ICCJ. Decizia nr. 865/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 22 iulie 2003, reclamantul M.B. prin P.G., a chemat în judecată pe pârâta SC C.P. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 13.390 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea lipsei de folosință spațiu comercial calculată pe perioada ianuarie 2001 - 5 august 2002, suma de 6.915,65 dolari S.U.A., reprezentând majorări de întârziere aferente pentru perioada ianuarie 2001 - 31 martie 2003, cât și majorările de întârziere aferente debitului de 7.420 dolari S.U.A. constatat prin sentința comercială nr. 867/2001 a Tribunalului București, secția comercială, pentru aceeași perioadă.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că între părți a fost încheiat sub nr. 166/1997, contractul de asociere pentru exploatarea, repararea și modernizarea spațiului construit cu altă destinație decât aceea de locuință, în suprafață de 330,72 m2, situat în București str. Buzești.
Se mai arată că pentru nerespectarea obligației de plată asumate de către pârâtă, convenția a fost reziliată de drept la data de 5 ianuarie 2001, prin dispoziția P.G., iar pentru nepredarea imobilului în litigiu și ocuparea lui fără titlu SC C.P. SRL, îi datora contravaloare lipsă de folosință raportată la prețul inițial de 700 dolari S.U.A. /lună prevăzut în contract, precum și daune interese reprezentând majorări de întârziere.
Reclamanta și-a majorat pretențiile formulate în cauză.
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința comercială nr. 1295 din 28 ianuarie 2004, a admis în parte acțiunea precizată de reclamant și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 13.396 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință spațiu calculate pe perioada 5 ianuarie 2001 - 5 august 2002.
Totodată, au fost respinse cererile de obligare a pârâtei la plata daunelor interese calculate pe perioada 5 ianuarie 2001 - 31 decembrie 2003 și a majorărilor de întârziere aferente debitului de 7.420 dolari S.U.A., calculate pe aceeași perioadă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că de la data rezilierii contractului dintre părți, 5 ianuarie 2001, până la data eliberării imobilului, 5 august 2002, pârâta a ocupat spațiul fără titlu, astfel încât reclamantului i s-a creat un prejudiciu, care se impune a fi reparat.
La stabilirea contravalorii lipsei de folosință, instanța a avut în vedere suma de 700 dolari S.U.A., pe care pârâta o datora, lunar, reclamantului în temeiul contractului de asociere.
Pentru respingerea celui de al doilea capăt de cerere, Tribunalul a reținut că pretențiile reclamantului referitoare la majorările de întârziere nu pot fi primite, întrucât prin determinarea lipsei de folosință se are în vedere tocmai evaluarea judiciară a prejudiciului suferit de reclamant și că o clauză penală nu mai poate fi aplicată atâta timp cât convenția dintre părți a încetat. Pentru aceleași considerente a fost respins și cel de al treilea capăt de cerere, instanța de fond constatând că reclamantul ar fi putut pune în executare sentința civilă nr. 867/2001 a Tribunalului București, secția comercială.
împotriva acestei sentințe a formulat apel M.B., solicitând schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii și a celor două capete de cerere respinse la judecata în fond.
în motivarea apelului, în esență, că ocuparea spațiului fără titlu după încetarea raporturilor contractuale derulate între părți, intimata răspunde delictual, astfel încât trebuie să acopere atât beneficiul efectiv (domnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessons), care în speță îl reprezintă majorările de întârziere, aferente contravalorii lipsei de folosință.
în acest sens, se critică faptul că prima instanță greșit a reținut că aceste majorări au fost solicitate în baza clauzei penale din contract, temeiul fiind H.C.G.M.B. nr. 221/1998.
în ceea ce privește debitul constatat în sarcina intimatei prin sentința civilă nr. 867/2001, reprezintă o sursă de venit a bugetului local, deci o creanță bugetară, neplata lor la scadență conducând la curgerea majorărilor și penalităților de întârziere, potrivit O.G. 11/1996 și O.G. 61/2002.
O altă critică a reclamantului se referă la nepronunțarea asupra cheltuielilor de judecată.
Prin decizia comercială nr. 319 din 17 septembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, împotriva sentinței comerciale nr. 1295/2004 a Tribunalului București, secția comercială.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că majorările de întârziere solicitate nu reprezintă beneficiu nerealizat, unei convenții iar suma asupra căreia apelantul solicită aplicarea penalităților nu este datorată în temeiul unor prevederi legale, ci în temeiul unei convenții în care apelantul este cocontractant, supus legii comerciale.
