ICCJ. Decizia nr. 68/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2003, reclamanta SC M.N. SRL Timișoara a cerut obligarea pârâtei SC A. SA Hunedoara la plata sumelor de 6141 euro, cu titlu de preț al produselor livrate și 1000 euro, reprezentând penalități de întârziere în plată, calculate de la data exigibilității creanței principale și până la introducerea acțiunii și în continuare până la achitarea contravalorii livrărilor cu cheltuieli de arbitrare.
Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând 8955,60 euro, reprezentând echivalentul executării coactive a obligației producătorului, deoarece marfa nu a putut fi utilizată de partenerul străin, 796 euro costul expertizei efectuate în Italia a lotului de marfă litigios și 300 euro, cheltuieli de transport tur - retur a mărfii, în total 10051 euro.
Prin Hotărârea nr. 4 din ședința arbitrală de la 19 mai 2003 Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I. Cluj a admis în parte acțiunea reclamantei SC M.N. SRL și a obligat pârâta SC A. SA Hunedoara să achite reclamantei suma de 6141 euro cu titlu de preț, cu penalități de întârziere în plată de 0,5% pe zi calculate de la data de 29 ianuarie 2003 și până la achitarea creanței de bază, precum și la 35.730.000 lei cheltuieli de arbitrare.
Sumele prevăzute în euro vor fi achitate la cursul interbancar în vigoare la data plății.
Prin aceeași sentință, s-a luat act de renunțarea la cererea reconvențională formulată de pârâtă, urmând a se restitui 1 parte din taxa de arbitrare și a respins, în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de SC L.P. SRL Italia.
împotriva hotărârii arbitrale, pârâta SC A. SA Hunedoara a formulat acțiune în anulare solicitând anularea hotărârii arbitrale, și rejudecând fondul să respingă acțiunea principală ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele acțiunii în anulare formulată, pârâta a arătat că hotărârea Tribunalului Arbitral a fost dată cu ignorarea unor reguli procedurale imperative și cu încălcarea dispozițiilor privind egalitatea de tratament, respectarea dreptului său la apărare și principiului contradictorialității procedurii arbitrale, așa cum acestea sunt prevăzute de art. 358 C. proc. civ., fiind anulabilă în raport de dispozițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ.
Astfel, pârâta arată că Tribunalul Arbitral a încălcat următoarele dispoziții:
- art. 351 alin. (2) care stabilește, în mod imperativ competența de soluționare a cererilor de recuzare a arbitrilor tribunalului arbitral de către instanța judecătorească prevăzută de art. 342 C. proc. civ., cu citarea părților și a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare;
- art. 358 C. proc. civ., care stabilește, cu valoare de principiu, obligația tribunalului arbitral ca "în întreaga procedură arbitrală să asigure părților sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității" prin aceea că tot ce a dispus, pe durata dezbaterii, în mod vădit a dezavantajat-o;
- art. 364 lit. f) C. proc. civ., tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv a modului de plată a sumelor solicitate de reclamantă și acordate de tribunal, schimbându-se practic, obiectul plății;
- art. 35813 ultim aliniat C. proc. civ., încheierile de ședință nr. 1, 2 și 3 așa cum au fost comunicate prin fax, nu sunt semnate de nici un arbitru și nici de asistentul arbitral;
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 1944 din 30 octombrie 2003 a admis acțiunea în anulare formulată de pârâtă, a dispus anularea hotărârii arbitrale nr. 14 din 19 mai 2003, pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I. Cluj și a stabilit termen de judecată la 27 noiembrie 2003, cu cheltuieli de judecată în sumă de 13.794.640 lei în sarcina pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că datele la care s-au ținut ședințele Tribunalului Arbitral ale cărei dezbateri au fost consemnate în încheierile de ședință nr. 1 și 4 au fost corectate fără a se ști când s-a întâmplat acest lucru și cine a realizat corecturile respective, că asupra cererii de suspendare formulată de pârâtă la termenul din 7 aprilie 2003, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., Tribunalul Arbitral nu s-a pronunțat decât în cuprinsul hotărârii când și-a motivat această soluție. Nu a fost consemnat în încheierea de ședință motivul pentru care a fost respinsă cererea pârâtei de întocmire a unei liste cu cel puțin trei experți în domeniu și au fost încălcate dispozițiilor art. 52 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu s-a pronunțat asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție în interesul pârâtei formulată de SC L.P. SRL Italia, decât prin hotărârea pronunțată.
în judecarea fondului, prin decizia nr. 2120 din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC M.N. SRL Timișoara și a fost obligată pârâta SC A. SA Hunedoara la plata sumei de 6141 euro cu titlu de preț, penalități de întârziere de 0,15% pe zi calculate începând cu 29 ianuarie 2003 și până la achitarea creanței sau echivalentul acestor sume în lei la cursul din ziua plății, precum și la 55.580.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași decizie a constatat că pârâta a renunțat la judecarea cererii reconvenționale și a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de SC L.P. SRL Italia.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în baza contractului de comision nr. 105/2002 reclamanta s-a obligat să producă și să livreze la export, confecții de piele naturală, piele sintetică, blană artificială și textile, pe baza comenzilor procurate de pârâta comisionară în străinătate, cu materialele beneficiarilor externi.
Pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor emise de reclamantă în baza livrărilor efectuate și refuzul acesteia la plată, întemeiat pe existența unor deficiențe de calitate la ultima livrare, care a constituit obiectul facturii din 16 iulie 2002, nu este justificat întrucât reclamanta nu a fost invitată la constatările făcute de expertul tehnic din Italia. Conform art. 70 C. com., reclamația de calitate trebuia făcută de cumpărător în termen de 3 zile de la data descoperirii viciilor, termenul fiind de decădere.
Cu petiția înregistrată la data de 16 februarie 2004 SC A. SA Hunedoara a declarat recurs împotriva deciziei nr. 2120 din 27 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind nefondată și admiterea cererii de intervenție accesorie.
Prin motivele de recurs invocate, pârâta arată că:
- hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv prevăzut de art. 307 pct. 7 C. proc. civ. Pârâta în contextul acestui motiv, concluzionează că motivarea superficială a soluției, cu ignorarea cererilor și apărărilor părților, echivalează cu o nemotivare.
- art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii; deci recurenta apreciază că hotărârea este nelegală, deoarece instanța nu a avut în vedere la soluționarea fondului litigios argumentația sa, care trebuia să atragă respingerea acțiunii principale. Recurenta menționează că așa cum rezultă din înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei, raporturile juridice dintre acestea au fost stabilite prin contractul pe bază de comision pentru export nr. 105/2002, care a devenit legea părților, în conformitate cu art. 969 C. civ., astfel că orice obligație reciprocă dintre părți trebuie analizată și apreciată în raport de clauzele acestui contract. Mai susține recurenta că față de clauzele contractuale, soluția instanței este fără suport legal întrucât a fost obligată la plată, deși plata nu era exigibilă, exigibilitatea ei fiind fixată, în raport de art. 22 din contract.
Cu privire la netemeinicia acordării penalităților, recurenta arată că penalitățile nu pot fi stabilite decât dacă există dovada certă a datei la care s-au efectuat plățile de către beneficiarul extern, ceea ce presupune că în lipsa dovezii datei la care s-a efectuat plata, nu se putea admite nici cererea principală și nici cea accesorie.
într-o altă susținere, recurenta mai arată că instanța a motivat inopozabilitatea constatărilor în privința deficiențelor de calitate, prin faptul că reclamanta nu ar fi participat la efectuarea expertizei și că reclamațiile trebuiau făcute în două zile de la data descoperirii viciilor, aducând în sprijinul acestor argumente prevederile art. 79 C. com. Aceste argumente conchide recurenta, nu pot fi primite, pentru faptul că prevederile art. 70 C. com., se referă la contractul de vânzare - cumpărare, pe când în speță, reclamanta a executat manopera în beneficiul său, livrând produsele din piele executate din materialul ce i-a fost predat, fără a avea calitatea de vânzător.
- art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recurenta arată că a invocat faptul că neexigibilitatea unei creanțe nu dă dreptul titularului ei să pretindă a fi plătită, iar pe de altă parte neexecutarea obligațiilor contractuale, cum ar fi remedierea produselor livrate cu defecte, îndreptățește debitorul obligației de plată să refuze efectuarea plății până la remedierea produselor livrate în astfel de condiții.
Cum instanța nu s-a pronunțat asupra acestor mijloace de apărare invocate și față de faptul că aceste apărări sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, recurenta apreciază că este incident în cauză și motivul de recurs prevăzut de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat.
Analizând motivele de recurs invocate de pârâtă, în raport de actele și lucrările existente la dosar se constată că nu sunt întemeiate, nefiind de natură a conduce la modificarea hotărârii atacate.
Astfel, primul motiv de recurs invocat prin care se arată că decizia atacată nu este motivată în fapt și în drept nu poate fi primit, instanța a avut în vedere la pronunțarea acestei hotărâri actele aflate la dosar și anume contractul pe bază de comision pentru export nr. 105/2002, facturile mărfii livrate inclusiv a mărfii necorespunzătoare calitativ, și în mod corect a interpretat aceste acte reținând că înscrisurile invocate de recurenta, pârâtă prin care invocă deficiențe de calitate, nu sunt opozabile intimatei, reclamantă deoarece nu a fost invitată la constatările făcute de expertul tehnic în Italia, iar factura pentru aceeași marfă a fost achitată integral de către firma italiană.
Critica invocată că soluția instanței este fără suport legal întrucât a obligat pârâta la plată, deși plata nu era exigibilă, nu este întemeiată atât timp cât factura externă 173 din 19 iulie 2002 (care include și marfa în litigiu) a fost încasată de recurentă.
în ceea ce privește motivul referitor la acordarea neîntemeiată a penalităților de întârziere, se apreciază că au fost acordate corect, în temeiul art. 2.12 și 2.13 din contractul încheiat de părți.
Față de considerentele arătate, rezultă că decizia atacată este legală întrucât actele și înscrisurile existente la dosar au fost corect interpretate de instanță, situație în care recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a fost obligată la cheltuieli de judecată către intimată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 716/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 676/2005. Comercial → |
|---|
