ICCJ. Decizia nr. 882/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 882/2005
Dosar nr. 9832/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2244/ E din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Iaşi, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Iaşi, împotriva pârâtei C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi şi, în consecinţă a obligat pârâta la plata sumei de 9.157.903 lei daune şi la plata sumei de 832.632 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele SC P. SA Ploieşti şi S.N.P. P. SA, sucursala Piteşti şi a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC P. SA Ploieşti în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.N.P. P. SA, sucursala Iaşi şi a fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 196.350 lei, reprezentând speze transport, cu 20.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că:
Având în vedere că lipsa sigiliului predătorului la ventilul central şi la una din vanele de descărcare creează prezumţia legală că mijlocul de transport a fost violat în timp ce se afla în paza juridică a cărăuşului, instanţa, făcând aplicaţiunea art. 82 şi respectiv art. 83.3 din R.T. al C.F.R./1997 şi reţinând că reclamanta face dovada suportării taxelor şi impozitelor ce grevează preţul produselor petroliere pentru întreaga cantitate de marfă expediată, instanţa va admite acţiunea formulată de reclamantă în contradictor cu pârâta C.F.R. M., sucursala Iaşi, pe care o va obliga să plătească suma de 9.157.903 lei, cu titlu de daune şi suma de 832.632 lei cheltuieli de judecată.
Prin reţinerea culpei exclusive a cărăuşului în producerea neajunsului reclamat, acţiunea intentată de reclamantă pârâtelor SC P. SA Ploieşti şi sucursala Piteşti va fi respinsă.
Având în vedere că s-a făcut dovada achitării taxelor de transport aferente întregii cantităţi de marfă livrată şi că destinatarul în mod nejustificat, a refuzat să deconteze taxele aferente mărfii recepţionată, se va admite cererea reconvenţională formulată, în sensul că reclamanta-pârâtă va fi obligată să plătească suma de 196.350 lei speze transport şi suma de 20.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de apel pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, considerând-o nelegală şi netemeinică, întrucât conform actelor de livrare şi contractului de transport, expeditorul nu a stabilit cantitatea de marfă încărcată în vagon prin două elemente de determinare cantitativă (cântărire reglementară şi calibrare), încălcând astfel prevederile art. 60 pct. 60.3.9 din R.T. şi anexa 3 N.U.T. pct. 3.2.22 şi 3.2.9.5.
Totodată, vagonul în cauză a fost predat fără urme de violare destinatarului, cu toate sigiliile expeditorului care asigurau integritatea mărfii şi fără urme de tamponare violentă, masa mărfii fiind stabilită de expeditor pe cântar pod basculă, aşa încât devin aplicabile dispoziţiile art. 83 şi 83.4.2 din R.T., potrivit cărora cărăuşul este scutit de răspundere atunci când se constată o diferenţă între cântarul folosit la primirea produselor la transport şi cel folosit la eliberarea acestora către destinatar, atunci când lipsa nu este reală sau se datorează expeditorului.
În cauză încărcarea mărfii a avut loc într-un vagon cu defecţiuni la ventilul central, (după deschiderea lui aveau loc scurgeri pe la ambele vane de descărcare), situaţie în care culpa revine expeditorului, conform art. 58 din R.T. C.F.R., a reglementărilor comune încheiate între C.F.R. M., S.N.P. P. şi R., precum şi instrucţiunilor de lucru privind expedierea, transportul, manipularea şi comercializarea produselor petroliere în depozitele P., aprobate prin Ordinul M.T.C. 201 din 12 iulie 2002, aşa încât solicită admiterea apelului şi schimbarea sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantei faţă de cărăuş.
Sentinţa de fond a fost atacată cu recurs ce va fi considerat apel, conform încheierii nr. 425/ F din 20 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pronunţată în cauză, şi de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Iaşi, care o consideră parţial nelegală şi netemeinică, respectiv pentru suma de 196.350 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de transport achitat de SC P. SA, apreciind că expeditorul este în drept a-i fi restituit de cărăuş tariful de transport aferent mărfii pierdute pe timpul transportului.
Arată apelanta că în mod legal a refuzat suma de 169.516 lei (şi nu 196.350 lei, cum greşit s-a reţinut), reprezentând contravaloarea tarifului de transport al mărfii pierdută şi că nu a solicitat cărăuşului plata acestei sume, aşa încât solicită admiterea apelului şi modificarea sentinţei nr. 2244/2003 în sensul respingerii cererii reconvenţionale, ca nefondată.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr. 133 din 31 mai 2004 a respins, ca nefondate apelurile declarate de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Iaşi şi C.F.R. M., sucursala Iaşi.
