ICCJ. Decizia nr. 5956/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5956/2005
Dosar nr. 1835/2005
Şedinţa publică din 13 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 decembrie 2003, reclamanta S.E.F.L.E.G.W., prin reprezentant D.V. a chemat în judecată pârâta SC E.F. SA cu sediul în Comuna Vârtop, pentru obligarea la plata sumei de 1.853.080.000 lei, echivalentul a 46.327 euro, preţul maşinilor şi utilajelor livrate conform facturii din 5 aprilie 2002, precum şi la plata sumei de 96.000.000 lei, prejudicii suferite prin nefolosirea produselor, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Dolj, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1302 din 16 noiembrie 2004 a respins acţiunea.
În pronunţarea acestei hotărâri, s-a reţinut că actele depuse, facturile de provenienţă şi acte de vânzare, cumpărare de la persoane fizice şi juridice, nu fac dovada că bunurile au fost proprietatea reclamantei. Pe de altă parte, cumpărarea s-a făcut cu banii acţionarului principal, U.A.T.R., reclamanta primind de la acest acţionar suma de 7.049 euro, după cum se menţionează în procesul verbal al adunării generale a SC E.F. SA din 3 ianuarie 2003.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 111 din 25 martie 2005, hotărârea atacată fiind schimbată în tot, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 39.278 euro, în echivalent lei la data plăţii, preţul produselor livrate, cu 69.226.100 lei, cheltuieli de judecată.
A fost respins capătul de cerere privind plata sumei de 96.000.000 lei, lipsa de folosinţă a utilajelor şi maşinilor livrate.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că din dovezile depuse de reclamantă, contract, facturi, acte de vânzare – cumpărare, rezultă că reclamanta este proprietatea bunurilor în litigiu.
Reclamanta este expeditorul în actele de transport şi în declaraţiile vamale întocmite în 2002 la livrarea produselor din Belgia către pârâtă.
Din procesul verbal al adunării generale a acţionarilor din 3 ianuarie 2003, rezultă că pârâta a hotărât achiziţionarea uneltelor, accesoriilor pentru a fi folosite în activitatea de producţie şi că D.V. a primit 7.049 euro, în numerar, de la acţionarul U.A.T.R.
Instanţa a reţinut că pârâta datorează preţul produselor proprietatea reclamantei, aflate în patrimoniul său, în sumă de 46.327 euro, din care se deduce suma de 7.049 euro achitată, rămânând de plată diferenţa de 39.278 euro.
În ce privesc pretenţiile pentru lipsa de folosinţă a utilajelor pe perioada de la livrare, în sumă de 96.000.000 lei, instanţa a reţinut că nu este admisibilă, întrucât nu s-a încheiat, între părţi o convenţie în sensul achitării unei sume pentru folosinţă. Dimpotrivă, relaţiile bune de la data livrării utilajelor, presupun că părţile au urmărit o activitate profitabilă.
Împotriva acestei ultime hotărâri pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- motivarea hotărârii este contradictorie şi confuză.
- reclamanta ar fi trebuit să ceară în principal restituirea bunurilor şi numai dacă acestea nu ar mai exista, plata contravalorii acestora.
- nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor. Unele din bunuri au fost achiziţionate de U.A.T.R., acţionarul principal al societăţii pârâte.
- hotărârea nu are un temei legal.
- instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare, dovezi, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (pct. 10 din art. 304 C. proc. civ.) cum ar fi, lipsa calităţii de comerciant al reclamantei, prematuritatea cererii, neluarea în considerare a apărărilor de la fond.
- nu s-au respectat prevederile art. 7201 C. proc. civ., privind concilierea probabilă.
Recursul este nefondat.
Potrivit obiectului cererii, reclamanta a solicitat plata contravalorii maşinilor şi utilajelor livrate din import, cu facturile din 5 aprilie 2002, pentru pârâtă.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, astfel că, susţinerile recurentei în sensul că cererea reclamantei trebuia să aibă alt obiect, restituirea bunurilor, nu poate fi luată în discuţie.
Temeiul legal al cererii reclamantei este obligarea pârâtei la îndeplinirea contraprestaţiei, determinată de livrarea unor maşini şi utilaje, deţinerea acestora fără plată, constituind o îmbogăţire fără just temei.
Susţinerile recurentei în sensul lipsei calităţii procesuale active a reclamantei intimate, pe motivul lipsei calităţii de comerciant, sunt de respins, având în vedere probele dosarului.
Din documentaţia depusă la dosarul de fond, cu care reclamanta face dovada dobândirii, prin cumpărare a maşinilor şi utilajelor de la persoane juridice şi fizice din Olanda rezultă că plata acestora s-a făcut de D.V., dar acesta reprezintă firma S.E.F.L.E.G.W., care este şi expeditoare în declaraţia vamală din 31 mai 2002, dar, chiar ca întreprindere, persoana fizică, conform extrasului C.C.A., reclamanta are calitate procesuală pentru plata bunurilor livrate pârâtei.
Susţinerile recurentei, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor sunt nefondate, întrucât, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, din probele dosarului rezultă că reclamanta prin D.V. a plătit utilajele şi maşinile în litigiu.
Aşa cum s-a arătat, firma reclamantă este expeditoare în declaraţia vamală de export iar pârâta destinatară.
Nu au fost dovedite susţinerile recurentei în sensul că unele din utilajele în cauză, s-au cumpărat şi au fost achitate de acţionarul pârâtei, U.A.T.R.
De altfel, susţinerile recurentei sunt contrare hotărârii adunării generale a acţionarilor pârâtei recurente din 3 ianuarie 2003.
În procesul verbal încheiat la acea dată, se menţionează hotărârea societăţii de a achiziţiona materialele, unelte şi accesorii „proprietatea D-lui D.V., care în prezent sunt folosite pentru SC E.F. SA din Vârtop" „şi pentru ele d-nul D.V. să fie plătit". S-a menţionat lista bunurilor şi s-a precizat că U.A.T.R. ca acţionar principal, reprezentat de D-ul W.A.V.C. i-a asupra sa, cu titlu provizoriu, plata acestei sume. D-nul D.V. declară că a primit suma de 7.049 euro în numerar, pentru care dânsul semnează".
Susţinerile recurentei, contrare celor stabilite în adunarea generală, nu-şi au temei, aceasta continuând să deţină şi să folosească utilajele.
În ce priveşte invocarea nerespectării art. 7201 C. proc. civ., în această fază procesuală a recursului, întrucât în fond şi apel, pârâta a persistat în refuzul plăţii, nu mai are relevanţă.
Aşa fiind, hotărârea instanţei de apel de admitere a cererii şi de obligare a pârâtei la plata preţului maşinilor şi utilajelor livrate de reclamantă, este temeinică şi legală, recursul urmând să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează să fie obligată faţă de intimata – reclamantă, la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.F. SA Vârtop, Judeţul Dolj, împotriva deciziei nr. 111 din 25 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 500 RON cheltuieli de judecată faţă de intimata – reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5945/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5957/2005. Comercial → |
|---|
