ICCJ. Decizia nr. 676/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2018 pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2004 de Tribunalul București, secția comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC C.G. cu sediul social în Viena - Austria și cu sediul ales în București, str. George Călinescu, în contradictoriu cu pârâta SC S.T. SA cu sediul în București.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 7 februarie 2000, între părți s-a încheiat un protocol referitor la programul de livrări îngrășăminte chimice în perioada februarie - aprilie 2000. Se prevede în acest înscris că "reglementarea financiară pentru restul cantității de uree livrată se va face în următoarele variante .. la un termen ce se va stabili de comun acord .. în condiții ce se vor negocia" iar în final la punctul 3 se prevede "Termeni de opțiune pentru această ofertă 9 februarie 200".
Ca atare acest înscris nu îndeplinește cerințele de valabilitate ale unui contract, nefiind însă în esență un contract, ci o ofertă, neurmată de executare (așa cum rezultă din înscrisurile dosarului) întrucât pârâta nu a exprimat opțiuni și față de acesta. Se apreciază, că acest "protocol" nu îndeplinește nici una din cerințele legale pentru a îmbrăca forma unui contract, neprevăzând termeni clari de îndeplinire a obligațiilor, prețul și sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor, nu prevede obligații clare și distincte pentru părțile semnatare. Considerând natura juridică a acestui înscris în sensul unei oferte neurmată de executare se constată că aceasta nu produce efecte juridice și nici obligații, nu creează drepturi și nu generează obligații părților semnatare.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 347 pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul formulat de SC C.G. cu sediul ales în București, împotriva sentinței civile nr. 2018 din 11 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC S.T. SA cu sediul în București.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâtei la plata contravalorii daunelor solicitate de reclamantă, consecința executării necorespunzătoare de către pârâtă, a obligațiilor pe care aceasta le-a asumat prin protocolul încheiat de părți la data de 7 februarie 2000. Datorită executării numai parțiale a livrărilor, reclamanta a fost obligată să încheie cu alți furnizori interni contracte, pentru a completa cantitățile de produse pe care la rândul său trebuia să le onoreze partenerilor externi, la prețuri majorate, datorită tendinței pieții privind creșterea prețurilor, în acest mod patrimoniul său fiind prejudiciat. La prejudiciul astfel creat se adaugă pierderile suferite prin plățile efectuate cu titlu de chirie pentru vagoane neutilizate, ori pentru returnarea acestora către alți furnizori.
Instanța fondului a apreciat că, protocolul din 7 februarie 2000, nu reprezintă decât o ofertă neurmată de acceptare și nici de executare, în raport de mențiunile existente în cuprinsul lui și aliniatul final prin care se stipula expres "termen de opțiuni pentru această ofertă, 9 februarie 2000".
Actele clauzei relevă că, pârâta a realizat livrări parțiale din produsele specificate prin acest înscris, în cantitățile indicate prin motivele de apel, respectiv 508,45 tone uree, 1537,19 tone amoniac și 99,7 tone azotat de amoniu, iar reclamanta în contrapartidă a furnizat fosfat brut de Siria. în raport de semnarea acestui protocol, urmat de executare chiar dacă numai parțială, în cauză sunt incidente prevederile art. 36 C. com., privind nașterea unor relații contractuale comerciale între părți.
Pentru a fi antrenată, însă, răspunderea civilă contractuală a debitorului, în cazul nostru a pârâtei, pentru executarea numai parțială a obligației de furnizare produse, potrivit art. 1073,art. 1075,art. 1082 - art. 1086 C. civ., este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea obligației contractuale; existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția celui care săvârșește fapta, în materie comercială din vina debitorului fiind prezumată. în nici una din fazele procesuale parcurse reclamanta nu a dovedit existența prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate între prejudiciu și neîndeplinirea integrală de către pârâtă a obligațiilor asumate. Astfel nu a fost probată în nici un mod afirmația privind încheierea unor contracte cu parteneri externi, pe care reclamanta nu le-a putut onora datorită neexecutării obligațiilor care reveneau pârâtei, aceste înscrisuri nefiind depuse la dosar.
