ICCJ. Decizia nr. 880/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 880/2005
Dosar nr. 9824/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8501/ COM din 21 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 53.544.208 lei, cu titlu de debit, precum şi la plata sumei de 161.957.844 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere aferente debitului, dispunându-se rezilierea contractului de închiriere nr. 1753/A/2000, pentru spaţiul situat în Constanţa, şi s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că raportul juridic obligaţional încheiat între părţi se fundamentează pe contractul de închiriere nr. 1753/ A din 29 mai 2000, prin care reclamanta a închiriat pârâtei spaţiul situat în Constanţa, cu destinaţia comerţ, cu obligaţia corelativă a acesteia din urmă de a achita preţul locaţiunii.
Părţile, de comun acord, au stabilit pentru neexecutarea în totalitate sau în parte, ori executarea necorespunzătorea a obligaţiilor prevăzute în contract, penalităţi de întârziere în cuantum de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere la datoria scadentă.
Prin prisma art. 1073 C. civ., efectele oricărei obligaţii constau în dreptul conferit creditorului de a pretinde şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care este obligat.
Acelaşi text de lege conferă creditorului dreptul de a pretinde despăgubiri de la debitor în ipoteza în care nu-şi execută obligaţia asumată, creditorul putând cere deodată, atât executarea obiectului obligaţiei, cât şi penalităţile.
Pârâta nu a contestat sumele pretinse de reclamantă.
În virtutea principiului obligativităţii contractului prevăzut de art. 969 C. civ., partea contractantă care are calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract, este îndreptăţită a pretinde celeilalte părţi satisfacerea acelor drepturi.
Referitor la capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere s-a constatat că şi acesta este fondat în acord cu art. 7, care stipulează că „neplata chiriei timp de 30 de zile autorizează pe titularul spaţiului la rezilierea contractului".
Nemulţumită de această soluţie, pârâta SC D. SRL Constanţa a declarat apel, care a fost admis şi în consecinţă, a fost schimbată sentinţa apelantă, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:
Creanţa solicitată este rezultatul unui contract de închiriere între părţi asupra spaţiului situat în Constanţa.
În cauză, reclamanta intimată nu a procedat nici până în prezent la predarea spaţiului din contractul sus menţionat către pârâta apelantă, motiv pentru care aceasta din urmă nu a achitat nici chiria.
Neexecutarea obligaţiilor asumate de R.A.E.D.P.P. Constanţa, reprezintă excepţia de neexecutare a obligaţiei de plată a chiriei.
În spaţiul ce face obiectul contractului de închiriere a funcţionat o altă societate (SC M. SA Constanţa) în baza H.C.L.M. Constanţa nr. 447 din 28 septembrie 2000, rectificată prin H.C.L.M. nr. 232 din 4 iunie 2001, care a prelungit contractul de închiriere.
Aşa fiind, SC M. SA Constanţa, a folosit spaţiul în litigiu până în decembrie 2003, când datorită faptului că prin dispoziţia P.C. imobilul a fost restituit foştilor proprietari, s-a procedat la predarea, primirea spaţiului către R.A.E.D.P.P. Constanţa.
În aceste împrejurări, în mod corect pârâta apelantă a refuzat la plată facturile emise de R.A.E.D.P.P. Constanţa cu menţiunea plată nedatorată, întrucât aceasta din urmă nu a procedat în mod efectiv spaţiul pârâtei pentru a-l folosi şi pentru a-şi executa astfel obligaţia de plată a chiriei.
SC M. SA Constanţa a predat spaţiul către SC R.A.E.D.P.P. Constanţa la 12.12.2003, aşa cum rezultă din procesul – verbal nr. 7927/2003, astfel încât aceasta din urmă nu mai poate pretinde chiria pentru perioada iunie 2000 – octombrie 2001.
În cauză, prin sentinţa civilă nr. 8501/2003, pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus rezilierea contractului de închiriere, întrucât pârâta este în culpă procesuală pentru neachitarea chiriei pe o perioadă mai mare de 30 de zile.
În apel, s-a demonstrat că neexecutarea obligaţiei de plată a debitului din chirie este rezultatul culpei reclamantei care nu a predat spaţiul comercial închiriat pârâtei şi ca atare, instanţa urmează a admite apelul şi a schimbat în tot hotărârea pronunţată, prin respingerea şi a capătului de cerere privind rezilierea contractului de închiriere şi ca o consecinţă, instanţa va respinge acţiunea ca nefondată.
În contra acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă că pârâta nu a achitat preţul chiriei pentru perioada iunie 2000 – octombrie 2001, în sumă de 53.544.208 lei, aşa încât, aceasta trebuia să plătească şi penalităţile prevăzute de clauza penală inserată în contractul părţilor în valoare de 161.957.844 lei.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi menţinerea ca legală şi temeinică hotărârea Tribunalului Constanţa.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că izvorul raportului juridic obligaţional îl constituie contractul de închiriere nr. 1753a din 29 mai 2000, încheiat de reclamantă în calitate de locator şi pârâta SC D. SRL Constanţa, în calitate de locatar, pe o perioadă de 4 ani, începând de la data de 1 iunie 2000 şi până la 7 aprilie 2004, însă pârâta nu a beneficiat niciodată de dreptul de folosinţă atribuit în baza contractului de închiriere.
Că este aşa rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv adresa nr. 1134 din 22 septembrie 2000, în adresa nr. 2339 din 6 martie 2001 dosar apel, şi, potrivit cărora, în spaţiul litigios îşi desfăşura activitatea comercială o altă societate, SC M. SA.
În spaţiul ce face obiectul contractului de închiriere a funcţionat o altă societate, până la data de 12 decembrie 2003 (Procesul verbal din 12 decembrie 2003) când, potrivit dispoziţiei nr. 3158 din 14 martie 2003 emisă de P.M.C., dosar apel, s-a restituit în natură imobilul (situat în Constanţa) din litigiu, foştilor proprietari D.D.N., Ş.M., K.N.T., D.N.K., A.N. şi E.N.
În această situaţie, legal şi temeinic instanţa de apel a constatată că pârâta nu datora plata chiriei.
Iar, prin examinarea clauzei penale prevăzută prin art. 6 din contract, potrivit căreia neplata chiriei la termen autorizează pe titularul de spaţiu să calculeze penalităţi în procent de 0,4% din valoarea obligaţiilor pentru fiecare zi de întârziere, nu poate antrena aplicarea sancţiunii pecuniare pe care pârâta şi-a asumat-o în situaţia achitării cu întârziere a chiriei, deoarece reclamanta nu i-a pus la dispoziţie spaţiul comercial pentru derularea raporturilor comerciale convenite de părţi prin contract.
Concluzionând, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.A.E.D.P.P. Constanţa, împotriva deciziei nr. 210 din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 878/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 882/2005. Comercial → |
|---|
