ICCJ. Decizia nr. 871/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 871/2005
Dosar nr. 9713/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10900, pronunţată în Şedinţa publică din 18 septembrie 2003 de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă şi a fost admisă cererea formulată de reclamanta Primăria sector 4 Bucureşti, prin primar, împotriva pârâtei SC Z.C.I. SRL Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 17.857.474 lei cu titlu de chirie şi suma de 75.940.072 lei cu titlu de penalităţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune aceasta este neîntemeiată, întrucât cu sentinţa civilă nr. 14032 din 12 decembrie 2001 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, prin care s-a admis cererea reclamantei şi în legătură cu care nu s-a făcut dovada că este căzută în puterea lucrului judecat s-a dovedit întreruperea cursului prescripţiei extinctive, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1968. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost găsită neîntemeiată şi respinsă, în primul rând pentru că acţiunea s-a întemeiat pe contractul în care pârâta este parte şi în al doilea rând pentru că pârâta nu a dovedit că a cesionat drepturile şi obligaţiile din acest contract către terţi printr-un act valabil şi opozabil reclamantei.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta a făcut dovada cadrului contractual, a obligaţiei de plată a chiriei, a obligaţiei de plată a penalităţilor conform art. 4 alin. (2) din contract şi a sumelor pretinse, al căror calcul nu a fost contestat de pârâtă.
Împotriva sentinţei civile nr. 10900 din 18 septembrie 2003, a declarat apel pârâta SC Z.C.I. SRL, calificat drept recurs şi înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform adresei cu nr. 6444/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin încheierea nr. 808 pronunţată în şedinţa din camera de consiliu de la 19 martie 2004, în cadrul procedurii admisibilităţii în principiu a recursului, a constatat că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 26 septembrie 2003, deci după intrarea în vigoare a OUG nr. 58/2003, situaţie în care cererea petiţionarei este calificată ca apel şi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului declarat de pârâta SC Z.C.I. SRL Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 346 pronunţată în Şedinţa publică din 22 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul promovat de SC Z.C.I. SRL împotriva sentinţei nr. 10900 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata Primăria sector 4 Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că în ce priveşte primul motiv de apel, conform căruia acţiunea este promovată de o persoană fără calitate procesuală activă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, această critică nu a putut fi reţinută, întrucât din actele dosarului rezultă că prin Hotărârea Consiliului Local sector 4 cu nr. 33 din 4 noiembrie 1999, începând cu 1 ianuarie 2000, Administraţia Pieţelor sector 4 a încetat de a avea fiinţă ca persoană juridică, fiind preluată prin absorbţie de Primăria sector 4, care a dobândit drepturile şi obligaţiile acesteia. Astfel, Primăria sector 4 Bucureşti s-a substituit în drepturile şi obligaţiile Administraţiei Pieţelor sector 4 şi a solicitat realizarea drepturilor de creanţă izvorâte din contractul de închiriere nr. 176 din 22 iulie 1999. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, aceasta a fost corect interpretată de instanţa de fond, apelanta fiind parte în contractul nr. 176/1999 şi nefăcând dovada cesionării drepturilor şi obligaţiilor izvorâte din acest contract.
De asemenea, nu a fost făcută dovada că în cauză instanţa a schimbat înţelesul vădit şi neîndoielnic al înscrisurilor depuse la dosar. A mai fost respinsă şi critica conform căreia debitul a fost achitat, deoarece apelanta nu a prezentat dovezi scrise din care să rezulte această susţinere.
Împotriva deciziei nr. 346 din 22 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta SC Z.C.I. SRL, care a criticat hotărârea instanţei de apel, pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă sub aspectele că Decizia atacată nu conţine motivele pe care se sprijină, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv contractul de asociere între Primăria sectorului 4 Bucureşti şi SC F.S. SRL, firma care a preluat Administraţia Pieţei Norilor şi hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a legii. De asemenea, s-a expus în motivarea cererii de recurs că instanţele în mod greşit au soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi greşita obligare la plata chiriei, fără a fi luate în discuţie dovezile depuse de apelantă, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Intimata reclamantă Primăria sectorului 4 Bucureşti, a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Instanţele judecătoreşti anterioare, printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, în cadrul contractului de închiriere nr. 176 din 22 iulie 1999, având ca obiect închirierea suprafeţei cu destinaţie comercială situată în Piaţa Norilor, sector 4 Bucureşti, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, durata, cuantumul chiriei şi modalitatea de plată, răspunderea care se instituie în situaţia nerespectării clauzelor contractuale, precum şi posibilităţile de prelungire a contractului.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, bine motivat şi amplu argumentat, au expus raţiunile juridice care au condus la înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă şi la admiterea ca dovedită a cererii formulate de reclamanta Primăria sectorului 4 Bucureşti.
