ICCJ. Decizia nr. 5970/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5970/2005
Dosar nr. 1744/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 11527 din 7 octombrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere din acţiune privind obligarea pârâtei la plata sumei de 304.417.021 lei, reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acţiunii formulate de reclamanta SC L. SA împotriva pârâtei SC A. SA privind rezilierea, evacuarea şi obligarea la ridicarea construcţiei.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat prin acţiunea sa rezilierea contractului de închiriere încheiat cu pârâta, evacuarea acesteia şi obligarea la eliberarea terenului prin ridicarea construcţiei aflată pe teren, sau autorizarea sa în acest sens, cu plata unor daune cominatorii de 1.000.000 lei /zi de întârziere, precum şi obligarea pârâtei la plata chiriei restante pe perioada 1 aprilie 2003 – 1 martie 2004, cu penalităţi de întârziere, motivul acţiunii, fiind în esenţă, cel al neîndeplinirii obligaţiei de plată din partea pârâtei. Instanţa mai reţine că pe parcursul procesului pârâta a achitat chiria restantă şi penalităţile, acest capăt de cerere rămânând fără obiect. Cu privire la solicitarea reclamantei de reziliere a contractului, instanţa a reţinut că pârâta a achitat chiria restantă şi termenul stabilit pentru derularea relaţiilor contractuale nu s-a împlinit, astfel încât acest capăt de cerere este nefondat. Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a respins şi celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate şi, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 205 din 16 martie 2005, a admis apelul reclamantei şi a modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea cu privire la capetele 1-3 din cerere. A dispus rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat ce a făcut obiectul respectivului contract, a obligat pârâta la eliberarea terenului prin ridicarea construcţiei metalice, în caz contrar fiind autorizată reclamanta să ridice construcţia pe cheltuiala pârâtei şi a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut că între părţi a fost încheiat un contract de locaţie cu privire la o suprafaţă de teren de 2535 mp., ulterior, prin act adiţional, suprafaţa fiind redusă la 405 mp. Potrivit art. 8 din contract, neplata chiriei la termen autorizează pe proprietar să perceapă penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi întârziere, calculate la valoarea chiriei şi să solicite rezilierea contractului şi evacuarea silită a chiriaşului.
Această clauză contractuală, reprezintă, în fapt, un pact comisoriu care acordă dreptul proprietarului, apelant în prezenta cauză, să solicite rezilierea contractului în situaţia achitării cu întârziere de către chiriaş, intimat, a chiriei la care s-a obligat prin contract.
Inserarea unui pact comisoriu în contractele sinalagmatice este permisă de dispoziţiile legale; în condiţiile în care se constată existenţa unui asemenea pact, instanţa urmează a verifica condiţiile în care pactul comisoriu devine aplicabil. În speţă, pactul comisoriu contractual devine operativ nu în cazul neexecutării obligaţiei contractuale, aşa cum enunţă art. 1021 C. civ. invocat de intimată, ci în cazul executării necorespunzătoare de către intimată a obligaţiei ce îi revenea (plata cu întârziere a chiriei).
Apelanta a solicitat instanţei de judecată să constate intervenirea pactului comisoriu ca urmare a neachitării la termen a chiriei de către intimată. În acest cadru, stabilit prin contract, legea părţilor, instanţa nu mai poate aprecia că în urma achitării, chiar şi cu întârziere a obligaţiilor contractuale, nu se mai poate dispune rezilierea contractului, în acest fel fiind înlăturată voinţa părţilor exprimată la data încheierii contractului, în sensul că sancţiunea intervine în cazul neplăţii la termen a chiriei datorate de chiriaş.
Din această perspectivă, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că temeiul solicitării reclamantei apelante de reziliere a contractului rezidă în neplata chiriei, motivul avut în vedere de această parte fiind dispoziţia contractuală, prin care i se oferea dreptul de a solicita rezilierea în cazul plăţii cu întârziere a chiriei datorate.
Se cuvine subliniat că intimata în mod repetat a ignorat dispoziţiile contractuale cu privire la termenul de plată a chiriei, dovada în acest sens fiind notificările adresate de apelantă intimatei şi cursul anilor 2002 şi 2003, intimata achitând chiria restantă doar în urma acestor demersuri.
În ce priveşte capătul de cerere privind evacuarea intimatei şi obligarea acesteia la ridicarea construcţiei proprietatea acesteia de pe terenul apelantei, Curtea reţine că art. 10 din contract stabileşte obligaţia pentru intimată de a evacua terenul în cazul nerespectării vreuneia din clauzele contractuale. Ori, aşa cum s-a arătat deja, intimata nu a respectat prevederea contractuală de a achita chiria la termenul stabilit.
Având în vedere temeiul contractual Curtea a apreciat ca întemeiată solicitarea reclamantei de evacuare a pârâtei de pe terenul proprietatea sa, dar a considerat neîntemeiată cererea reclamantei privitoare la daune cominatorii având în vedere dispoziţiile art. 572 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC A. SA Bucureşti, solicitând admiterea recursului său şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a hotărârii instanţei de fond.
Recursul pârâtei cuprinde două motive. Astfel, primul motiv, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea greşită, de către instanţă, a art. 1021 C. civ. întrucât din moment ce debitul a fost achitat nu mai este în interesul nici uneia din părţi desfiinţarea convenţiei. Al doilea motiv, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este detaliat în sensul de a indica textul legal încălcat, ci vizează mai ales starea de fapt. Astfel se arată că, în realitate, construcţia metalică în discuţie este o clădire cu fundaţie care valorează cca. 100.000 dolari S.U.A., că reclamanta este şi ea acţionară a pârâtei şi că acea construcţie a fost construită cu acordul reclamantei iar demolarea ei ar cauza prejudicii ambelor părţi.
Înalta Curte apreciază că ambele motive invocate ar putea fi încadrate la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât, în realitate, nu s-a invocat o interpretare greşită sau o schimbare a naturii sau înţelesului actului juridic dedus judecăţii. Examinând recursul pârâtei din această perspectivă se constată că este nefondat.
În nici un caz nu este vorba de o interpretare greşită sau de o încălcare a art. 1021 C. civ., întrucât reclamanta nu a cerut executarea convenţiei şi desfiinţarea acesteia ci a ales să solicite desfiinţarea convenţiei.
Mai mult clauza contractuală convenită de părţi la art. 8 din contract prevede că neplata chiriei la termen autorizează pe proprietar să perceapă penalităţi de întârziere şi (deci cumulativ) să solicite rezilierea contractului şi evacuarea silită a chiriaşului. Această clauză, este legea părţilor, în sensul art. 969 C. civ. şi prin ea părţile au înţeles să deroge legal de la prevederile art. 1201 C. civ.
Nu este de neglijat nici împrejurarea că, în conformitate cu prevederea din art. 3, contractul de închiriere dintre părţi a încetat la 28 noiembrie 2005.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 205 din 16 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5966/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5975/2005. Comercial → |
|---|
