ICCJ. Decizia nr. 5957/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5957/2005
Dosar nr. 3069/2005
Şedinţa publică din 13 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 28 iunie 2004, reclamanta SC D.S.P. SA, prin lichidator D.V. a chemat în judecată pârâta SC T. SA, sucursala Govora, solicitând obligarea la plata sumei de 2.287.653.813 lei, preţul produselor livrate reactualizat cu indicele de inflaţie şi cu dobânzi comerciale calculate până la 29 februarie 2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut livrarea către pârâtă a produselor, robineţi de diferite tipuri cu facturile:
– din 14 octombrie 2001 în valoare de 26.500.000 lei din care s-a achitat prin compensare 20.000.0000 lei rămasă neachitată diferenţa de 6.500.000 lei.
– din 29 noiembrie 2001, în valoare de 923.266.260 lei.
– din 18 martie 2002 în valoare de 3.427.200 lei.
În apărare pârâta a cerut respingerea acţiunii susţinând lipsa raporturilor contractuale şi neacceptarea şi instituirea în custodie a mărfii, care nu a fost semnată de primire, iar pentru celelalte facturi preţul urma să se achite prin compensare astfel că, nu datorează dobânzi.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1149/ C din 3 decembrie 2004, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 933.193.460 lei, preţ produse livrate, precum şi la plata sumei de 620.777.293 lei, dobânzi legale calculate la zi.
S-a reţinut de către instanţa de fond, conform cu concluziile expertizei contabile, dispusă în cauză, că refuzul pârâtei pentru plata preţului în sumă de 933.193.460 lei este nejustificat. Că, factura din 29 noiembrie 2001 a fost primită de pârâtă fiind înscrisă în evidenţele acesteia în contul clienţi, În ce priveşte procesul verbal de constatare din 4 septembrie 2002, acesta se referă la raporturi juridice şi alte livrări.
În ce priveşte dobânzile pentru întârzierea plăţii, acestea au fost calculate la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R. şi calculate până la 31 septembrie 2004, de la scadenţă şi însumează 620.777.293 lei.
Instanţa a respins cererea de reactualizarea a preţului cu indicele de inflaţie, considerând că dobânzile acoperă dauna suferită prin devalorizarea preţului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 66 din 27 aprilie 2005 în opinia majoritară, a respins apelul pârâtei, reţinând existenţa raporturilor contractuale dintre părţi, chiar dacă acestea nu s-au încheiat în forma scrisă sau simplificată.
Pârâta nu a contestat primirea produselor, nu a făcut dovada refuzului sau instituirii mărfii în custodie, astfel că datorează preţul acesteia.
Prin Decizia menţionată, instanţa a admis apelul reclamantei în sensul obligării pârâtei şi la plata preţului reactualizat, reţinându-se că dobânda îşi are temeiul în întârzierea plăţii preţului. Ca urmare, conform indicelui de inflaţie şi calculelor efectuate prin expertiza contabilă s-a reţinut că pârâta datorează preţul reactualizat la suma de 1.360.475.174 lei.
În opinia separată prin Decizia instanţei de apel s-a reţinut că plata, produselor urma să fie efectuată prin compensare, aşa cum s-a menţionat de furnizoare chiar în factură, stabilindu-se drept termen pentru compensare, 15 martie 2002. Ca urmare, pârâta nu este în întârziere cu plata preţului şi nu datorează dobânzi, decât cel mult de la data formulării acţiunii.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- nu datorează preţul, întrucât livrarea s-a făcut în lipsa unei comenzi sau contract scris;
- nu a semnat de primirea facturi din 29 noiembrie 2001, iar mare parte din produse au fost instituite în custodie, astfel că greşit a fost obligată la plata preţului actualizat.
- a restituit produsele şi a emis două facturi pentru plata acestora.
- fără temei a fost obligată la plata de dobânzi, întrucât plata urma să se facă prin compensare, această modalitatea de stingere a obligaţiilor fiind practicată în derularea livrărilor.