Curtea a constatat apelurile ca fiind neîntemeiate, conform considerentelor:
Astfel, nu poate fi reţinută susţinerea apelantei C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, potrivit căreia vagonul cu terminaţia nr. ..5717 ar fi sosit la destinaţie fără urme de violare, din moment ce din cuprinsul procesului-verbal de constatare din 2 ianuarie 2003, întocmit de reprezentanţii cărăuşului şi ai R., rezultă că la ventilul central se află doar sigiliul C.F.R. Adjud, din parcurs, nu şi a predătorului, iar la deschiderea roţii de comandă a ventilului au loc scurgeri din conţinut la una din vanele de descărcare, de unde rezultă că în speţă mijlocul de transport a sosit violat la unul din sistemele de închidere, ce asigură accesul la marfă, întrucât operează prezumţia potrivit căreia persoanele ce au acţionat pentru îndepărtarea sigiliilor de la ventilul central, la momentul deschiderii lui au întreprins şi manopere de forţare a uneia din vanele de descărcare, în sensul obţinerii de scurgeri din conţinut, chiar fără violarea sigiliilor aplicate aici de expeditoare, în vederea finalizării operaţiunii de sustragere a produselor petroliere.
Aşa fiind, chiar dacă în principiu expeditorul poartă răspunderea pentru încărcarea mărfii într-un mijloc de transport cu defecţiuni la unul din sistemele de închidere (ce permite accesul la marfă), acest principiu devine inaplicabil, faţă de prezumţia de vinovăţie în sarcina cărăuşului, prevăzută de art. 82 din R.T. C.F.R. ce operează în cauză, urmare a violării sigiliilor aplicate de predător în parcurs, situaţie în care nu mai prezintă relevanţă nici modalitatea de stabilire a cantităţii de marfă la momentul încărcării vagonului de expeditor.
Cât priveşte apelul declarat de beneficiara-reclamantă S.N.P. P. SA, sucursala Iaşi, corect instanţa de fond a procedat la obligarea sa la plată către expeditoarea reconvenientă SC P. SA Ploieşti, a taxelor de transport aferente mărfii constatată lipsă la destinaţie, în cuantumul menţionat în cererea reconvenţională, de 196.350 lei, întrucât din momentul aderării la contractul de transport, prin primirea scrisorii de trăsură aferentă vagonului nr. ..5717, doar destinatara-apelantă S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Iaşi, are deschisă calea unei acţiuni în contradictor cu cărăuşul pentru recuperarea taxelor de transport achitate nedatorat, iar nu expeditoarea-intimată SC P. SA Ploieşti, cum eronat se susţine în motivele de apel.
În contra celei din urmă hotărâri, reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Iaşi, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă următoarele motive:
1. instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Referitor la acest motiv, recurenta susţine că societatea sa nu a achitat şi nici nu a făcut reclamaţia administrativă pentru obligarea cărăuşului la restituirea tarifului de transport aferent mărfii lipsă, în opinia sa, marfă „pierdută, netransportată".
Potrivit dispoziţiilor art. 88.3 din R.T. C.F.R., acţiunea în restituirea sumei plătite, se face de către cel care a efectuat plata SC P. SA, reclamantă în cererea reconvenţională, avea posibilitatea să solicite cărăuşului restituirea tarifului pentru prestaţia nerealizată, dar nu pe calea cererii reconvenţionale, ceea ce face ca obligarea sa la plata unei cantităţi de marfă nerecepţionate este nelegală, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Mai susţine recurenta că societatea sa a achitat tariful de transport aferent mărfii recepţionate, iar refuzul de a achita tariful de transport de marfă nerecepţionat este întemeiat, SC P. SA care a achitat cărăuşului un tarif de transport mai mare decât cel aferent mărfii transportate şi recepţionate la destinaţie, are posibilitatea să solicite cărăuşului restituirea tarifului aferent pe calea unei acţiuni separate, directe.
