ICCJ. Decizia nr. 767/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1171 din 13 noiembrie 2003, Tribunalul Covasna a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Sfântu Gheorghe, împotriva pârâtei SC A.S. SRL Sf. Gheorghe, a constatat reziliat contractul de închiriere din 1 aprilie 1995 și a dispus evacuarea.
Pârâta a formulat apel invocând modul cum a fost rezolvată excepția lipsei calității de reprezentant legal a persoanelor care au formulat acțiunea, cât și de a încheia contractul de închiriere, deoarece numitele Z.E. și S.K. au fost numite administratori ai societății pe o perioadă de 4 ani, mandatul lor încetând de drept la expirarea termenului respectiv pentru nedepunerea garanției astfel că, societatea nu putea fi reprezentată legal, nici la data încheierii contractului nici la aceea a introducerii acțiunii.
Totodată, instanța de fond nu a ținut cont de investițiile efectuate la imobilul din care a fost evacuată.
Prin decizia civilă nr. 96/ Ap din 8 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, în considerarea dispozițiilor art. 161 C. proc. civ. și art. 1517 pct. 1 C. civ., a menținut soluția de respingere a excepției cu motivarea că potrivit art. 18, 19 și 20 din statut și a celorlalte acte constitutive ale societății și a datelor de la O.R.C., rezultă că, la constituirea societății în 1992, consiliul de conducere era format din Z.E., director, I.A., S.K., S.E.J., P.M., S.A., C.P. și potrivit adresei din 7 noiembrie 2003, nu s-au mai efectuat alte modificări.
Cum în speță, nu s-a făcut dovada neînnoirii mandatului, conform art. 18 din statut dar nici desemnarea altor administratori rezultă că, trebuie admis că fiecare asociat are dreptul de a administra societatea, iar actele acestora potrivit regulilor mandatului aparent sunt valabile, fiind aplicabile, în lipsa altora, dispozițiile art. 1517 C. civ.
în privința investițiilor s-a apreciat că susținerile pârâtei sunt neavenite în lipsa unei cereri pentru valorificarea dreptului pretins.
Pârâta a formulat recurs solicitând, totodată și suspendarea executării hotărârii și a invocat motivele de recurs, prevăzute de art. 308 pct. 8 și 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia prin omiterea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, privind societățile comerciale, art. 144 alin. (4) și (5) și art. 137 pct. 4 și hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța motivând pe dispoziții legale neaplicabile în cauză precum cele C. civ. și nu pe Legea 31/1990 și decretul 31/1954 și prin interpretarea eronată a probelor din dosar.
Soluția este greșită în privința evacuării și pentru faptul că nu s-a făcut dovada cuantumului chiriei neachitate și nu s-a depus nici un calcul privind calculul penalităților de întârziere și a facturilor fiscale aferente.
în cererea de suspendare a executării hotărârii, recurenta nu a mai insistat.
în privința recursului, acesta se găsește nefondat.
Cererea de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece, instanța de judecată s-a pronunțat cu privire la contractul de închiriere a cărui reziliere a făcut obiectul judecății și, sub acest aspect, s-au avut în vedere atât dispozițiile din contract privind pactul comisoriu cât și dispozițiile legale în materie, neschimbându-se nici natura juridică a obligațiilor nici înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
în situația în care partea a avut în vedere excepția invocată și natura mandatului de reprezentare trebuie, de asemenea, arătat că instanța a avut în vedere și dispozițiile din statutul societății de la art. 18, 19 și 20, privind conducerea societății și limitele administratorilor în raporturile cu societatea și cu terții și nu numai dispozițiile C. civ., referitoare la mandat, fără a schimba natura comercială a mandatului și nici limitele acestuia, atât timp cât, a constatat că, potrivit evidențelor de la O.R.C., persoanele care au semnat contractul de închiriere și apoi acțiunea promovată în justiție nu au fost înlocuite dar au funcționat, în fapt și, prin acte ulterioare (hotărârea A.G.A.), rezultă că au fost realese în funcție, iar actele lor au fost deci ratificate. S-a depus în acest sens încheierea nr. 1277 din 26 aprilie 2004 a judecătorului delegat, iar directorul societății potrivit art. 20 asigură conducerea societății ceea ce presupune și reprezentarea în justiție și semnarea de contracte.
De altfel, recurenta locatară nu poate pretinde depășirea mandatului acestora, în apărarea sa pentru neîndeplinirea obligațiilor din contractul de închiriere, pe care în același timp îl contestă din punct de vedere al valabilității, dar dorește continuarea acestuia ci eventual societatea comercială dacă se considera prejudiciată prin actele administratorilor săi.
Prin urmare, soluția este la adăpost de criticile formulate de recurentă și încadrate în drept în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Cât privește motivul legat de lipsa dovezilor privind chiria și penalitățile de întârziere datorate care au determinat evacuarea, se constată, pe de o parte, că acest motiv nu a fost invocat în apel și deci, omisso medio, nu ar putea fi invocat în recurs dar, nici nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., pentru care se poate casa sau modifica o hotărâre judecătorească în recurs, vizând, de fapt, netemeinicia pentru interpretarea greșită a probelor ceea ce nu poate face obiectul controlului de către instanța de recurs, ca instanță extraordinară.
Așa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 861/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 745/2005. Comercial → |
|---|