În examinarea recursului se reţin următoarele:
În adevăr, raporturile comerciale de vânzare – cumpărare dintre părţile în litigiu nu s-au încheiat în forma înscrisului unic şi nu s-a făcut nici dovada comenzii pârâtei, dar nu se contestă efectuarea livrărilor, plătibile prin compensare ca modalitate a relaţiilor statornice în timp între părţi.
Neîncheierea unui contract cu obligaţii strict determinate privind obiectul livrărilor, termenele de plată, etc., a fost cauza litigiului, situaţia livrărilor fiind elucidată de instanţă prin probele dispuse, îndeosebi prin expertiza contabilă.
Instanţele de fond şi apel au reţinut întemeiat că, atât timp cât pârâta cumpărătoare a primit produsele şi nu a făcut dovada restituirii acestora sau instituirii în custodie, la dispoziţia vânzătoarei reclamante, are obligaţia plăţii preţului acestora, reactualizat cu indicele de inflaţie.
Susţinerea recurentei în sensul că a refuzat produsele din, în valoare de 923.266.260 lei şi le-a instituit în custodie, cu acordul vânzătoarei nu poate fi primită. Aceasta întrucât procesul verbal de lăsare a mărfii în custodie s-a încheiat la 14 octombrie 2002 şi se referă la un aviz de însoţire marfă din 4 septembrie 2001, ori, factura în litigiu priveşte o marfă livrată ulterior, la 29 noiembrie 2001. Pe de altă parte, din cuprinsul actului invocat, nu rezultă în corect ce marfă s-a instituit în custodie.
Ca urmare, nu s-a făcut dovada refuzului mărfii şi chiar dacă factura, nu poartă semnătura de primire a pârâtei, din verificările expertizei contabile, rezultă primirea produselor.
Se reţine că hotărârea instanţei de fond precum şi cea pronunţată în apel, în opinia majoritară este criticabilă sub aspectul stabilirii întârzierii pârâtei în plata preţului şi obligării acesteia la plata dobânzilor legale aferente facturii.
În adevăr, pentru această livrare, reclamanta nu a făcut dovada întocmirii unui aviz de expediere, certificate privind calitatea produselor, ci s-a întocmit numai factură, care nu a fost semnată de pârâtă şi care nu constituie act de livrare.
Numai în cursul soluţionării litigiului, prin proba cu expertiza contabilă, prin verificarea evidenţelor contabile s-a putut stabili cu certitudine livrarea produselor şi faptul că acestea nu au fost restituite şi că, custodia priveşte alte livrări.
Faţă de aceste deficienţe grave ale reclamantei, privind dovedirea efectuării livrărilor şi ţinând seama că chiar aceasta prevăzuse în factura din 29 noiembrie 2001 plata prin compensare, stabilind unilateral termen la 15 martie 2002, deci peste circa 6 luni, capătul de cerere pentru plata de dobânzi pentru această factură este neîntemeiat, recursul pârâtei, pentru plată fiind determinat de modul defectuos al livrărilor şi neclarităţile provocate de reclamantă.
Ca urmare, sub acest aspect recursul este întemeiat şi urmează a fi admis în sensul admiterii şi apelului pârâtei împotriva sentinţei instanţei de fond, care va fi schimbată în parte, în sensul reducerii dobânzilor legale acordate de la 620.777.293 lei la suma de 6.525.971 lei rămânând în sarcina pârâtei numai dobânzile aferente facturilor din 14 octombrie 2001 şi din 18 martie 2002.
Vor fi menţinute dispoziţiile privind obligarea pârâtei la plata preţului produselor reactualizat la suma de 1.360.475.174 lei, conform celor dispuse de instanţa de apel.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata reclamantă urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 19.679.120 lei, taxă de timbru în apel şi recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC T. SA, împotriva deciziei nr. 66/ A – C din 27 aprilie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată în sensul că admite în parte şi apelul pârâtei declarat împotriva sentinţei nr. 1149 din 3 decembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială, pe care o schimbă în parte şi obligă pârâta la plata sumei de 6.525.971 lei dobânzi legale. Menţine dispoziţia de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.360.475.174 lei preţ reactualizat. Obligă intimata la 19.679.120 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5956/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5961/2005. Comercial → |
|---|
