ICCJ. Decizia nr. 5938/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.5938/2005

Dosar nr. 4505/2001

Şedinţa publică din 13 decembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 iulie 1999, reclamanţii R.B. şi S.T., prin mandatar C.F. au chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA şi SC S.B. SRL Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 22 iunie 1999 din cadrul SC U. SA, prin care s-a hotărât majorarea capitalului social şi schimbarea consiliului de administraţie.

Prin sentinţa civilă nr. 234 din 10 martie 2000, Tribunalul Alba a respins acţiunea reclamantelor, ca nefondată, cu 952.000 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 155 din 28 februarie 2001, a respins apelul reclamanţilor, pe care i-a obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 1.000.000 lei.

Împotriva acestei soluţii, reclamanţii au declarat recurs, prin care se solicită, în esenţă, admiterea acţiunii sale de constatare a nulităţii hotărârii A.G.A. atacate.

În legătură cu recursul de faţă se reţin următoarele:

Potrivit art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii. Iar dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

În speţă, s-a invocat lipsa semnăturii recursului de către reclamanţi, cărora instanţa le-a acordat numeroase termene pentru acoperirea acestei neregularităţi.

Având în vedere dispoziţiile legale de mai sus şi constatând că recurenţii nu şi-au îndeplinit această obligaţie legală prevăzută sub sancţiunea nulităţii, urmează a fi făcută aplicaţiunea art. 133 C. proc. civ.

În consecinţă, recursul formulat de reclamantă va fi declarat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declară nul recursul declarat de reclamanţii R.B. şi S.T., împotriva deciziei nr. 155 din 28 februarie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5938/2005. Comercial