Rezultă că venitul care l-ar fi încasat este o creanță extrabugetară, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile O.G. 11/1996 și O.G. 61/2002, invocate de apelant.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs M.B. prin P.G.
Prin motivele de recurs se apreciază că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 304 pct. 8, respectiv instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, în esență, reclamanta critică decizia în ceea ce privește majorările de întârziere aplicate asupra sumei care constă în contravaloarea lipsei de folosință, care ar prezenta beneficiul nerealizat, cât și penalitățile aferente debitului constatat prin hotărârea judecătorească.
Calculul daunelor solicitate de recurentă, reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei ianuarie 2001 - 31 decembrie 2003, nu s-a făcut în temeiul clauzelor contractului, care era repliat, ci în temeiul răspunderii civile delictuale.
în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate pentru debitul stabilit prin sentința comercială nr. 867/2001 a Tribunalului București, sunt ulterior câștigate, iar potrivit O.G. 11/1996, modificată prin O.G. 61/2002 penalitățile curg până la data achitării integrale a debitului, având în vedere că sunt venituri bugetare locale.
Examinând decizia pronunțată în cauză sub motivele de fapt și de drept invocate de reclamant, înalta Curte constată că recursul nu este fondat, soluția instanței de apel fiind legală și temeinică.
între părți a fost încheiat sub nr. 166/1997 contractul de asociere pentru exploatarea, repararea și modernizarea spațiului, cu altă destinație decât aceea de locuință, în suprafață de 330,70 m2 situat în București, str. Buzești.
Pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de către pârâtă, convenția a fost reziliată de drept la 5 ianuarie 2001, prin dispoziția P.G.
Prin sentința civilă nr. 867/2001, Tribunalul București, secția comercială, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.420 dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, cota minimă profit pe perioada iunie 1999 - decembrie 2000, precum și penalități de întârziere în cuantum de 3430,84 dolari S.U.A., pentru aceeași perioadă.
Totodată, s-a constatat reziliat contractul de asociere în participație și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial pentru lipsă de titlu.
La data de 5 august 2002, imobilul a fost eliberat de către pârâtă.
în cauză, pârâta a fost obligată să plătească, 13.396 dolari S.U.A., contravaloarea lipsei de folosință spațiu comercial pentru perioada 5 ianuarie 2001 - 5 august 2002, avându-se în vedere suma de 700 dolari S.U.A. /lună, pe care intimata o datora recurentului în temeiul contractului, cu titlu de cotă minimă de profit.
în acest mod, prejudiciul suferit de recurent, constând în contravaloarea lipsei de folosință pentru spațiul în litigiu pe perioada 5 ianuarie 2001 - 5 august 2002, a fost acoperit integral prin hotărârea primei instanțe, menținută și în apel, criteriul de despăgubire fiind suma datorată de intimată reclamantului, în temeiul contractului, cu titlu de cotă minimă de profit.
în mod corect, s-a reținut de instanța de apel că majorările de întârziere pretinse de reclamant nu poate reprezenta beneficiu nerealizat, în condițiile în care nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
De asemenea, penalitățile aferente debitului stabilit prin hotărârea judecătorească nu constituie obligații bugetare (cum ar fi impozitele, taxele, contribuțiile, amenzile și alte venituri bugetare), după cum este statuat, de altfel și în O.G. 11/1996 și O.G. 61/2002.
Penalitățile de întârziere solicitate de reclamant nu pot constitui obligații bugetare, nefiind prevăzute de lege ca atare, ele sunt datorate în temeiul unei convenții, convenție care este reziliată încă din 2001.
în cadrul acestui contract, recurenta a fost parte cocontractantă, fiind supusă legii comerciale și a avut posibilitatea de a pune în executare hotărârea pentru îndestularea pretențiilor sale, pretenții care au caracter extrabugetar.
Critica recurentei referitoare la faptul că temeiul care a stat la baza calculului daunelor reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei cuprinsă între ianuarie 2001 - decembrie 2003, l-ar fi constituit răspunderea civilă delictuală este neîntemeiată și datorită faptului că prin acțiunea introductivă aceasta arată că majorările reprezintă o evaluare a pagubelor și o sancțiune pentru neexecutare, invocând în drept dispozițiile art. 1066 și urm. C. civ., referitor la clauza penală.
înalta Curte constată că recurenta avea pe de o parte posibilitatea de a solicita obligarea pârâtei și la plata dobânzilor comerciale, în temeiul art. 43 C. com., și pe de altă parte, punerea în executare a hotărârii pronunțată în 2001.
în consecință, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul formulat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 874/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 869/2005. Comercial → |
|---|
