ICCJ. Decizia nr. 861/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2002, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul C.L.C.B., a chemat în judecată SC E.C. SNC Berca, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 93.277.534 lei (69.006.090 lei, chirie restantă și 24.271.444 lei penalități de întârziere) pentru spațiile comerciale și terenul închiriat, precum și evacuarea pârâtei din spațiile închiriate.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractele încheiate, succesiv, în cursul anului 1997, reclamanta a închiriat pârâtei un teren în suprafață de 80 m2 _i 3 spații comerciale, pentru care aceasta nu a mai plătit chiria datorată începând cu luna mai 2000 pentru teren, și începând cu luna ianuarie 2001 pentru spațiile comerciale.
A mai arătat reclamanta că aceste contracte au fost încheiate pe termen, încetând, în parte la 1 martie 1998, și în parte, la 1 ianuarie 2000, iar pârâta nu a mai cerut prelungirea acestora și nici nu a mai achitat obligațiile care decurgeau din clauzele contractuale.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, în raport de faptul că toate contractele încheiate cu reclamanta și-au încetat aplicabilitatea, spațiile comerciale care i-au aparținut reclamantei s-au degradat, fiind înlocuite pe cheltuiala sa, iar terenul, de pe care se cere evacuarea sa, îi aparține fiind cumpărat în anul 1998, de la numita P.S.
Prin sentința nr. 203 din 3 martie 2004, Tribunalul Buzău a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că pârâta nu datorează chirie restantă și penalități de întârziere, având în vedere termenele pentru care au fost încheiate contractele au expirat.
în ceea ce privește capătul de cerere privind evacuarea, tribunalul a reținut că spațiile comerciale cu destinație de bar, alimentară și pescărie, închiriate inițial de la reclamantă, au fost abandonate, pârâta folosind propriile spații amplasate pe terenul proprietate personală.
împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
Prima critică vizează faptul că instanța a respins primul capăt de cerere doar prin aplicarea dispozițiilor art. 1436 și 1437 C. civ., fără a corobora aceste texte cu probele administrate în dosar.
Sub acest aspect, apelanta învederează că în speță erau aplicabile doar dispozițiilor art. 1436 C. civ., fiind vorba de contracte cu termen fix și s-a ignorat faptul că la expirarea termenelor contractuale pârâta a continuat să folosească spațiile închiriate, făcând astfel posibilă aplicarea prevederilor art. 1436 alin. (2) și art. 1437 C. civ.
Cea de-a doua critică este adresată instanței care nu a manifestat rol activ, și a ignorat prevederile sentinței nr. 621/1999, pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care o acțiune în pretenții formulată de ea pentru plata chiriei și penalităților i-a fost respinsă cu motivarea că pârâta a efectuat lucrări de îmbunătățiri care trebuiau compensate cu chiria datorată.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere care se referea la evacuarea pârâtei, apelanta susține că prima instanță i-a respins cererea fără nici un suport probator.
Celelalte critici invocate de reclamantă vizează încălcarea principiului contradictorialității ca urmare a necomunicării completării la raportul de expertiză, înlăturarea în mod nejustificat a primei expertize și critică a doua completare formulată de expertul A.F., pentru faptul că nu răspunde la obiectivele stabilite de instanță.
Reclamanta solicită încuviințarea de noi probe, cu expertiză, martori și înscrisuri, iar în subsidiar admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 440 din 10 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul formulat de C.L.C.B., împotriva sentinței nr. 203 din 3 martie 2004 a Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu SC E.C. SNC Berca.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut, în esență, pârâta a dovedit că deține în principal un spațiu de 300 m2 pe care și-a edificat alte spații comerciale pe care le folosește în prezent, iar contractele încheiate cu reclamanta au încetat prin ajungerea la termen.
Reclamanta nu a făcut dovada că pârâta folosește și în prezent spațiile în litigiu.
Nici critica referitoare la comunicarea completării raportului de expertiză nu a fost reținută de instanța de apel, întrucât apelanta a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și a avut termen în cunoștință.
De asemenea, instanța de apel a reținut că nu se impune completarea probatoriilor.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta arătând că în mod greșit a reținut Curtea de Apel că pârâta - intimată a cumpărat o suprafață de 300 m2 teren în piața publică, întrucât piața, fiind afectată unei destinații de interes public, face parte din domeniul public și nu poate forma obiectul unor tranzacții între persoane particulare.
în realitate, conform sentinței civile 12255/2001 a Judecătoriei Buzău, numitul M.C. a cumpărat o suprafață de teren situată la aproximativ 200 m2 de piața publică, spațiul din litigiu, iar experții au întocmit expertizele fără a verifica registrele primăriei sau documentele cadastrale.
în consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor și pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
în drept, reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Examinând decizia sub aspectele invocate de reclamantă și prin prisma cazului de casare, înalta Curte constată că recursul nu este fondat, instanța de apel pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din spațiile comerciale închiriate și terenul de pe terenul ocupat, precum și obligarea acesteia la plata chiriei restante și a penalităților de întârziere.
între părți s-au încheiat mai multe contracte de închiriere la data de 10 iunie 1997, pentru un teren de 80 m2 și 3 spații comerciale, cu o suprafață de 32 m2 fiecare, cu destinația de bar, alimentară și pescărie, contractele încetând la expirarea termenelor, respectiv 1 martie 1998 pentru teren și la 1 ianuarie 2000, pentru spațiile comerciale, iar în cauză nu a operat tacita relocațiune, în temeiul art. 1437 C. civ.
în raport de faptul că toate contractele au încetat prin ajungerea la termen, iar reclamanta nu a făcut dovadă că pârâta folosește în continuare terenul și imobilele din litigiu, în mod corect s-a stabilit că pârâta nu poate fi obligată să plătească chiria începând cu luna mai 2000 și penalități de întârziere.
Prin sentința civilă 12555/2001 a Judecătoriei Buzău s-a constatat că numitul M.C. (asociat al SC E.C. SNC) a cumpărat de la numita P.S., în anul 1988, suprafața de 300 m2 situat în intravilanul comunei Berca, punctul “Piață", cu următoarele vecinătăți: B.G., piața comunală, drum.
Pe acest teren, după cum rezultă din actele dosarului, s-a construit un imobil, care și în prezent este folosit de societatea pârâtă.
Din expertiza tehnică, cât și din răspunsurile la obiecțiile formulate de reclamantă, rezultă că cele două terenuri, cel proprietate publică, și cel proprietatea pârâtei, nu se suprapun, mai mult decât atât acestea sunt delimitate de gard.
în concluzie, nu se poate dispune evacuarea pârâtei de pe terenul în suprafață de 300 m2, pârâta bucurându-se de dispozițiile art. 480 C. civ., care îi conferă atributele posesiei, folosinței și dispoziției asupra imobilelor, iar întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâta mai utilizează spațiile comerciale proprietatea reclamantei, și care de altfel și-a construit propriile construcții pe terenul achiziționat, nu se poate dispune, după cum s-a menționat, nici obligarea acesteia la plata chiriei restante și a penalităților de întârziere.
Astfel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că instanțele au aplicat corect dispozițiile legale aplicabile în speță, înalta Curte, a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 856/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 767/2005. Comercial → |
|---|
