ICCJ. Decizia nr. 1001/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1001/2006
Dosar nou nr. 5757/1/2005
Dosar vechi nr. 1338/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra revizuirii de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 decembrie 1996, reclamanta SC B. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC C.S. SA Eforie Sud, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 1.584.000 lei, reprezentând chiria restantă, aferentă perioadei ianuarie-decembrie 1994, reactualizată în funcţie de indicele de inflaţie, sumă la care urmează să se adauge şi dobânda legală.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că începând cu anul 1984, între părţi au existat raporturi de locaţiune al căror obiect a fost reprezentat de un spaţiu comercial şi o chirie de 132.000 lei lunar, aşa cum a fost aceasta confirmată de pârâtă. Deşi pârâta a folosit spaţiul iar preţul folosinţei a fost stabilit prin acordul părţilor, nu s-a plătit nici o sumă cu acest titlu în perioada de referinţă.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa nr. 14505/1998 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa, instanţă care prin sentinţa nr. 1784/2002 a respins acţiunea reclamantei.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia nr. 1004/COM/2002 a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
În urma strămutării pricinii la Tribunalul Argeş această instanţă prin sentinţa nr. 2067/C/2003 a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 110.495.088 lei cu titlu de chirie, la 120.626.383 lei cu titlu de dobândă legală şi la 117.284.444 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că între părţi au existat în perioada anului 1994, raporturi locative, iar preţul folosinţei spaţiului comercial a fost de 132.000 lei lunar, chirie pe care pârâta a recunoscut-o printr-o adresă din august 1991.
Valoarea chiriei a fost reactualizată prin raportul de expertiză contabilă completat, reţinându-se că nu poate fi avută în vedere prima reactualizare care este mult disproporţionată faţă de plăţile datorate cu acelaşi titlu pe perioade egale de timp.
Cu privire la dobândă s-a reţinut că este datorată în baza art. 1084 C. civ., iar ea nu răspunde aceluiaşi scop ca şi reactualizarea.
La data de 6 octombrie 2003, reclamanta a formulat şi o cerere de îndreptare eroare materială, respinsă prin încheierea din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Argeş, nefiind întrunite cerinţele art. 281 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 55/ A-C din 4 februarie 2004 a respins ca nefondate ambele apeluri.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut cu privire la apelul reclamantei netemeinicia criticilor formulate de către aceasta, în sensul că împotriva raportului de expertiză, apărătorul reclamantei nu a formulat cereri şi nici obiecţiuni, solicitând admiterea acţiunii conform concluziilor din raportul completat.
Chiar dacă sentinţa formulată în urma acestei dezbateri a fost casată de către Curtea de Apel Constanţa, probele administrate au rămas câştigate cauzei, iar cu ocazia rejudecării raportul nu a fost contestat. S-a mai argumentat că pentru omologarea raportului completat s-au avut în vedere corelările acestor valori cu sumele achitate cu acelaşi titlu de pârâtă pentru anii 1995-1996.
Referitor la criticile formulate în apel de către pârâtă, instanţa de control judiciar a reţinut că excepţia de neexecutare a contractului invocată de către aceasta şi reţinută în primul ciclu procesual este nefondată, raporturile contractuale dintre părţi continuând până la data de 8 septembrie 1996, iar perioada în litigiu priveşte anul 1994. În ce priveşte întinderea obligaţiei locatarului şi implicit îndreptăţirea reclamantei de a pretinde şi a primi întreaga sumă datorată cu titlu de chirie, ea a fost de asemenea stabilită de prima instanţă.
Instanţa a înlăturat şi critica referitoare la cumulul dobânzii cu suma ce rezultă din reactualizare, cu motivarea că temeiul de drept este diferit, cerinţele de asemenea diferite, astfel încât în mod corect prima instanţă a procedat la acordarea lor.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC B. SRL Bucureşti, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi 303 C. proc. civ.
Recurenta şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 8, 10 şi 5 C. proc. civ.
Critica întemeiată pe prevederile pct. 8 ale art. 304 C. proc. civ., priveşte faptul că s-a acordat o chirie actualizată, de la data de 1 ianuarie 1994, în loc să acorde chiria actualizată de la data stabilirii ei, aşa cum s-a reţinut prin mai multe decizii ale Curţii Supreme de Justiţie şi ale Curţii de Apel Constanţa.
Potrivit criticii formulată în temeiul pct. 10 al art. 304, recurenta reclamantă susţine că instanţa nu a analizat situaţia comparativă dintre cuantumul chiriilor aferente perioadelor învecinate cu perioada din litigiul de faţă, nefiind luate în calcul şi dovezile administrate în cauză.
Ultima critică, întemeiată pe pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., vizează necomunicarea întâmpinării, împrejurare ce a condus la lipsirea recurentei de a formula apărări cu privire la varianta raportului de expertiză, admisă de instanţă.