Susține reclamanta că urmare neexecutării culpabile a obligațiilor din protocol, atitudine de care a dat dovadă pârâta, a fost nevoită să încheie cu alți furnizori interni pentru completarea cantităților de produse nelivrate, contractele nr. 50E din 5 aprilie 2000, 200012 din 10 aprilie 2000, 20014 din 14 aprilie 2000 și 20009 din 18 februarie 2000. Se observă că prin protocolul din 7 februarie 2000, pentru produsul uree specificat la pct. 1, părțile au convenit numai data la care vor începe livrările nu și data când acestea trebuiau finalizate. Rezultă că trebuia efectuată prima furnizare de uree începând cu 25 februarie 2000, dar contractul nr. 2009, reprezentând anexa nr. 20 la acțiune, care privește același produs, furnizor fiind o altă societate, a fost încheiat la 18 februarie 2000, deci înaintea termenului fixat în sarcina pârâtei ca dată de începere a primei livrări. Pentru amoniac prevăzut la pct. 2 din protocol, întreaga cantitate trebuia livrată până la 15 aprilie 2000. Contractul nr. 200012 (anexa 32 acțiune) pretins încheiat pentru aceeași marfă cu alt furnizor este însă datat 10 aprilie 2000, deci înaintea expirării limitei termenului fixat pârâtei și celelalte convenții arătate mai sus, au fost semnate în perioada în care se derulau relațiile dintre părțile în litigiu, cu mențiunea pe care o reiterăm din nou că pentru uree nu a fost stabilit un termen final de furnizare incubând pârâtei.
în privința produsului azotat de amoniu, pct. 3 din protocol, însăși reclamanta prin motivele de apel confirmă că a reprezentat numai o ofertă pentru care era aplicabilă mențiunea finală privind termenul de opțiune până la 9 februarie 2000, o acceptare din partea pârâtei nefiind dovedită. De altfel pentru acest din urmă produs părțile au stipulat expres numai posibilitatea furnizării, iar nu o obligație pentru pârâtă.
S-a observat totodată că în încercarea de a dovedi pierderile pretins suferite, reclamanta a depus în timpul primei judecăți o serie de situații proprii centralizatoare, înscrisuri netraduse în limba română privind plăți efectuate către alți furnizori, aceste acte neavând deci forță probantă, neputând fi luate în considerare.
Au fost avute în vedere și concluziile inserate în cel de al doilea raport de expertiză, reclamanta fiind de acord, conform mențiunii inserată în încheierea de ședință din 23 aprilie 2003 cu solicitarea pârâtei de a se efectua o altă lucrare de specialitate, noul expert desemnat arătând că înțelegerile contractuale încheiate cu alți furnizori din țară, în scopul achiziționării minusului de marfă nelivrat de pârâtă, privesc produse diferite de cele care au format obiectul protocolului din 7 februarie 2000. S-a reținut în final și faptul că reclamanta apelantă nu a dat dovadă de diligența unui bun comerciant la data încheierii acestui protocol, în sensul de a stabili termene finale de livrare în sarcina pârâtei și a conveni asupra unei clauze penale care să sancționeze eventuala neexecutare a obligației, prin stabilirea anticipată a cuantumului despăgubirilor în situația încălcării obligației asumate, deci după producerea prejudiciului.
