ICCJ. Decizia nr. 844/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1489 din 20 februarie 2004, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Neamț, împotriva pârâtelor SC P. SA Ploiești, S.N.P. P. SA, sucursala Petrobrazi și C.F.R. M. SA, sucursala Iași.
A obligat pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași să plătească reclamantei suma de 67.640.462 lei cu titlu de daune (pe care a obligat-o la cheltuieli de judecată în sumă de 4.823.428 lei).
A respins acțiunea față de pârâtele S.N.P. P. SA, sucursala Petrobrazi și SC P. SA Ploiești, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 528 din 20 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, împotriva sentinței nr. 1489 din 20 februarie 2004, pronunțată de Judecătoria Ploiești (în contradictoriu cu reclamanta și celelalte două pârâte).
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta C.F.R. M., sucursala Iași.
Instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești, în raport de dispozițiile art. 2821C. proc. civ., potrivit cărora "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei, inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială ..".
în speță, cauza a fost judecată în primă instanță de Judecătoria Ploiești și având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, se constată că hotărârea pronunțată nu era supusă apelului, ci recursului.
în conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, competența de soluționare a recursului declarat în cauză revine Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești.
în consecință, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza la Tribunalul Prahova, pentru soluționarea recursului declarat de pârâta C.F.R. M., sucursala Iași.
← ICCJ. Decizia nr. 81/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 831/2005. Comercial → |
---|