ICCJ. Decizia nr. 856/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin hotărârea nr. 27 din 16 ianuarie 2004, pronunțată de Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Dâmbovița, a fost admisă cererea de arbitrare formulată de reclamanta SC C. SA Târgoviște, împotriva pârâtei SC I. SA Sibiu și a fost obligată la plata sumei de 21.000.973 lei, reprezentând penalități de întârziere conform contractului încheiat precum și cheltuieli de arbitrare în cuantum de 3.000.000 lei.
în motivarea hotărârii, Comisia de Arbitraj a reținut că în baza relațiilor contractuale intervenite între părți reclamanta a livrat pârâtei produsele convenite pe care aceasta nu le-a achitat în termenul stabilit, astfel încât a fost sancționată conform clauzei penale stipulate la art. 30 din convenția încheiată.
împotriva acestei hotărâri pârâta SC I. SA Sibiu a promovat acțiune în anulare, invocând dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat anularea hotărârii arbitrale pe motiv că nu s-au respectat dispozițiile imperative ale legii și anume art. 18 din decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, potrivit cărora trebuia să verifice din oficiu dacă dreptul la acțiune al reclamantei este prescris sau nu, întrucât, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din acest act normativ orice acțiune prin care se pretinde plata unor penalități se prescrie în termen de 6 luni.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 453 din 11 iunie 2004 a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare motivând că dreptul la acțiune privind plata unor penalități de întârziere este de 3 ani potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 termenul de 6 luni făcând referire la organizațiile socialiste, care nu-și mai găsesc aplicabilitate acestea dispărând de pe scena raporturilor juridice fiind exemplificată în acest sens decizia Curții Constituționale nr. 72 din 5 iulie 1994.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta criticile vizând încălcarea legii respectiv a dispozițiilor decretului nr. 167/1958, motivând că decizia Curții Constituționale se referă la prevederile art. 3 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 și nu la cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) invocate în acțiunea în anulare, dispoziții care nu au fost abrogate expres.
în temeiul art. 306 C. proc. civ., înalta Curte a ridicat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței de apel în soluționarea acțiunii în anulare cât și greșita compunere a completului de judecată.
Potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. civ., competența de a soluționa acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare instanței judecătorești prevăzute de art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, iar art. 342 stabilește imperativ că partea interesată, în lipsa convenției arbitrale, poate sesiza instanța de judecată competentă să judece litigiul în primă instanță.
în speță, cuantumul pretențiilor reclamantei au fost de 21.003.973 lei, iar potrivit O.U.G. nr. 58 din 28 iunie 2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, competența de soluționare a cauzei, în lipsa convenției arbitrale, revenea Judecătoriei.
Având în vedere dispozițiile art. 365 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a acțiunii în anulare aparține Tribunalului Dâmbovița.
De asemenea se reține că decizia nr. V din 25 iunie 2001 a Secțiilor Unite a Curții Supreme de Justiție a stabilit, având în vedere natura juridică a acțiunii în anulare, care impune instanței examinarea cauzei în limitele prestabilite de art. 364 C. proc. civ., ce conțin motive având similitudine cu cele înscrise în art. 304 din același cod, ca completul de judecată să fie constituit din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului, chiar dacă, în conformitate cu art. 366 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată cu recurs.
Față de cele arătate s-a reținut că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe și de un complet nelegal constituit, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 1 și 3 precum și ale art. 312 alin. (6).
| ← ICCJ. Decizia nr. 855/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 861/2005. Comercial → |
|---|
