ICCJ. Decizia nr. 5962/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5962/2005
Dosar nr. 406/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 6154 din 30 octombrie 2003, reclamanta SC P.A. SRL Caransebeş a chemat în judecată pe pârâtul P.C., pentru a se constata că, pe perioada de timp cât pârâtul a administrat societatea în baza mandatului autentificat la 2 august 2000, şi-a însuşit nenumărate bunuri ale societăţii, şi-a însuşit elementele componente valoroase ale utilajelor, lăsând carcasele goale, iar cele rămase le-a degradat s-au distrus cu rea intenţie, toate bunurile însuşite fiind cuprinse în raportul de expertiză tehnică mobiliară întocmit de experta D.D. şi preţuite la 1.196.100.000 lei, în dosarul 2081/P/2001 al Judecătoriei Caransebeş, care s-a finalizat prin Decizia definitivă ce a lăsat nesoluţionată latura civilă. Solicită a se dispune obligarea pârâtului să plătească suma de 1.196.100.000 lei actualizată cu rata inflaţiei şi dobânzi legale de la data actului autentic e revocare a mandatului din 13 februarie 2001 şi până la achitarea integrală a sumei. A se dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 872 din 9 martie 2004 s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei SC P.A. SRL Caransebeş, faţă de pârâtul P.C., pentru pretenţii.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că în cauză s-a depus un raport de expertiză de evaluare, act de identificare a produselor în litigiu, întâmpinare, raport de evaluare a îmbunătăţirilor, notificarea formulată de pârât, s-au audiat martori, s-au depus concluzii scrise şi s-a ataşat dosarul nr. 1858/2002.
Din probele dosarului se reţine că unele din obiecte se află în posesia pârâtului şi unele la reclamantă. Pârâtul a notificat pe reclamantă să-şi ridice bunurile ce se află în posesia sa.
Cu privire la autospeciala ea circulă având verificarea tehnică până la 5 noiembrie 2003. Martorii arată că piesele solicitate nu au fost noi, iar pârâtul nu le-a degradat ci le-a reparat cât a fost posibil cu putinţă.
Şi în actul de urmărire penală se reţine că pârâtul nu a făcut distrugeri de bunuri, ci doar lipsesc din imobil anumite bunuri, pe care pârâtul în cursul procesului le-a notificat reclamantei spre restituire.
Prin Decizia nr. 260 din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.A. SRL Caransebeş.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta solicitând în fond, admiterea acţiunii sale aşa cum a fost formulată. Reclamanta critică Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie fără a face o încadrare a motivelor invocate în motivele strict şi limitativ prevăzute de pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., pe care le indică generic, ci se mulţumeşte să critice, în special, sentinţa Tribunalului Caransebeş fără referiri directe la Decizia Curţii de Apel Timişoara, atacată cu recurs. Cu toate acestea, examinând cu atenţie motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că acestea ar putea fi încadrate la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., respectiv hotărârea instanţei de apel nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, mai precis motivarea este succintă şi nu priveşte obiectul cauzei. Celelalte motive invocate nu pot fi încadrate în pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., ci ele vizează aprecierea probelor şi stabilirea stării de fapt, aspecte ce nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat.
Decizia atacată cu recurs reţine că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică şi că apelul reclamantei este nefondat, după analizarea actelor şi lucrărilor de la dosar şi pe baza acestora. Decizia este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, instanţa de apel reţine, în mod corect, că pârâtul a fost de acord cu restituirea bunurilor aflate în posesia sa către reclamantă şi că, fiind dovedită existenţa bunurilor nu se putea dispune obligarea pârâtului la plata contravalorii lor ci pârâtul ar fi putut fi obligat la restituirea lor dacă reclamanta ar fi formulat un petit în acest sens.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.A. SRL, împotriva deciziei nr. 260 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5961/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5965/2005. Comercial → |
|---|