Prin Decizia nr. 1433 din 2 martie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins recursul declarat de reclamanta SC B. SRL Bucureşti, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că nu s-a schimbat nici natura, nici înţelesul actului juridic dedus judecăţii aşa cum susţine recurenta, interpretarea raporturilor juridice dintre părţi fiind aceea a unui contract de locaţiune, în care ambele părţi au convenit plata unei chirii majorate potrivit deciziei din iunie 1991 emisă de P.J.C., acordul pârâtei fiind expres cu privire la întinderea obligaţiei de plată a chiriei începând cu 1991, deci şi pentru anul 1994, poziţie cu care reclamanta a fost de acord.
Cu privire la critica invocată în temeiul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., s-a reţinut că instanţa a omologat corect raportul de expertiză, considerentele fiind determinate de corelările acestor valori cu sumele achitate, cu acelaşi titlu de pârâtă pentru anii 1995 şi 1996. Mai mult, instanţa şi-a motivat însuşirea sumelor din raportul completat şi în raport de faptul că pierderea suferită de creditor prin deprecierea monedei naţionale nu poate fi alta decât în raport de puterea de cumpărare în perioada de referinţă.
Ultima critică, întemeiată pe dispoziţiile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., s-a reţinut că este nefondată, având în vedere că instanţa a acordat un termen părţilor tocmai pentru a lua cunoştinţă de raportul suplimentar depus la dosar, iar la termenul acordat 21 februarie 2002, apărătorul reclamantei, prezent la dezbateri a arătat că nu mai are alte probe de propus sau cereri de formulat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC B. SRL Bucureşti, solicitând în contradictoriu cu SC T.H.R.M.N. SA (societate absorbantă a SC C.S. SA) admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea recursului, fără a se indica motivul de revizuire.
În motivarea cererii s-a susţinut, în esenţă, că s-a acordat o chirie actualizată de la data de 1 ianuarie 1994, ceea ce contravine deciziilor art. 2275/2000, nr. 7348/2000 ale Curţii Supreme de Justiţie, deciziei nr. 4316/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi deciziilor nr. 1719/COM/1998, nr. 1019/COM/2002 ale Curţii de Apel Constanţa; că prin primul motiv de recurs s-a arătat că s-a solicitat obligarea la plată a chiriei cu actualizarea de la 1 iunie 1991 (dată stabilită prin acordul de voinţă al părţilor) şi nicidecum de la data de 1 ianuarie 1994, cum au reţinut instanţele; că instanţa de recurs nu a motivat alegerea variantei prin care s-a actualizat chiria şi că alegerea variantei cu actualizarea începând cu 1 ianuarie 1994 este o eroare judiciară; că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la motivul de recurs prin care a susţinut că perioadele învecinate sunt perioadele adiacente, adică anul 1993 şi anul 1995, aşa cum s-a arătat în situaţia comparativă a cuantumului chiriilor lunare.
La data de 10 noiembrie 2005 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
La termenul de judecată de la 9 martie 2003, revizuienta SC B. SRL Bucureşti prin reprezentantul legal B.F. a precizat că temeiul juridic al revizuirii este art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Examinând Decizia nr. 1433/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în raport de motivul de revizuire invocat se constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita).
În sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prin „lucru cerut" trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii supuse judecăţii.
Ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează faţă de toate celelalte, ce pot fi formulate de către părţi în proces, constă în aceea că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare dispozitivul.
Sub acest aspect, nepronunţarea instanţei asupra unei cereri de administrare a probelor, asupra unui motiv de apel sau motiv de casare nu se încadrează în noţiunea de „lucru cerut".
Aspectele invocate de revizuient în motivarea cererii sale, nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Textul de lege care constituie temeiul de drept al cererii se referă la nepronunţarea instanţei asupra unui „lucru cerut", iar această noţiune juridică are în vedere aşa cum s-a arătat, cererile principale, accesorii sau incidentale prin care se fixează obiectul litigiului şi care delimitează cadrul procesual, iar nu orice cereri ale acestora, formulate în diverse faze procesuale.
În speţă instanţa de recurs nu a evocat fondul ci a respins recursul şi a menţinut soluţia instanţei de fond, încât nu a acordat nici mai mult, nici mai puţin decât s-a cerut prin cererea introductivă formulată de revizuienta reclamantă.
Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru revizuirea hotărârii instanţei de recurs, deoarece interpretarea art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi extinsă la situaţiile invocate de revizuientă, cererea acesteia va fi respinsă.
De altfel susţinerile revizuientei se referă la aspecte care au fost discutate şi înlăturate motivat de instanţa de recurs, încât nu pot fi repuse în discuţie şi cenzurate în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire.
Instanţa constatând culpa procesuală a revizuientei, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., o va obliga la 4.165 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC B. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1433 din 2 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă revizuienta la 4.165 RON cheltuieli de judecată intimatei SC T.H.R.M.N. SA Eforie Sud.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1014/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1000/2006. Comercial → |
|---|