În aceste condiţii, concluzionează recurenta, în mod nelegal a fost obligată de a achita SC P. SA, tariful de transport pentru o marfă nerecepţionată, împrejurare dovedită cu documentele de constatare a evenimentului C.F.R., sens în care susţine că cererea reconvenţională formulată de SC P. SA, greşit a fost admisă.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, iar, în fond respingerea cererii reconvenţionale formulate de SC P. SA Ploieşti, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar rezultă că la data de 21 decembrie 2002, sucursala Piteşti a expediat pe adresa S.N.P. P. SA, sucursala Iaşi, prin intermediul SC P. SA Ploieşti, din staţia C.F.R. Brazi Rafinărie, cu vagonul având terminaţia nr. ..5717, încărcat cu benzină, a sosit la destinaţie transportul cu lipsa sigiliului predătorului la ventilul central şi la una din vanele de descărcare, situaţie consemnată în proces verbal şi, potrivit căruia destinatarul (în speţă reclamanta) a solicitat daune în sumă de 9.157.903 lei.
În ce priveşte critica referitoare la greşita admitere a cererii reconvenţionale formulată de SC P. SA Ploieşti este nefondată întrucât, această societate a achitat cărăuşului întreaga marfă livrată, responsabilitatea pentru lipsa mărfii la destinaţie şi suportarea diferenţei de taxă de transport aferentă acesteia, revenise cărăuşului.
În cazul în care, transportul ajuns la destinaţie violat, respectiv lipsa sigiliului predător de la ventilul central, scurgeri din conţinut, aşa cum se consemnează în procesul verbal de eveniment din 04 ianuarie 2003, SC P. SA fiind nedreptăţită să-şi recupereze prejudiciul de la cărăuş, deoarece această societate a achitat diferenţa de taxă aferentă mărfii constatată lipsă la destinaţie, respectiv 350 kg. motorină sens în care hotărârea dată în apel este legală şi temeinică.
În cauză, S.N.P. P. SA, sucursala Piteşti a furnizat S.N.P. P. SA, sucursala Iaşi cantitatea de 5.095 kg. motorină încărcată în vagoane cisternă C.F.R., operaţiune ce s-a derulat în baza contractului de prestări servicii încheiat cu S.N.P. P. SA Bucureşti a participat şi SC P. SA Ploieşti, aceasta din urmă în schimbul unui tarif, avea obligaţia să pună la dispoziţia SC A. SA Ploieşti vagoanele necesare furnizării produsului, să achite cărăuşului în staţia C.F.R. de expediţie taxele de transport până la staţia C.F.R. de destinaţie şi să-l instrucţioneze în vederea efectuării transportului până la staţia C.F.R. ce deservea pe destinatul beneficiar
Furnizorul, sucursala Piteşti prelua vagoanele goale puse la dispoziţie în staţia C.F.R. şi verifica din punct de vedere tehnic şi comercial cantitatea de marfă, cu care o încarcă cu marfă, stabilea cantitatea şi calitatea acesteia, sigila cu sigilii proprii mijlocul de transport pe care l-a predat cărăuşului în staţia C.F.R. de expeditor. După preluarea vagonului de cărăuş, SC P. SA Ploieşti, a achitat taxele de transport la staţia de destinaţie, în baza căruia aplica menţiunea pe scrisoarea de trăsură şi-l instrucţionează pe cărăuş referitor la destinaţia şi traseul transportului, moment de la care produsul, marfa trece în faza juridică la cărăuş.
În momentul în care recurenta reclamantă a aderat la contractul de transport, împrejurare confirmată prin primirea scrisorii de trăsură aferentă vagonului cu terminaţia nr. ..5717, doar destinatara-recurentă are deschisă calea unei acţiuni în contradictoriu cu pârâtul, pentru recuperarea taxelor de transport achitate nedatorat, iar nu expeditoarea intimată SC P. SA Ploieşti, astfel că în mod legal a fost obligată reclamanta recurentă la plata către SC P. SA Ploieşti a taxelor de transport, aferentă mărfii constatate lipsă la destinaţie, solicitate prin cererea reconvenţională.
Faţă de considerentele expuse mai sus, critica referitoare la: SC P. SA Ploieşti, a acceptat refuzul tarifelor de transport aferent mărfii constatate, nu are relevanţă juridică în ce priveşte obligaţia stabilită în sarcina recurentei reclamante.
În consecinţă, curtea în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul reclamantei, ca nefondat, dându-se o decizie în acest sens.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 133 din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 880/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 883/2005. Comercial → |
|---|
