ICCJ. Decizia nr. 637/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3263 din 14 octombrie 2003 a Tribunalului Prahova a fost admisă acțiunea C.L. Filipeștii de Târg și a dispus evacuarea pârâtei SC V.C. SRL din Filipeștii de Târg din spațiul comercial în suprafață de 72 mp., fostă sală de ședință, situat în aceeași localitate.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte și cererea reconvențională formulată de pârâtă, iar reclamanta a fost obligată la 147.277.000 lei contravaloare îmbunătățiri, acordându-se pârâtei un drept de retenție asupra spațiului până la achitarea sumei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 90 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, sentința de fond fiind schimbată în parte în sensul că cererea reconvențională a fost admisă în parte, respectiv numai pentru suma de 60.549.000 lei contravaloare îmbunătățiri, în loc de 147.277.000 lei, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că pârâta ocupă spațiul în temeiul contractului de închiriere încheiat la 1 martie 1996, că din raportul de expertiză, necontestat de pârâtă, rezultă că parte din lucrările a căror contravaloare a solicitat-o pârâta au fost făcute înainte de 1996, iar altele (zugrăveli, vopsitorii) erau în sarcina locatarului și nu pot fi incluse în categoria îmbunătățirilor, așa încât, în final, au fost acordate pârâtei numai contravaloarea teraselor - 51.757.000 lei, contravaloarea lucrărilor de aplicare bitum la soclul clădirii, 324.000 lei, contravaloarea unei uși - 5.076.000 lei și contravaloarea tavalului fals - 3.374.000 lei, în total 60.549.000 lei.
Nemulțumite de această decizie atât reclamantul cât și pârâta au declarat recurs solicitând casarea ei pentru nelegalitate și netemeinicie.
în recursul său pârâta contestă valoarea despăgubirilor acordate de instanța de apel, învederând, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., că greșit instanța de apel a reținut că nu ea ar fi făcut pretinsele lucrări, deoarece parte dintre ele erau anterioare anului 1996, întrucât anterior contractului din 1996, tot ea este cea care a deținut cu titlu de chirie spațiul în litigiu în perioada 1991 - 1996, lucrările respective fiind necesare pentru transformarea unei săli de ședință în unitate de alimentație publică.
Alăturat recursului său depune contractul de închiriere înregistrat sub nr. 578 din 5 martie 1992, contract încheiat pentru perioada 1 martie 1991 - 1 martie 1996 precum și contractul pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea de față încheiat sub nr. 1009 din 13 februarie 1997, pentru perioada 1 martie 1996 - 28 februarie 2001.
în recursul său reclamantul contestă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., obligarea sa la plata contravalorii unor lucrări, apreciind că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1421 C. civ., lucrările efectuate de pârâtă, acordate de instanța de apel, fiind cheltuieli voluptorii și nicidecum necesare și utile imobilului, ele urmărind numai atragerea clientelei.
Analizând recursurile promovate, în ordinea declarării lor, curtea apreciază că recursul pârâtei urmează a se constata nul, iar recursul reclamantei, ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 3021C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 308 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. 58/2003, în vigoare la data declarării recursului, și dispozițiile art. 3021C. proc. civ., astfel cum a fost aprobat prin Legea 195/2004, în vigoare la data soluționării recursului, cererea de recurs trebuie să îndeplinească anume cerințe formale, cerințe care nefiind respectate atrag nulitatea cererii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3021lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuia să cuprindă, pe lângă denumirea și sediul recurentei persoană juridică, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, codul unic de înregistrare, C. fisc. și contul bancar, cerințe menținute și prin legea de aprobare a O.U.G. 58/2003.
Neîndeplinirea acestor cerințe atrag nulitatea cererii, iar sub imperiul O.U.G. 58/2003 atrăgea anularea ei.
în speță, curtea constată că recursul pârâtei nu întrunește cerințele dispozițiilor art. 3021lit. a) C. proc. civ., nefiind menționate decât denumirea și sediul acestei recurente, situație în care urmează a se constata nulitatea recursului așa încât nu mai pot fi analizate criticile formulate.
Cât privește recursul reclamantului curtea apreciază critica drept nefondată, deoarece instanța de apel nu a acordat cheltuielile voluptorii ci numai pe acelea ce erau necesare și utile transformării spațiului din "sală de ședință" în spațiu comercial, după cum rezultă chiar din art. II din contractul 1009/1997, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.
Chiar dacă pârâta a dovedit în recurs că ea a deținut spațiul în litigiu și în perioada 1991 - 1996 și a susținut că tot ea este cea care a efectuat lucrările a căror contravaloare a solicitat-o și pentru lucrările efectuate anterior anului 1996, câtă vreme recursul său urmează a se constata nul, iar reclamantului nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac, curtea urmează a respinge recursul reclamantului, ca nefondat, rezultând din compararea celor două contracte că inițial pârâtei i s-au închiriat 30 mp. pentru terasă, o sală și o anexă, în timp ce în 1996, i se închiriază de același locator "o fostă sală de ședință, o magazie și două terase".
Greșit recurentul reclamant susține că straturile de bitum serveau pentru "înfrumusețarea exterioară a imobilului" și că era o lucrare voluptorie, ca și tavanul fals, câtă vreme aceste lucrări, după cum rezultă din ultimul contract încheiat între părți erau necesare și utile pentru transformarea unei "foste săli de ședință", bitumul fiind destinat hidroizolației și nu înfrumusețării clădirii.
De altfel în recurs, recurentul nici nu contestă toate lucrările (montarea ușii) acordate de instanța de apel.
în consecință, curtea a respins ca nefondat recursul reclamantului C.L. Filipeștii de Târg.
| ← ICCJ. Decizia nr. 73/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 610/2005. Comercial → |
|---|
