ICCJ. Decizia nr. 650/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 15401 din 28 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC M.I.G. SA București prin care solicitase obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 6.478.510.043 lei reprezentând dobândă aferentă sumei de 31.403.344.854 lei, echivalentul sumei de 968.851,36 dolari S.U.A., achitată cu întârziere, dobândă calculată pe perioada 1 august 2002 - 31 iulie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că suma pentru care reclamanta a pretins dobânzi a fost stabilită în favoarea reclamantei prin sentința civilă nr. 59 din 21 mai 2001, iar reclamanta nu a stăruit pentru punerea de îndată în executare a respectivei sentințe, sentință prin care i se acordase și 116.230 dolari S.U.A. cu titlu de dobânzi, așa încât nu s-a putut reține vreo culpă în sarcina pârâtului.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 157 din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Instanța de apel a reținut că nu mai era necesară o nouă hotărâre de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale, care curge de drept în temeiul dispozițiilor art. 43 C. com., deoarece, potrivit dispozițiilor art. 3711alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 3712alin. (3) C. proc. civ., executarea silită are loc până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, inclusiv cu privire la dobânzi, organul de executare putând actualiza valoarea obligației stabilită în bani, fiind irelevant faptul că prin hotărâre judecătorească nu s-a dispus cu privire la dobânda viitoare.
Având în vedere modalitatea de calcul a sumei pretinse prin acțiune cu titlu de dobândă (20,63 % și nu 6 % cum s-au calculat dobânzile prin sentința anterioară) instanța de apel a apreciat că suma pretinsă de reclamantă nu reprezintă dobânzi în continuare până la achitarea integrală a debitului ci despăgubiri civile întemeiate pe dispozițiile art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com., despăgubiri pentru neexecutarea hotărârii judecătorești.
Chiar și sub acest aspect acțiunea reclamantei este nefondată, deoarece este în culpă pentru neexecutarea pe cale silită a hotărârii judecătorești, prejudiciul suferit neputând fi acoperit decât pe calea executării silite în limita a 6 % pe an, cuantumul dobânzii din titlul executoriu.
Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.
în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta invocă, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 3731alin. (3) și art. 3712alin. (3) C. proc. civ., deoarece executarea titlului executoriu, inclusiv a dobânzilor, putea fi efectuată numai în situația în care acestea ar fi fost acordate prin sentința civilă nr. 59/2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în continuare până la achitarea debitului, ceea ce nu rezultă din respectiva sentință.
Câtă vreme prin titlul executoriu nu s-au stabilit dobânzi în continuare până la executarea debitului, greșit instanța de apel a apreciat că organul de executare poate actualiza debitul, deoarece nu poate actualiza ce nu s-a acordat.
De asemenea, greșit instanța de apel a reținut că reclamanta este în culpă pentru neexecutarea sentinței și cauzarea prejudiciului, ignorându-se probe administrate ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, art. 304 pct. 10 C. proc. civ., probe din care rezulta că pârâtul și-a executat abia la 31 iulie 2003 deci la un an de zile după sesizarea executorului judecătoresc, obligația de plată stabilită în titlu.
Susține recurenta că executarea silită a început la 27 august 2002 prin poprire asupra conturilor pârâtului, dată când acesta a invocat O.G. nr. 22/2002, în sensul că fiind instituție publică nu poate fi executată silit, așa încât cu corespondența depusă în apel, a dovedit demersurile ei în executarea creanței.
Prin întâmpinare, pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece el a executat debitul voluntar, reclamanta fiind cea care greșit a solicitat poprirea contului său, deși știa că potrivit O.G. nr. 22/2002 nu putea să solicite acest lucru, în loc să urmărească silit bunurile sale mobile sau imobile pentru realizarea creanței, urmărind astfel obținerea unui câștig.
Mai mult, reclamanta nu a manifestat interes în recuperarea sumei pentru care au fost notificați, instanța de apel apreciind corect probatoriul administrat.
Recursul este întemeiat:
Unul dintre argumentele pentru care instanța de apel a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind corect respinsă, a fost întemeierea și argumentarea soluției pe dispozițiile art. 3711alin. (3) C. proc. civ. și art. 3712alin. (3) C. proc. civ.
Este adevărat că executarea silită are loc până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executor, achitarea dobânzilor sau a altor sume dar, potrivit dispozițiilor art. 3711alin. (3) C. proc. civ., se cere ca acestea să fie "acordate potrivit legii prin acesta", adică prin titlul executoriu, condiție neîndeplinită în speța de față.
Din sentința civilă nr. 59/2002 a Curții de Apel București, sentință ce a stat la baza executării silite pornite de reclamanta din cauza de față rezultă că prin acest titlu i s-au acordat acesteia despăgubiri în sumă de 968.581,86 dolari S.U.A., echivalent în lei la curs B.N.R., precum și 116.230 dolari S.U.A., echivalent în lei, cu titlu de dobândă, nestabilindu-se în sarcina pârâtului plata dobânzilor în continuare până la achitarea integrală a debitului.
Cum în titlul executor n-au fost stabilite dobânzi până la achitarea debitului, dobânzi care sunt solicitate de reclamantă în prezenta cauză, greșit instanța de apel a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 3711 alin. (3) C. proc. civ., critica recurentei fiind întemeiată sub acest aspect.
Cum titlul executor nu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare să poată actualiza valoarea obligației debitorului, greșit instanța de apel a apreciat incidența dispozițiilor art. 3712alin. (3) C. proc. civ., în speța de față.
în consecință, curtea apreciază ca întemeiate criticile sub aspectul aplicării greșite a legii așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei și va casa hotărârea recurată.
întrucât din probele dosarului nu rezultă cu certitudine data la care reclamanta a investit biroul executorilor judecătorești, S. și N. cu executarea titlului, dată relevantă atât sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor solicitate prin prezenta acțiune cât și sub aspectul aprecierii culpei reclamantei în tergiversarea executării, culpă reținută atât de instanța de apel cât și invocată de intimatul, pârât, curtea apreciază că se impune casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare aceleeași instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării urmează a se suplimenta probele sub aspectul menționat, eventual a se depune și decizia nr. 7449 din 6 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, prin care a rămas irevocabilă sentința nr. 59 din 21 mai 2001, precum și la data la care i-a fost comunicată reclamantei această ultimă sentință, executorie de drept la acea dată în temeiul dispozițiilor art. 7208C. proc. civ., date în raport de care să se aprecieze eventuala culpă a reclamantei în întârzierea executării.
Cât privește titlul și cuantumul cu care au fost solicitate sumele ce au format obiectul procesului, instanța a avut în vedere motivarea acțiunii reclamantei și argumentarea în drept invocată de aceasta în finalul ei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 783/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 683/2005. Comercial → |
|---|