împotriva deciziei 347 din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC C.G. cu sediul social în Viena - Austria A, înregistrată la Tribunalul Comercial din Viena sub nr. HRB 91499 și cu sediul ales în București, str. Paris, la sediul societății comerciale C. SRL, prin reprezentantul său legal vicepreședinte C.B.P., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ca în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să fie admis recursul, modificată decizia atacată și soluționând cauza în fond, să fie admisă acțiunea reclamantei. în esență s-a apreciat că hotărârea criticată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece nu s-a avut în vedere că între părți a fost încheiat un protocol care întrunește elementele constitutive ale unui contract de vânzare cumpărare, cu elemente de extraneitate, care nu prevede obligativitatea ca partenerii comerciali să insereze în cuprinsul convențiilor cuantumul daunelor în cazul nerespectării de una din părți a clauzelor convenite. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și asupra unor dovezi administrative, dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, fiind invocate ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC S. SA București a depus întâmpinare, motivată în fapt și drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, raportat și la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizat de reclamantă, îl constituie obligarea pârâtei SC S. SA București, la plata sumei de 64.665,13 dolari S.U.A., respectiv 2.133.949.290 lei la cursul B.N.R., 1 dolar S.U.A. = 33.000 lei, reprezentând daunele produse prin nerespectarea protocolului încheiat la data de 7 februarie 2000. Din motivarea acțiunii introductive la instanța de fond, s-a considerat că prin nerespectarea obligațiilor asumate prin protocolul încheiat la 7 februarie 2000 pârâta a determinat pe reclamantă să achiziționeze produsele nelivrate sau livrate în cantități sub nivelul cuvenit de la alți furnizori la prețuri majorate, înregistrând prejudiciul menționat anterior. Temeiul de drept menționat pentru cererea de chemare în judecată a fost indicat ca fiind dispozițiile art. 43 C. com., art. 1073 și următoarele C. civ., precum și art. 77 și art. 149 pct. 1 din Legea nr. 105/1992. în acest cadru juridic, instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și anume că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Corect a apreciat instanța de apel că acțiunea este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, reclamanta pretinzând daune interese compensatorii, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit urmare nelivrării totale de către pârâtă a produselor specificate prin protocol.
Temeiul de drept menționat pentru cererea de chemare în judecată a fost indicat ca fiind dispozițiile art. 43 C. com., art. 1073 și următoarele C. civ., precum și art. 77 și art. 149 pct. 1 din Legea nr. 105/1992. în acest cadru juridic, instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și anume că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Amplu argumentat și bine motivat, instanța de apel, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor a stabilit că pentru a fi antrenată răspunderea civilă contractuală este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu cert, bine determinat ca întindere, legătura de cauzalitate între nerespectarea obligației contractuale și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.
Protocolul încheiat de părți la data de 7 februarie 2000, face referire la un program de livrări de îngrășăminte chimice pentru perioada februarie - aprilie 2000, indicând următoarele produse: uree, amoniac și azotat de amoniu. Pentru produsul azotat de amoniu, la pct. 3 din protocol, s-a stipulat că SC S. SA poate pune la dispoziția SC C.G. cantitatea de 3500-4000 tone la prețul de 79 dolari/tone D.A.F., cu termen de opțiune pentru ofertă, data de 9 februarie 2000.
Din verificările actelor depuse de părți, inclusiv cele traduse, a corespondenței, răspunsurile la interogatoriu, precum și expertizele contabile judiciare, urmate de răspunsurile la obiecțiunile făcute de părți, rezultă că pârâta a efectuat livrări parțiale din produsele, care au constituit obiectul protocolului, iar reclamanta a furnizat în contrapartidă fosfat brut de Siria. Raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul R.M., expert desemnat de instanță și expertul contabil Ș.C.L. expert contabil desemnat de pârâtă, a evidențiat că din analiza datelor cu privire la natura mărfurilor, calitate și cantitate înscrise în contractul nr. 50/ E din 5 aprilie 2000, cât și în protocolul din 7 februarie 2000, rezultă că aceste elemente sunt diferite și nu corespund unele cu altele. în contract pentru produsul nitrat de amoniu sunt menționate date referitoare la calitate, dar în protocol nu au fost prevăzute nici un fel de elemente referitoare la condițiile de calitate ce trebuie să le îndeplinească produsul respectiv. Tot din documentele analizate a reieșit că produsele înscrise în contractul nr. 200012 din 10 aprilie 2000 comandate la SC S. SA Bacău de către reclamantă nu sunt prevăzute în protocolul părților, în care nu sunt menționate nici un fel de condiții cu privire la calitate, cantitățile fiind diferite. De asemenea, condițiile referitoare la calitatea produsului uree și cantitatea înscrisă în contractul nr. 20009 din 18 aprilie 2000 nu corespund cu cantitatea și condițiile din protocol. Nu poate fi primită critica formulată în motivele de recurs, în sensul că nu au fost avute în vedere și răspunsurile la obiecțiunile formulate, la a doua expertiză deoarece expertul contabil R.M., a suplimentat explicațiile în răspunsul la obiecțiuni, a precizat că răspunsurile sale sunt cât mai exacte și concise la obiectivele fixate de instanță susținând că în ce privește cantitățile contractate de reclamantă cu terți furnizori au vizat acoperirea cantităților nelivrate de pârâtă, iar din punct de vedere al calității produselor s-a afirmat că produsele din protocol diferă din punct de vedere al calității de cele din contractele de acoperire din simplul motiv că în protocol nu sunt înscrise clauze cu privire la calitatea produselor.
