ICCJ. Decizia nr. 716/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 11 martie 2002 reclamanta SC C. SRL reprezentată prin lichidator judiciar a chemat în judecată pe pârâtele SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea, SC I. SA Râmnicu Vâlcea, SC Z. SA, SC A.D. SA Drăgășani și SC P.V. SA Râmnicu Vâlcea, pentru ca în solidar să fie obligate la plata sumei de 338.842.321 lei, reprezentând contravaloarea a două autovehicole trimise la reparat, care nu au mai fost restituite. în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize pentru a determina posesorul autovehicolelor și valoarea acestora.
Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1334/ COM din 17 septembrie 2002, a admis în parte acțiunea și a obligat în solidar pârâtele SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea, SC I. SA Râmnicu Vâlcea, SC Z. SA Râm. Vâlcea, SC A.D. SA Drăgășani, SC P.V. SA Râmnicu Vâlcea să plătească reclamantei suma de 136.628.520 lei, reprezentând contravaloarea celor două autovehicole și 3.900.000 lei cu titlul de onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că autoturismele au fost predate pârâtei SC I. SA, care ulterior a fost divizată în cinci societăți comerciale și că autoturismele nu au fost înregistrate în contabilitatea nici-uneia din aceste societăți, așa cum rezultă din raportul de expertiză, motiv pentru care, potrivit art. 245 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 toate aceste societăți răspund în solidar. Instanța a omologat varianta I a raportului de expertiză, stabilind valoarea autovehicolelor la suma de 136.628.520 lei.
împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Vâlcea, pârâtele SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea, SC Z. SA Vlădești și SC P.V. SA Râmnicu Vâlcea, au declarat recurs, care a fost soluționat de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 431/R/C din 1 aprilie 2003, prin care s-au admis recursurile, s-a casat sentința atacată, a fost trimisă cauza Tribunalului Vâlcea pentru rejudecare, în ceea ce-o privește pe pârâta SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă cu privire la celelalte pârâte.
în considerentele deciziei, Curtea a calificat acțiunea ca fiind acțiune în revendicare mobiliară și privește numai pe posesorul neproprietar al bunurilor, care nu poate fi decât numai una dintre societățile pârâte și anume SC G.T. SA rezultată ca urmare a schimbării denumirii SC I. SA și care a primit inițial vehiculele fără acte. Ca urmare a fost înlăturată răspunderea solidară a celorlalte societăți, fiind respinsă acțiunea față de acestea, iar pentru stabilirea situației celor două autovehicule, dacă acestea mai există fizic și se află în posesia pârâtei SC G.T. SA, dacă sunt proprietatea reclamantei și dacă au fost înregistrate ca atare în patrimoniul său, s-a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Vâlcea.
Rejudecând cauza în ceea ce-o privește pe pârâta SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea, Tribunalul Vâlcea secția comercială, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă, a admis acțiunea reclamantei prin lichidator și a obligat pârâta să-i restituie reclamantei autoturismul și autocamionul cu remorca, iar în caz contrar să-i plătească reclamantei contravaloarea sumei de 136.628.520 lei, așa cum rezultă din sentința nr. 1873/ C din 28 noiembrie 2003.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că reclamanta este proprietara autoturismelor situație care rezultă din sentința civilă nr. 601/1995 și din procesul verbal încheiat la 25 octombrie 1995 de către executorul judecătoresc cu prilejul punerii în executare a acestei sentințe, astfel că reclamanta are calitate procesuală activă, calitatea procesuală pasivă a pârâtei fiind stabilită prin decizia irevocabilă nr. 431/ R-C din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Pitești. A mai reținut tribunalul că întrucât între părți nu există un contract nu poate fi determinat termenul în interiorul căruia urma să se efectueze reparația, motiv pentru care data la care s-a născut obligația de restituire este aceea la care reclamanta a solicitat restituirea autovehicolelor, moment de la care se consideră că deținerea celor două autovehicole de către pârâtă, este abuzivă. De asemenea a constatat că în conformitate cu raportul de expertiză valoarea de piață, a autoturismelor este de 136.628.520 lei, varianta I, valoarea de asigurare neavând nici-o relevanță având în vedere că autoturismele nu au fost asigurate și că nu există documente care să confirme identitatea dintre valoarea de circulație și valoarea de asigurare.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 126/A/C din 14 aprilie 2004.