Pe deplin justificat au fost respinse toate excepţiile procedurale invocate de pârâtă, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Astfel, din conţinutul întâmpinării depuse în faza procesuală a fondului, pârâta a invocat aspectul că sumele solicitate de Primăria sectorului 4 Bucureşti sunt prescrise, pentru perioada cuprinsă între 1999 şi martie 2000, data introducerii acţiunii. Apărarea fundamentală pe acest element urmează a fi înlăturată, urmând a da eficienţă juridică maximă sentinţei civile nr. 14032 din 12 decembrie 2001, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 11215/2001, prin care a fost admisă acţiunea formulată de Primăria sector 4 Bucureşti împotriva pârâtei SC Z.C.I. SRL Bucureşti, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 17.857.474 lei chirie pentru perioada noiembrie 1999 - iulie 2001 şi suma de 28.439.153 lei cu titlu de penalităţi. Prin această hotărâre judecătorească este modificat cursul prescripţiei extinctive, în sensul că este ştearsă prescripţia începută, operând cauza de întrerupere a prescripţiei extinctive prevăzută expres de art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958. Apare o întrerupere a prescripţiei datorată ieşirii creditorului din starea de pasivitate în care a stat pe timpul cât prescripţia a curs contra sa, iar chemarea în judecată a debitorului potrivnic este apreciată, atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă, ca fiind cea mai categorică şi energică manifestare juridică. Sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru ca o cerere de chemare în judecată să producă efectul întreruptiv de prescripţie, adică o cerere efectivă cu intenţia obţinerii unei hotărâri judecătoreşti şi să fie admisă, aşa cum a fost probat în speţă.
Calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă neîndoios din actele existente la dosarul cauzei. Deşi Primăria sector 4 Bucureşti nu a fost parte la încheierea contractului nr. 176 din 22 iulie 1999, ea s-a substituit în drepturile şi obligaţiile Administraţiei Pieţelor sector 4 Bucureşti şi a solicitat realizarea drepturilor de creanţă izvorâte din contractul de închiriere, creanţe devenite certe, lichide şi exigibile. În sprijinul acestei teze juridice este Hotărârea Consiliului Local al sectorului 4 Bucureşti, cu nr. 33 din 4 noiembrie 1999, prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2000 încetează a avea fiinţă ca persoană juridică Administraţia Pieţelor sector 4 şi cu aceiaşi dată serviciul public menţionat este preluat prin absorbţie de Primăria sectorului 4 Bucureşti, care se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile existente.
Susţinerea recurentei pârâte privind greşita apreciere a calităţii procesuale pasive, deoarece după cedarea spaţiului noilor chiriaşi SC L.C. SRL şi SC B.T. SRL, aceştia sunt cei care datorau chiria nu este întemeiată. Raporturile contractuale dintre părţi sunt guvernate de clauzele stabilite prin manifestarea liberă a consimţământului, la momentul încheierii contractului. Beneficiarul şi-a asumat obligaţia să înştiinţeze eliberarea suprafeţei locative închiriată, cu cel puţin 30 zile înainte de data expirării contractului şi îi este impus să nu schimbe destinaţia spaţiului şi că nu subînchiriază fără acordul proprietarului. În cadrul raportului juridic stabilit iniţial, pârâta nu a adus la cunoştinţa Primăriei sectorului 4 Bucureşti cedarea spaţiului comercial către SC L.C. SRL şi SC B.T. SRL, prin procesul verbal de predare-primire încheiat la 25 ianuarie 2000, deci nu a făcut dovada că a transmis drepturile şi obligaţiile din contract către terţi, prin acte opozabile reclamantei.
De asemenea, existenţa contractului de asociere în participaţiune nr. 11803 din 17 septembrie 1999 între Primăria sectorului 4 Bucureşti şi SC F.S. SRL, având ca obiect asocierea părţilor în vederea construirii, exploatării şi administrării Pieţei Agroalimentare Norilor, nu prezintă semnificaţie în raport cu poziţia procesuală a pârâtei, prin acest contract nefiind stabilite drepturi şi obligaţii care să afecteze normala derulare a contractului de închiriere 176 din 22 iulie 1999.
Nici împrejurarea că pârâta, în opinia sa, a cesionat contractul de închiriere în favoarea SC L.C. SRL şi SC B. SRL şi prin aceasta s-a realizat o renunţare la folosinţa spaţiului echivalentă cu o reziliere unilaterală, nu constituie o critică justă. Raportat la capitolul 7 din contractul părţilor, contractul devine nul şi se reziliază unilateral de către Administraţia Pieţelor sector 4 atunci când chiriaşul încalcă obligaţiile stabilite. Culpa revine însă pârâtei şi nu o poate invoca în rezilierea unilaterală a contractului de închiriere.
Situaţia de fapt şi de drept a fost bine stabilită pe bază de probe, corect fiind înlăturate argumentele pârâtei, în sensul că nu datorează chirie reclamantei pentru spaţiul închiriat, cu motivarea că a făcut aceste plăţi către SC F.S. SRL, deoarece contractul de închiriere nr. 176 din 22 iulie 1999 produce efecte depline între părţi. Pârâta în calitatea de debitor al obligaţiei de plată a chiriei, pentru a face o plată liberatorie, trebuia să plătească întreaga datorie numai către partea contractantă Primăria sectorului 4 Bucureşti.
Invocarea în cererea de recurs a aspectului că Decizia atacată nu prevede termenul în care se poate promova recursul, nu este de natură a conduce la casarea ei, deoarece pârâta nu a fost vătămată în drepturile procesuale şi a exercitat calea de atac a recursului în condiţiile art. 301 C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti.
Cadrul juridic şi argumentele expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta SC Z.C.I. SRL Bucureşti să fie înlăturate, ca neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul promovat de aceasta, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 346 din 22 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC Z.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 346 din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 870/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 878/2005. Comercial → |
|---|
