ICCJ. Decizia nr. 745/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1035 din 24 aprilie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de SC A. SA Târgu-Mureș, împotriva SC V. SA Târgoviște și în consecință a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 4.605.597 lei, cu titlu de preț și a respins cererea privind acordarea penalităților de întârziere.
A reținut că pârâta a primit de la reclamantă, conform contractului de consignație o cantitate de îngrășăminte chimice pe care a valorificat-o fără a plăti prețul iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere nu sunt datorate întrucât nu au fost îndeplinite prevederile art. 6 pct. 2 din contractul încheiat între părți, respectiv reclamanta nu a emis facturi și astfel nu a existat un termen scadent pentru a se calcula penalități.
Soluția a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești, care prin decizia civilă nr. 2703 din 21 august 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă și a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtă.
Printr-o acțiune separată înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 505/2004 aceeași reclamantă a chemat în judecată aceeași pârâtă pentru a fi obligată să-i plătească suma de 5.353.630.162 lei, cu titlu de dobândă legală și 81.681.301 lei cheltuieli de judecată motivând că SC V. SA Târgoviște a valorificat marfa fără să-i achite prețul. Totodată îi datorează și daune sub formă de dobândă legală, calculată conform O.G. nr. 9/2000.
Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 770 din 31 martie 2004 a admis excepția prescripției invocate de pârâtă și a respins ca prescrisă acțiunea.
Pronunțând această hotărâre instanța a reținut că obligația de plată a contravalorii mărfii s-a născut la 2 februarie 2000, dobânda legală a fost solicitată la această dată și față de faptul că acțiunea a fost formulată la 28 ianuarie 2004 s-a depășit termenul de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958 înăuntrul căruia trebuia exercitat dreptul la acțiune.
Apărarea reclamantei, că prescripția a fost întreruptă conform art. 16 lit. a) din decretul nr. 167/1958, prin recunoașterea debitului principal, în întâmpinarea formulată în dosarul Tribunalului Dâmbovița a fost respinsă cu mențiunea că recunoașterea a vizat prețul, iar nu dreptul de a solicita dobânzi legale, care este unul independent de recuperarea debitului principal.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 120 din 15 iunie 2004.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate.
Susține că dobânda este un accesoriu al creanței principale și prin urmare în virtutea principiului "secundarul urmează principalul" întreruperea prescripției față de debitul principal întrerupe prescripția și față de accesoriul acestui debit, respectiv dobânda legală.
De asemenea susține că ambele instanțe au ignorat întâmpinarea formulată de pârâtă, prin care pârâta a recunoscut debitul principal. Sunt invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor expuse și a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., înalta Curte stabilește că este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 1 alin. (2) din decretul nr. 167/1958 "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Aplicând acest principiu la cazul de față, înseamnă că odată cu dreptul la acțiune privind plata prețului se stinge și dreptul la acțiune referitor la dobânzi.
Interpretând în mod logic textul de lege sus-menționat, prin extinderea aplicării unei norme la un caz neprevăzut de ea se poate reține că întrerupându-se prescripția pentru dreptul la acțiune de a pretinde prețul se întrerupe și prescripția dreptului la acțiune pentru dobânzi.
Așadar prin recunoașterea pârâtei că datorează reclamantei prețul s-a întrerupt cursul prescripției și cu privire la dreptul de a pretinde dobânzi. Ca atare acțiunea nu este prescrisă.
Instanța de fond și instanța de apel nu au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor decretului nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă și ca atare au pronunțat hotărâri nelegale.
în consecință, înalta Curte văzând dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului și anulării sentinței apelate.
Totodată evocându-se fondul, cauza a fost trimisă instanței de apel pentru soluționarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 767/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 814/2005. Comercial → |
|---|