în motivarea soluției, instanța de apel a reținut că decizia de casare a soluționat problema calității procesuale pasive a pârâtei, această hotărâre fiind irevocabilă și fiind sub incidența autorității de lucru judecat.
Sub aspectul calității procesuale active a reclamantei, Curtea a reținut adresa nr. 324 din 8 martie 2005 emisă de autoarea pârâtei apelante care confirmă primirea pentru reparații a autovehicolelor, lista de inventar din 14 decembrie 1992, unde autoturismele sunt enumerate printre mijloacele fixe ale reclamantei, contractul de garanție imobiliară. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs referitor la prescripția dreptului de a cere restituirea sau prețul autovehicolelor instanța a reținut că în cauză este în discuție un drept real mobiliar, care conform art. 21 din decretul nr. 167/1958 nu este supus prescripției de 3 ani, prin acțiune, neurmărindu-se valorificarea unui drept de creanță, cu atât mai mult cu cât între părți nu exista un contract care să stabilească termene certe. A mai reținut Curtea, că obligația de executare în natură a unui debit nu se stinge prin dispariția bunurilor.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, care a susținut, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., coroborate cu art. 315 C. proc. civ., nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate pentru următoarele considerente:
- în mod greșit instanța a reținut că reclamanta era proprietara bunurilor și că societatea care a primit autoturismele pentru reparații a fost SC A.D. SA Drăgășani, așa cum a declarat martorul P., astfel că injust au fost scoase din cauză celelalte societăți comerciale, fiind condamnată doar recurenta;
- având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ., hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii pentru judecătorii fondului cu privire la problemele de drept dezlegate și necesitatea administrării unei probe astfel că, instanța fondului nu mai putea acorda contravaloarea mașinilor deoarece în această situație acțiunea se transformă într-o acțiune în pretenții supusă prescripției de 3 ani, iar instanța de casare a stabilit că raportul juridic de obligație subzistă numai dacă bunurile se găsesc fizic în posesia sa, contravaloarea mașinilor nemaiputând fi acordată întrucât transformă acțiunea într-una în pretenții supusă prescripției de 3 ani.
Recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs nu poate fi primit deoarece problema referitoare la calitatea procesuală ridicată în recurs de către pârâtă a fost soluționată prin decizia nr. 431/R/C din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ care, casând hotărârea atacată a trimis cauza pentru rejudecare numai în ceea ce privește pe pârâta SC G.T. SA Râm. Vâlcea, problema răspunderii celorlalte pârâte fiind soluționată de instanța de recurs prin respingerea acțiunii față de acestea.
Ca urmare calitatea procesuală a pârâtelor a fost stabilită definitiv și irevocabil de Curtea de Apel Pitești, prin decizia menționată, sub acest aspect existând autoritate de lucru judecat.
în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs și acesta urmează a fi respins deoarece, prin dispozitivul deciziei nr. 431/R/C din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Pitești secția comercială, instanța de recurs nu a rezolvat problema răspunderii pârâtei recurente, ci a trimis-o spre rejudecare instanței de fond care trebuia s-o dezlege și eventual să administreze și proba cu expertiza tehnică, astfel că în această situație nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a răspunderii pârâtei.
în soluționarea răspunderii pârâtei instanța de fond și instanța de apel, corect au interpretat caracterul acțiunii, înscrisurile și probațiunile din dosar reținând că prescripția de 3 ani nu acționează întrucât acțiunea formulată și precizată la rejudecarea fondului este o acțiune în revendicare imobiliară căreia i se aplică dispozițiile art. 21 din decretul nr. 167/1958 și nu dispozițiile art. 3 alin. (1) din același act normativ, dispoziții valabile în valorificarea unui drept de creanță.
Caracterul acțiunii nu-l poate schimba instanța, și nici pârâta, singurul care dispune de acțiunea sa este reclamantul. Cum reclamanta a formulat o acțiune în revendicare imobiliară pe care a motivat-o și probat-o, instanța nu putea s-o califice decât prin prisma cerinței recurentei, în speță nefiind vorba de valorificarea unei creanțe ci de restituirea în natură a bunurilor proprietatea reclamantei. în acest context în mod corect a procedat tribunalul obligând-o pe pârâtă la restituirea autoturismelor, cu consecința firească a neexecutării obligației în natură, având la bază evaluarea bunurilor prin expertiză, hotărâre menținută just de instanța de apel.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că hotărârea atacată a fost la adăpost de orice critică, și conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul pârâtei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 71/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 68/2005. Comercial → |
|---|