Au fost avute în vedere la soluționarea cauzei toate actele depuse de reclamantă, cu traducerile corespunzătoare, despre aceste aspecte făcându-se referire atât în rapoartele de expertiză contabilă efectuate cât și în considerentele care au stat la baza hotărârii instanței de apel.
A fost lămurit și corect interpretat aspectul privind produsul azotat de amoniu, în sensul că din conținutul protocolului încheiat la data de 7 februarie 2000, în termeni foarte exacți s-a stipulat că SC S. SA poate pune la dispoziția SC C.G. cantitatea de 3500-4000 tone azotat de amoniu, la prețul de 79 dolari/tonă D.A.F., cu termen de opțiune pentru această ofertă, data de 9 februarie 2000.
Situația de fapt și de drept a fost stabilită prin evaluarea și interpretarea corectă a tuturor probelor administrate în cauză, fiind dată semnificația corespunzătoare protocolului încheiat de părți, protocol urmat de o executare parțială. Reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului pe care l-a suferit, urmare a nerespectării protocolului și a efectelor sale.
Fundamentarea motivului de recurs pe invocarea legislației europene în consacrarea principiului răspunderii directe pentru pagubele produse ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, cu trimitere directă la practica Curții Internaționale de Justiție de la Haga, și existența în litigiul dedus judecății a unui element de extraneitate, prin aceea că reclamanta este o societate comercială austriacă, nu prezintă nici o relevanță juridică în soluționarea prezentei cauze care este de natură comercială.
Curtea Internațională de Justiție, instituită prin Carta Națiunilor Unite, ca organ judiciar principal al O.N.U. este constituită și funcționează în conformitate cu Statutul său, iar conform art. 34 din Statut, care determină competența acestei Curți stabilește imperativ că numai statele pot fi părți. De asemenea, numai statele părți pot oricând să declare că recunosc cu obligativitate ipso facto și fără o convenție specială, în raport cu orice alt stat care acceptă aceeași obligație, jurisdicția Curții pentru toate diferendele de ordin juridic având ca obiect: interpretarea unui tratat, orice problemă de drept internațional, existența oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui încălcarea unei obligații internaționale, natura sau întinderea reparației datorate pentru încălcarea unei obligații internaționale (D.P., A.N., Drept Internațional public, Curs universitar, Ediție revăzută și adăugită, Casa de editură și presă S. SRL București 1997, pct. 269). Apare o evidentă confuzie din partea recurentei în invocarea argumentelor de practica judiciară internațională a Curții Internaționale de Justiție de la Haga, care este inexistentă în materia dreptului comercial, în contextul prezentei spețe subiectele de drept fiind societăți comerciale.
Cadrul juridic și argumentele expuse anterior au făcut ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC C.G., au fost înlăturate ca neîntemeiate, s-a respins, ca nefondat, recursul nu au fost îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., s-a menținut ca legală și temeinică decizia nr. 347 din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 681/2005. Comercial → |
|---|
